A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

…Un lant nesfarsit de „daca”, ce se termina cu o singura propozitie: „Daca nu veneai Tu, Doamne…”  Nepatrunse sunt caile Tale!  Nepatrunse sunt caile Tale!

Lida si-a aruncat privirea pe fereastra.

O briza usoara rascolea apa albastra.  Soarele revarsat peste mare juca in linii mici, care se pierdeau in adancurile orizontului.  Mergea cu privirea pe cararea aurie care se ingusta de-a lungul apei, pana ce se stingea biruitoare in frumusetea cerurilor.  Oricum ar fi fost marea, linistita sau cu valuri, soarele se sfarsea mereu in nemarginirea cerului.  „Ca drumurile lui Dumnezeu”, a soptit si a lacrimat…

Caci drumurile lui Dumnezeu, fie ca merg spre linistea din Emaus, fie ca urca spre chinurile Golgotei, se termina intotdeauna si neindoielnic in Rai.

La zece ani ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea credintei, pe urma revistei care s-a straduit sa-i cultive constant memoria, ofera celor ce l-au ascultat pe Parintele si ii duc dorul, ca si celor ce, nascuti mai tarziu, nu au avut aceasta sansa, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul sau an de activitate pastorala curenta, mai precis din martie 2001 pana in ianuarie 2002.

Arhiepiscopul Ilarion Troitki a fost unul din stalpii pe care Dumnezeu a intarit Biserica Rusa in timpul prigoanei bolsevice.  El a fost ajutorul de incredere al Sfantului Patriarh Tihon.  Datorita energiei lui nesecate, in Moscova a fost refacuta unitatea bisericeasca.  Arestat de comunisti, este intemnitat in lagarul mortii de la Solovki.  Arhiepiscopul Ilarion privea lumea cu ochi duhovnicesti si toate le lucra spre folosul sufletesc.  El spunea ca inchisoarea este o scoala pretioasa de cultivare a virtutilor.  Mai ales multumita lui, in anii 20, lagarul de la Solovki a fost un fel de vatra duhovniceasca, langa care multi au aflat mantuirea.  Trimis in exil pe viata in Kazahstan, pe drum s-a imbolnavit grav de tifos si a murit. 

Pentru viata lui sfanta si marturisirea adevarului lui Hristos in cele mai cumplite vremuri ale prigoanei, in anul 1999 a fost proslavit de Biserica in ceata sfintilor.

Aceasta carte, tiparita acum pentru prima data in romaneste, a fost alcatuita de unul dintre marii Cuviosi ai Palestinei crestine: Sfantul Antioh Pandectul, monah din Lavra Sfantului Sava cel Sfintit.  Una dintre rugaciunile lui a fost cuprinsa in pravila de seara a fiecarui crestin, iat alta in randuiala Pavecernitei - dovada a marii pretuiri de care s-a bucurat, ca traitor si ca scriitor, din partea Bisericii Sobornicesti.

Dupa cum spunea Sfantul Nectarie din Eghina, care a reeditat originalul grecesc la inceputul veacului trecut, "aceasta lucrare este vrednica de citit si plina de indemnuri cat de poate de folositoare...  Fiecare cap trateaza o anumita tema morala, asa incat lucrarea, in ansamblul ei, alcatuieste un frumos sistem de teologie morala, impletit din cuvintele Sfintelor Scripturi si ale vechilor Dascali ai Bisericii...  In capetele acestea scriitorul a cuprins pe scurt, cu cuvintele sale, Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului testament, asa incat nici sa nu fie grea cartea, nici sa nu fie lasat deoparte vreun lucru dintre cele care tin de folosul si mantuirea sufletului".

