Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cine crede ca la Sarov sfintenia a inceput cu marele Serafim se insala. Patericul Sarovului ne aduce in fata ochilor vietile si nevointele unor cuviosi despre care cei mai multi dintre noi nu stiau nimic; acestia ne ajuta sa intelegem ca Sfantul Serafim a fost rodul unei manastiri care, desi nu foarte veche, a zamislit nevoitori la masura nevoitorilor din vremurile de demult. Citind despre jertfele lor, cititorii vor putea sa isi umple candela sufletelor cu ulei duhovnicesc, pentru a rezista ispitelor din ce in ce mai puternice ale unei lumi care L-a uitat pe Dumnezeu.

Editorul

Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Dobandeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mantui in jurul tau. Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, si in departarea de patimi, iertarea greselilor, neosandirea aproapelui, tacerea launtrica. Nimic nu este mai bun decat acea pace in Hristos, prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamant.

Sfantul Serafim de Sarov

Scoala nu mai stie sa vindece inimi ranite si aceasta este o durere pe care o impartasim vrand-nevrand toti.  Poate multi se justifica spunand ca nu sunt ei protagonistii actului educativ falimentar, dar eu sunt de parere ca educatia copiilor ar trebui sa preocupe aproape in aceeasi masura si pe soferul de tir, si pe medic, si pe profesor.  Scoala e un patrimoniu comun.  Lipsa de interes a copilului pentru ceea ce ofera in momentul actual Scoala este un simptom care indica faptul ca noi nu suntem capabili sa oferim o Scoala acestui copil.  Revolta copilului este fireasca, chiar daca cei mai multi o trec cu vederea sau o reprima printr-o abordare agresiva.  Total gresit!  Eu nu pot decat sa le multumesc acelor copii a caror impertinenta imi arata ca Scoala pe care o predau eu nu e Scoala pe care o asteapta ei.  Unde gresim? Sa fim atenti la copii, la bucuriile sau nemultumirile lor, fiindca de aici incepe Scoala, si sa nu uitam ca vina nu e a lor, ci a noastra, a celor care am ajuns sa "educam" prin tipete si amenintari, starnind in sufletele lor repulsie si adanca neincredere fata de valorile educative pe care le luam drept argumente incontestabile ale pedagogiei, dar care sunt mai degraba alibiul perfect pentru neputinta noastra de a educa.  Asadar, cand vom renunta la aroganta si batosenia cu care intampinam azi durerile acestor copii, atunci vom castiga inimile lor.

Teologia este rezultatul rugaciunii. Rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand ai ascultarea, vei afla si rugaciunea, vei afla si Teologia! Cand nu ai ascultarea, nu afli nimic! Si de ai avea ceva, o sa-l pierzi. In primul rand, radacina este ascultarea. Ai facut ascultare, vei afla rugaciunea. Se poate sa n-o afli acum, ci s-o afli maine. Acest lucru sta in judecata lui Dumnezeu. Totusi e cu neputinta sa nu o afli. Dar si daca am presupune ca nu o afli, ascultarea le suplineste pe toate!

Lucrarea lui Dumnezeu e totdeauna in om. Dar atunci se face vazuta cand omul cade intr-o ispita si cere ajutor de la Dumnezeu. Atunci vede lucrarea lui Dumnezeu, apararea, prudenta, intelepciunea, iubirea lui Dumnezeu fata de om, cand cade in ispita. Totdeauna exista iubirea lui Dumnezeu fata de om, dar nu este vazuta. Deoarece noi oamenii suntem nemultumitori.

Traducere: Preot Victor Manolache 

Inceputul vindecarii si al izbavirii sufletului de orice slabiciune duhovniceasca este Taina Marturisirii. Vinddecarea se continua dupa Marturisire prin lupta duhovniceasca. Si cand se va incheia? Cand patima va deveni scarboasa si va inceta sa atraga sufletul. 
Cat timp procesul vindecarii se afla in desfasurare, harul si mila lui Dumnezeu il acopera protecttr pe crestinul nevoitor, cu toate ca acesta primeste rani de la vrajmas, cade si se ridica. Doar cand cade si nu se inalta, adica atunci cand se pravaleste in pacat, mila dumnezeiasca cedeaza. 
Deci ati cazut si v-ati ridicat, ati apucat din nou armele si ati continuat confruntarea cu vrajmasul? Nu deznadajduiti! Domnul este langa voi! 
(Sfantul Teofan Zavoratul)

"Eu, chiar cand voi fi plecat, voi continua sa va vorbesc. Oare voi ma veti auzi?" Parintele Porfirie Capsocalivitul. Nu trecuse mult timp din ziua adormirii parintelui Porfirie cand un nepot de-al sau, de meserie educator, a vazut in vis o biserica uriasa, scaldata in lumina, aflata in inaltul cerului, ce fusese ridicata in cinstea parintelui Pofirie si in mijlocul careia sedea insusi Parintele Porfirie.

Totodata a vazut cum numerosi oameni ai lui Dumnezeu, imbracati in straie de lumina si purtand cununi stralucitoare, se adunasera inauntrul dar si in afara bisericii si cantau cu glasuri melodioase un tropar al carui text si a carui muzica erau inchinate parintelui Porfirie! Nepotul parintelui a auzit de atatea ori in vis acest tropar, incat l-a invatat pe de rost si, indata ce s-a trezit, aducandu-si-l bine aminte, l-a scris si l-a inregistrat! Acesta este troparul: Dupa cum pe pamant fiind te rugai pentru tamaduirea neputintelor si pentru iertarea pacatelor noastre, tot astfel si acum roaga-te in ceruri, Parinte Porfirie, si roaga-L pe Hristos Dumnezeul nostru sa mantuiasca sufletele noastre.

Singurul mijloc adevărat pentru dobândirea bunăstării noastre în viaţa aceasta şi în cea viitoare este concentrarea permanentă a atenţiei noastre în lăuntrul nostru asupra propriei noastre conştiinţe, asupra gândurilor, vorbelor şi faptelor noastre spre a le cumpăni fără părtinire. Acest mijloc ne dezvăluie rătăcirile noastre în viaţă şi ne arată singura cale către mântuire. Calea aceasta este lăsarea totală a întregii noastre fiinţe, a noastră înşine cu toate împrejurările vieţii noastre, în voia lui Dumnezeu. Ca emblemă pentru această orientare a noastră către Dumnezeu să ne fie planta floarea-soarelui (iliotropion), ea să fie totdeauna înaintea ochilor noştri.

Floarea-soarelui este floarea care se îndreaptă tot timpul către soare, şi dimineaţa, şi în miezul zilei şi seara nu numai în zilele luminoase, ci şi în cele întunecate. Naturii acestei flori trebuie să îi urmeze voia omenească, îndreptându-se către Dumnezeu şi voia Lui dumnezeiască ceas de ceas nu numai în zilele luminoase ale vieţii sale, ci şi în cele întunecate, adică în zilele grele ale vieţii. Sfinţenia întregii vieţi omeneşti, după cugetarea unui teolog înţelept, alcătuieşte desăvârşirea întregii vieţi creştineşti şi unirea în persoana creştinului a tuturor virtuţilor celor săvârşite după putere, ce se întrunesc, ca într-un centru, în acordul voii noastre cu voia lui Dumnezeu.