Fost-au acest fericit părinte Ioan născut din părinţi binecredincioşi, Neagoe şi Stana; iar pentru multă vreme a trecuţilor ani, din ce neam se trăgea, fostu-s-a uitat. Însă din mică vârstă şi-a închinat viaţa Domnului şi Stăpânului nostru Iisus Hristos, intrând în sfânta mânăstire a Câmpulungului, a cinstitei Adormiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde şi sfântul cin călugăresc a primit.

Sfantul Teodor Studitul este o personalitate marcanta din istoria ecleziastica, politica si culturala a Bizantului secolelor VIII - IX. Cunoscut mai ales ca oponent vehement al iconoclasmului si reformator al vietii monastice cenobitice, a fost si un important om de litere, fiind cel mai prolific scriitor bizantin al primei jumatati a secolului al IX-lea. Manastirea Studios, al carei staret a fost din anul 798/799, reprezinta, de asemenea, un reper in istoria literelor bizantine, datorita influentei sale in cultura scrisa medievala greaca, prin copierea de manuscrise si introducerea de reforme in domeniul scrierii.

Acest volum cuprinde 13 Cuvantari - dintre care zece sunt Cuvantari la Praznice Imparatesti si Sarbatori ale Sfintilor, una este un Cuvant de lauda in cinstea Sfantului Arsenie,  iar alte doua sunt necroloage.

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului și, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”. 

Cartea propune dintru început o incursiune asupra vieții mănăstirești din Oltenia de sub Munte, o prezentare realizată de către Monahia Stavroforă Theodora (Videscu), cea care a alcătuit și chipurile duhovnicești ale monahiilor devenite pilde de viețuire în mănăstirile vâlcene. Pentru realizarea acestora, monahia Teodora (Videscu) a cercetat documente de arhivă, a cules mărturii, de la actualele viețuitoare din mănăstiri, despre monahiile mutate la cele veșnice și, inedit, a stat de vorbă cu monahiile bătrâne care, derulând firul amintirilor, au povestit bucuriile duhovnicești pe care le-au trăit în mănăstire, dar și ororile și abuzurile puterii politice, venite în special în urma Decretului 410 din 1959. 

N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieţii mele, deşi am fost supus slăbiciunilor omeneşti, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să păşesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea şi tipărirea Sfintelor Scripturi, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, dascăli ai Bisericii Ortodoxe şi, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea şi împodobirea sfintelor biserici şi mănăstiri. 

Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viața Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, starețul Mănăstirii Slănic din Argeș, oferite de către ierarhi, stareți și fiii săi duhovnicești, întrucât, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a viat, s‑a mişcat, a existat. Familia în care s‑a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr‑un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi … au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a‑l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”. 

Ascetul Calinic, dublat de aptitudinile omului practic este un caz unic pe teritoriul românesc şi se poate asemăna cu Sfântul Vasile cel Mare, care, pe lângă asceza aspră practicată, a fost prezent în societate şi a avut realizări epocale, aşa cum a fost complexul medical-filantropic de la Cezareea Capadociei, cunoscut sub numele de Vasiliada. Mănăstirea Frăsinei reflectă, aşadar, îngemănarea dintre viaţa duhovnicească şi cea practică a Sfântului Calinic, este locul unde virtuţile sale de mare îndrumător de obşte monahală pot fi zărite distinct de cele ale predecesorilor săi cernicani. Totodată, această mănăstire ne dezvăluie jertfa spirituală şi materială de care el s-a făcut vrednic, devenind model de viaţă greu egalabil, afirmă Academicianul Emilian Popescu. 

„Familia este câmp de bătălie şi arenă a virtuţii”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur6. Familia nu este doar bucurie şi confort. Este şi arenă de luptă continuă, unde ne batem şi ne războim pentru virtute şi mai ales pentru cununa tuturor virtuţilor, iubirea.

Doar iubirea de Dumnezeu poate să insufle în sufletele oamenilor adevărata dragoste dintre ei. Atunci când această iubire există, toate celelalte piedici sunt depăşite. Căsătoria este taină mare şi sfântă, iar când tinerii participă la aceasta conştient, iau har pentru a întemeia trainic edificiul fericirii lor pe stânca neclintită a poruncilor lui Dumnezeu, pentru a-l statornici pe iubirea Lui.

Însă, din fericire, există şi unii care încă mai gândesc înţelept. Care văd slăbirea instituţiei căsătoriei şi nu vor asta. Care se luptă să menţină pacea şi unitatea în familia lor. Care se străduiesc să trăiască într-o atmosferă de adevărată iubire, de adevărată bucurie şi pace adâncă în casa lor. Care-şi iubesc cu adevărat copiii şi se străduiesc să-i crească „întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). 