Scrisa pentru o obste de calugari bejenita in urma restristilor vremii, cu scopul de a tine locul INTREGII biblioteci a manastirii lor, aceasta lucrare a fost conceputa ca o CARTE DE CAPATAI a crestinului, ce poate fi purtata oriunde cu usurinta si reprezinta, asa cum arata Sfantul Nectarie, o enciclopedie completa a cunostintelor morale necesare pentru viata duhovniceasca, folositoare pentru calugari si mireni deopotriva.

Sabino Chialà (n. 1968), Monah la mănăstirea Bose, teolog È™i biblist italian, siriacist È™i orientalist remarcabil, specialist în scrierile apocrife creÈ™tine (Libro delle parabole di Enoc, Paideia, 2007) È™i în literatura primelor secole ale creÈ™tinismului, s-a ocupat în mod deosebit de PărinÈ›ii pustiei È™i de spiritualitatea monastică răsăriteană (La vita spirituale nei Padri del Deserto, Trapani, 2006), È™i mai ales de Avva Isaac Sirul, din ale cărui scrieri a tradus È™i editat în limba italiană (Isacco di Ninive. Un’umile speranza, Qiqajon, 1999; Isacco di Ninive. Terza Collezione, Leuven, 2011) È™i căruia îi dedică o impresionantă monografie, tradusă de curând È™i în limba română (Isaac Sirianul – asceză singuratică È™i milă fără de sfârÈ™it, Deisis, 2012). A studiat la Universitatea din Torino È™i la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve È™i este membru al Academiei Ambroziene din Milano È™i al AsociaÈ›iei SiriaciÈ™tilor din Italia „Syriaca”.

În ambianÈ›a monahismului siro-oriental, Avva Avraam de Kashkar deÈ›ine, cu siguranÈ›ă, un loc de primă importanÈ›ă. Comunitatea întemeiată de el pe muntele Izla, cunoscută ca „Marea Mănăstire de pe muntele
Izla“, Rânduielile monahale pe care le-a scris, precum È™i ucenicii lui, care au întemeiat, la rândul lor, noi mănăstiri în toată Mesopotamia È™i dincolo de ea, au avut un rol decisiv în dezvoltarea monahismului
siro-oriental. Am putea să facem o comparaÈ›ie între acest părinte din secolul al VI-lea È™i o altă personalitate monahală mai bine cunoscută nouă, occidentalilor, care, fiind aproape contemporană cu Avraam de
Kashkar, ne aminteÈ™te în multe feluri de activitatea acestuia: este vorba de Benedict de Nursia (cca. 480-547), care este È™i el, într-un anume fel, un reformator al monahismului È™i, mai ales datorită bine cunoscutei sale
Rânduieli monahale, un inspirator al generaÈ›iilor care vor urma.

Plecând, aÈ™adar, de la figura întemeietorului, Avraam de Kashkar, vom căuta să urmărim etapele dezvoltării interioare a Marii Mănăstiri de pe muntele Izla È™i influenÈ›ele acesteia asupra lumii din afară, încercând deopotrivă să plasăm experienÈ›a vieÈ›ii monahale de aici în contextul mai larg al monahismului È™i ecleziologiei.

Vezi cum Dumnezeu pretutindeni poartă de grijă oamenilor? Când iudeii erau în Egipt şi ţara era lipsită de călăuze, aveau exemplul lui Iov. Vezi-l pe el în bogăţie şi în sărăcie, în amândouă fiind pildă, nu plin de mândrie în prima, nici umilit în a doua, şi mai înainte de Lege respectând Legea, ca şi când ar fi fost sub Lege. „Căci, zice, legea nu este pusă pentru cel drept” . Vezi strălucind aici cugetele firii. De unde L-a cunoscut acesta pe Dumnezeu? De unde L-a slujit astfel? Cum de a fugit de înşelare? Cum de a arătat o petrecere potrivită Evangheliilor? De unde atâta răbdare? Nimic nu a învăţat de la nimeni. Atunci de unde era astfel? Cine l-a învăţat? Cine l-a educat? Vezi că Hristos nu a venit învăţător a nimic nou şi străin?