Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre marii Părinţi ai Bisericii care ne-a arătat „înălţimea smereniei”. El însuşi fiind smerit, în adevăratul sens al cuvântului, a practicat virtutea aceasta chiar şi în exil. Prin urmare, ne poate îndruma şi pe noi, în chip minunat, prin textele lui despre smerenie, deoarece „Stăpânului Îi plac astfel de suflete smerite”.

De cealaltă parte este mândria care „pe toate le pierde”. Puterea ei este atât de pierzătoare, încât şi pe puterile netrupeşti „le-a aruncat din ceruri”.

Slava deşartă, ca şi mândria, schimbă ordinea lucrurilor. Astfel, din pricina ei, deşi avem Judecător, punem părerile omeneşti deasupra părerii Judecătorului. Slava omenească este goală, deşartă, aşa cum mărturiseau şi vechii filozofi.

Îngâmfarea este o altă patimă sufletească, asemănătoare celor de dinainte, şi de aceea este nevoie de atenţie sporită, ca cineva s-o poată evita.

Este oare îngăduită lauda? În ce situaţii şi de ce? Există situaţii în care lauda se impune, dar iarăşi este foarte primejdioasă. Se impune când omul este îmbunătăţit duhovniceşte, şi trebuie ca celălalt să se folosească. Însă mai bine să le cercetăm pe toate acestea în continuare.

Nu te amagi, crestine, iti spun ca nici lupul nu devine vreodata oaie, conform zicatorii, nici diavolul nu devine vreodata doctor si mai usor ar putea sa inghete focul si sa arda zapada decat sa vindece cu adevarat diavolul, deoarece este intotdeauna neputincios; si daca am presupune ca ar putea sa te vindece trebuie sa cunosti ca nu vrea aceasta deoarece sanatatea omului este un lucru bun, ori diavolul uraste intotdeauna cele bune, de aceea se numeste urator de bine.

• Satanismul sau religia lui Antihrist
• Magia si demonismul
• Ce rau pot sa faca vrajitorii
• Felurile magiei
• Mijloace materiale
• Ce sunt descantecele?
• Simptomele magiei
• Ce este demonizarea si cum se vindeca?
• Cum pot fi dezlegate vrajile?
• Rugaciunea Sfantului Ciprian de dezlegare a vrajilor

Sfantul Nicodim Aghioritul

Aflatu-s-au aici o seama de raspunsuri, la multimea de intrebari, care au framantat de-a lungul atator veacuri multe suflete si care poate au intrat in vesnicie, nedumeriti de această taina mare, a aparitiei omului.  Totul pare prezentat intr-o forma concisa, dar in realitate este de o adancime uimitoare.  Insusi Sfantul Ignatie marturiseste caci cu cat a incercat sa patrunda mai adanc, cu atat totul a devenit mai tainic.

Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Începutul răutăţilor este gândul mincinos. Izvorul amăgirii de sine şi al amăgirii demonice este gândul mincinos! Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte veşnică chiar în rădăcina ei – protopărinţii! Înşelarea este însuşirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr. Înşelarea lucrează mai întâi asupra felului de a gândi; după ce a fost primită şi a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie să se împărtăşească inimii, corupând simţurile inimii; luând stăpânirea asupra fiinţei omului, ea se revarsă în toată activitatea lui, otrăvindu-i şi trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespărţit cu sufletul de către Ziditor. Starea de înşelare este starea de pierzanie sau de moarte veşnică.

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Frumusețea desăvârșită ni se dezvăluie în Hristos, Dumnezeu întrupat. Din punctul de vedere al unui creștin, Hristos dezvăluie desăvârșirea frumuseții umane și revelația frumuseții divine care îl umple. Pe de altă parte, creștinismul cere integritatea minții și a inimii, cere o atitudine morală, adică nu doar respectarea regulilor, ci o abordare care exclude ceea ce Andre Malraux numește pseudo-artă sau pseudo-frumusețe.

Adică fenomene distructive în sens moral, fiindcă frumusețea trebuie să fie mai mult decât o formă captivantăși atrăgătoare. Privind în urmă, mi-aș aminti o definiție grecească a omului desăvârșit care exista cu mult înainte de Malraux: καλὸς κἀγαθός care înseamnă „om frumos, bun și curajos” – imaginea ideală a viziunii creștine asupra frumuseții. Formele distructive din punct de vedere moral sunt inacceptabile pentru un creștin, deoarece sunt false în comparație cu o realitate mai profundăși mai autentică

CUPRINS:

Prefață. De ce Eliot?.
Convorbirea I: Despre frumusețe și sens.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a II-a: Frumusețea și adevărul
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a III-a: Frumusețea și realitatea.
Răspunsuri la întrebări
Convorbirea a IV-a: Sensul urâțeniei
Răspunsuri la întrebări
Despre autor.