Majoritatea romanilor simpli nu cunosc mare lucru despre Anglia,asa cum majoritatea englezilor simpli nu cunosc mare lucru despre Romania. Acestia din urma,in contact cu plaiurile,cultura si spirutalitatea noastra,se declara placut suprinsi sa afle aspecte mai profunde,mult mai profunde decat rezulta din descrierile presei moderne sau din povestile cu vampiri. 

Sper ca toti cei ce vor citi aceasta carte sa inteleaga mesajul Parintelui Justin Parvu, care se rezuma simplu: dragoste pentru cei din jur, tot timpul... caci daca vrei sa schimibi lumea in bine trebuie sa incepi cu tine...

Cartea de fata exprima intru totul autenticitatea spiritualitatii si intregeste fresca apocaliptica a veacului XX. Lucrarea este impartita in doua volume. Primul volum cuprinde evenimente si procese sufletesti traite in actul devenirii spirituale in scoala legionara a fratilor de cruce, de la varsta de 14-15 ani pana la majorat, la 20 de ani, alaturi de incercarile si framantarile de viata - ca acte de pedagogie divina, pentru a lamuri in fiinta metalul nobil de zgura pacatului - ce pregatesc autorul pentru o batalie hotaratoare, care va avea loc de desfasurare insasi fiinta intregului neam romanesc.

Din cuprins:

• Petrecerea de la castel • Juramantul • Cei doi care l-au vazut pe Dumnezeu • Milostenia • Intentii bune • Socoteala • Rugaciunea • Pilda • Masa de duminica • Dragostea parinteasca • Prietenii si ursul • Un om fericit, si altele

Biserica noastra Ortodoxa, ca dealtfel si cea catolica, talmaceste si socoteste aceste acte ca o uzurpare a dreptului lui Dumnezeu asupra creaturilor Sale... De aceea, orice atitudine agresiva indreptata impotriva ta sau a altuia, este o nesocotire a legii divine.

In Conciliul de la Toledo din 639, cand Bisericile nu erau inca despartite, conform preceptelor Fericitului Augustin s-a dictat pedeapsa de excomunicare a sinucigasilor din comunitatea crestina, deoarece omul face o astfel de fapta de suprema lasitate impotriva Duhului Sfant, in consecinta murind fara nadejdea mantuirii... 

Asadeci, dragul meu, fii linistit si multumitor proniei divine, ca ai fost ajutat sa suporti si sa treci viu prin aceasta teribila incercare. 

Vocea blanda, dar ferma, a lui nea Patru suna ca un oracol si s-a asternut ca un mir binemirositor pe sufletul zbuciumat al lui Tavi. 

In celula se lasa, pentru mult timp, o liniste fecunda...

Mijlocul impotriva ratacirii gandurilor este atintirea mintii spre prezenta lui Dumnezeu in fata noastra si in fata Lui. Trebuie sa ne atintim mintea spre acest gand si sa nu-l lasam sa ne paraseasza. Daca veti izgoni imediat gandul patimas, veti pune dintru inceput capat intregii lupte. Nu vor mai fi atunci nici simtaminte patimase si cu atat mai putin dorinte. Asa sa va propuneti sa faceti. 

Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere. Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.

Cand ne rugam in fata lui Dumnezeu, trebuie sa fim cu inima infranta. Noi ne infatisam insa cu egoism si cu inimile reci. Doar ne facem datoria. De exemplu, citim rugaciunile de seara, fara sa plangem si fara simtamantul unei adevarate vinovatii.

Omul trebuie sa fie intotdeauna cu ochii in lacrimi vazand bunatatile pe care Dumnezeu i le ofera. Intotdeauna sa Ii multumeasca. Daca insa omul va fi pacalit si va crede ca tot ce a facut este al lui, va veni si ziua in care va iesi ca firul de par din aluat si va fi umilit.

Fiecare ispita si suferinta in viata omului este si o calire, o slefuire. Este o pilire, care slefuieste o anormalitate a sufletului lui, pentru a-l face potrivit pe acesta pentru Imparatia cerurilor.

Cu smerenie sa primestisşi nu ca si cum ti s-ar cuveni ceva. Sa te consideri pe tine insuti nevrednic pentru a primi, si atunci, in ochii lui Dumnezeu, esti vrednic sa primesti.

Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite si sfinte.

Adevarate diamante care ne infatiseaza conditia feminina in toate ipostazele ei, asumata cu pretul vietii si al jertfirii hristice pentru aproapele, aceste istorisiri si apoftegme duhovnicesti fac parte din mostenirea pustiei, izvorata din entuziasmul ascetic si eshatologic al Crestinismului primar.

Noul Materic este un imn de lauda inchinat fecioarelor si nevoitoarelor care au murit pentru neprihanire, impartasindu-ne un spirit plin de optimism inteleptitor, menit nu numai sa nasca in cititor sentimentul sublim al strapungerii inimii, al indragostirii de frumos, ci si sa intareasca etosul bisericesc si vietuirea crestina ale vremurilor noastre si sa cultive credinta in izbavire si in iubirea dumnezeiasca.

Răscumpărarea omenirii de sub puterea diavolului, a morții și a iadului, s-a făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru înlăturarea stării nefericite: "Trebuia - precum zice fericitul Augustin una din două: Sau omul să se ridice la Dumnezeu, sau Dumnezeu să se pogoare la om". Prima fiind cu neputință, a rămas ca răscumpărarea omenirii să se facă tot din partea Dumnezeirii, prin Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta El poartă și numirea de Răscumpărător. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri. Odată cu rostirea pedepsei protopărinților noștri pentru călcarea poruncii, Dumnezeu în milostivirea Sa, le-a dat și nădejdea mângâietoare a venirii în lume a unui Răscumpărător sau Mântuitor, care să scape omenirea de sub greutatea păcatului.

Răscumpărarea sufletului nostru a adus-o Mântuitorul prin sângele Lui, asemenea unui pelican care își hrănește puii cu sângele său. Despre pelican se spune că își hrănește puișorii cu sângele său. Își împunge pieptul cu ciocul și lasă să picure sânge pentru puișorii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar putea zice: "Eu îmi hrănesc puii cu sânge". Iar puișorii, la rândul lor, ar putea zice și ei: "Noi trăim cu sânge"". [...]

Ce icoană minunată este aceasta pentru Jertfa Crucii și Sângele Crucii! Și noi trăim prin Sânge. Și noi trăim prin "Sângele Mielului". Fără acest Sânge nu este - și nu poate fi - nici viață, nici mântuire.

Protos. Nicodim Măndiță

Omule, precum este lumanarea care arde in fata ta, la fel este si viata ta. Cu cat lumanarea arde mai mult, cu atat se micsoreaza mai tare. La fel si tu, cu cat mai mult traiesti, cu atat mai mult se scurteaza vremea vietii tale. Daca lumanarea arde pana la sfarsit si se stinge, la fel se va termina si viata ta omeneasca si vei muri. Dupa cum, stingandu-se lumanarea, ni se pare ca nici nu ar fi fost, asa si atunci cand omul moare si este inmormantat, se pare ca nici nu a existat. Vezi, omule, ce este omul si ce este viata lui!

(lipsa text)