A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Iubirea față de Dumnezeu și Biserică pe care a purtat-o Doamna Despina ne este dovedită până astăzi prin numeroasele ctitorii și danii făcute diferitelor mănăstiri din țară sau de la locurile sfinte. În acest sens, Nicolae Gane în Trecute vieți de doamne și domnițe menționa că aceasta avea o colecție impresionantă de Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea, podoabe pe care le-a vândut spre a finaliza lucrările la Mănăstirea Curtea de Argeș. 

Oriunde ne-am uita în această lume, pretutindeni vedem doar stricăciune, deșertăciune și păcat. Pretutindeni predomină cele pământești și stricăcioase, conversațiile deșarte și lipsite de conținut, faptele pline de deșertăciune – care aproape că nu ne aduc aminte deloc de cer, de Dumnezeu și de viața de dincolo. Numai în casele evlavioase, icoanele lui Iisus Hristos, ale Preacuratei Sale Maici și ale sfinților Săi le aduc aminte celor care vor să înțeleagă că suntem creștini, mădulare ale lui Hristos și moștenitori ai Împărăției Sale; că așteptăm învierea morților și viața veacului viitor, în care ne vom uni cu Domnul și cu sfinții, curățindu-ne de orice întinăciune a trupului și a sufletului. Așadar, vedeți ce diferență există între Biserică și lume! Vedeți cât de folositor îi este și câtă nevoie are creștinul să vină la Biserica lui Dumnezeu, să se educe pentru patria cerească, să se sălășluiască în el Duhul lui Hristos, ca să se cultive în el trăsături cerești și sfinte! Căci unde, dacă nu aici, veți auzi Cuvântul lui Dumnezeu; unde, în afară de Biserică, vă vor fi puse la dispoziție tainele credinței; de unde veți lua puteri de a trăi creștinește? Toate acestea sunt în Biserică și le primim de la Biserică. De aceea să îndrăgiți să frecventați Biserica lui Dumnezeu și să vă faceți pe voi înșivă biserici vii ale lui Dumnezeu „ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (I Pt. 2, 5).

Psaltirea tradusa si comentata in Muntele Athos reprezintă o nouă traducere a psalmilor, realizată de un grup de monahi români din țară și din Muntele Athos, asociați Colegiului Ortodox Noul Studion. Pentru facilitarea lecturii liturgice și receptarea textului atât în rugăciunea particulară, cât și în cea comună a Bisericii, editorii au încercat să păstreze structura și lexicul traducerilor anterioare, dând prioritate fidelității față de textul Septuagintei, folosit de Apostoli și de toți Părinții răsăriteni. Astfel, au fost eliminate expresiile sau pasajele împrumutate din textul Masoretic, introduse în versiunile românești după 1936, ceea ce a dus, inevitabil, și la operarea unor mici modificări ale sintaxei sau ale unor cuvinte, întotdeauna în concordanță cu tradiția exegetică patristică.

Scoliile de la sfârșitul cărții, pe lângă scurtele analize lămuritoare ale unor termeni biblici, cuprind citate din surse patristice , fie limpezind pasajele dificile, fie justificând parafraza impusă uneori de acestea, astfel încât cititorul să aibă un prin contact cu înțelegerea Psalmilor de către Sfinții Părinți.

Ediţia a II-a cartonata revizuită şi completată

Cat de departe suntem noi de intelegerea vietii crestine!

Si de mantuit, fiecare dintre noi doreste sa se mantuiasca.  Dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, crestinul trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru mantuire:

• sa nu pacatuiasca;

• daca a pacatuit, sa se caiasca;

• cine nu se caieste cum trebuie, sa rabde necazurile care il lovesc!

Dar cine poate spune ca el se caieste indeajuns, cu destula osardie?  De aceea, calea izbavirii de suferintele pentru pacatele noastre este pocainta.  Puterea pocaintei trebuie sa fie pe masura pacatului.  Iar daca nu constientizam indeajuns pacatul, daca nu avem putere sa facem pocainta adanca, adevarata, trebuie sa primim cu smerenie necazurile trimise si sa multumim pentru ele, ca pentru o mila, ca pentru un semn al grijii lui Dumnezeu fata de noi.

Mitropolitul Antonie a lasat nestearsa in inima celor ce l-au cunoscut pilda unui propovaduitor si adevarat traitor al Evangheliei, cu darul de a face sa rasune viu cuvantul mantuirii.  Pastor de suflete, el aducea Vestea cea buna in inima celor care il ascultau, insufletind dorul de viata cea adevarata si ravna pentru mantuire.

Vladica stia sa‑l asculte pe om, sa ajunga in adancurile cele mai tainice ale sufletului celui cu care vorbea.

Era un om de o simplitate uimitoare, care avea harul de a te face sa te simti iubit, asumat si nicio­data judecat in vreun fel.  Dar lucrul cel mai important era ca se ruga pentru tine, se ruga cu tine si, langa el, invatai cum sa te rogi „in Duh si in adevar”.  S‑ar putea chiar spune ca era el insusi o adevarata scoala a rugaciunii.

Fie ca multele seminte pe care le‑a sadit cu atata dragoste parinteasca in inimile oamenilor sa rodeasca si sa se inmulteasc din plin!