Pentru aceştia sunt scrise paginile care urmează, cu nădejdea şi urarea ca ele să constituie un mic ajutor în marea lor luptă de a ţine dreaptă corabia familiei pe valurile învolburate ale vremurilor noastre dificile, având ca şi cârmă legea veşnică a lui Dumnezeu şi ca vânt pentru pânze harul Lui atotputernic, care să ne conducă pe celălalt ţărm, în fericita Împărăţie a lui Dumnezeu, pe tărâmul iubirii lui veşnice şi negrăite, care ţine în viaţă lumea întreagă şi pe fiecare om în parte.

Este un adevăr dureros faptul că cei mai mulÈ›i dintre creÈ™tinii ortodocÈ™i nu mai È™tiu de ce sunt creÈ™tini, dar mai ales, de ce tocmai ortodocÈ™i. Ei nu mai È™tiu ce învăÈ›ătură are Biserica Ortodoxă, de care aparÈ›in È™i ai cărei membri sunt. De asemenea, nu mai È™tiu în ce cred, în calitate de creÈ™tini ortodocÈ™i. Chiar dacă ar È™ti să spună pe de rost Crezul, totuÈ™i, ei nu mai È™tiu ce rostesc È™i ce transmit articolele din Crez. AceÈ™tia pot fi întrebaÈ›i: „De ce eÈ™ti creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant sau anglican?”, È™i nu È™tiu ce să răspundă. Cel mai la îndemână răspuns pe care îl dau este următorul: „Pentru că m-am născut ortodox. Pentru că aÈ™a m-am pomenit din moÈ™i-strămoÈ™i, să fiu ortodox”. Adică spune că este după tradiÈ›ie ortodox – „aÈ™a m-am pomenit” –, însă nu este creÈ™tin ortodox prin conÈ™tiinÈ›ă È™i cunoaÈ™tere. Spune că este ortodox, dar nu se poate justifica, nu poate să explice È™i să spună cum È™i de ce este creÈ™tin ortodox, È™i nu catolic sau protestant.

Această carte, iubite cititorule, a fost scrisă cu scopul de a ne arăta care este credinÈ›a creÈ™tin-ortodoxă a Bisericii noastre, pe care o avem È™i o mărturisim cu toÈ›ii din tot sufletul. Ea a fost scrisă pentru a ne ajuta să înÈ›elegem, pe cât este cu putinÈ›ă pe fiecare dintre noi, în ce credem mai exact, în calitate de ortodocÈ™i, È™i de ce credem ceva, È™i nu altceva. A fost scrisă pentru a ne explica, a ni se prezenta È™i expune, într-un mod viu, credinÈ›a noastră, pentru a deveni, cu ajutorul harului dumnezeiesc, creÈ™tini ortodocÈ™i prin conÈ™tiinÈ›ă, astfel încât să È™tim È™i să putem spune de ce suntem creÈ™tini ortodocÈ™i.

În ceea ce privește tematica volumului de față, aceasta cuprinde o varietate de citate despre lupta împotriva patimilor și despre cultivarea virtuților creștine, teme pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a tratat pe larg în scrierile sale. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă, în Binecuvântarea de la începutul lucrării: „Pe măsură ce luăm decizii potrivite sau eronate, mintea noastră înclină din ce în ce mai mult în direcția respectivă și devine mai curată, mai duhovnicească, dacă luăm hotărârile alături de Dumnezeu sau, din contră, mai pătimașă, dacă dorim numai să ne facem voia proprie. Iubirea de averi, lăcomia pântecelui, desfrânarea, trândăvia, mândria – toate aceste patimi au la bază alegeri greșite în care omul persistă chiar dacă observă uneori că nu merge în direcția potrivită. La fel, bunătatea, blândețea, iubirea de aproapele, hărnicia, ascultarea, înfrânarea sunt rodul unor alegeri potrivite, care decurg unele din altele pe măsură ce discernământul nostru interior sporește”.

Inconjurat de prea multe griji, mereu in criza de timp, cu sanatatea subreda si cu programul dat peste cap, parca nu mai ai putere nici sa rezolvi obligatiile personale.  Dar, inevitabil, afli despre o mare nedreptate care se petrece in jurul tau: avortul.  Te gandesti cu tristete ca foarte multi copii nu se mai pot bucura de frumosul dar dat noua de Dumnezeu: VIATA.  Nu se pot bucura de razele soarelui, de privirea calda a mamei, de joaca prin zapada pufoasa, de zambetul gingas al unei persoane dragi, nu au dreptul la iubire, fericire, libertate, la viata...