Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Sfintii Tari Mucenici Romanov: Imparatul Nicolae al II-lea, Imparateasa Alexandra, alaturi de copiii lor Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria si Anastasia si Tareviciul Alexei sunt un model de familie crestina cu o adanca traire duhovniceasca.  Ei au urcat impreuna calea Crucii spre inaltimile sfinteniei.

Marea lor noblete sufletească este foarte bine surprinsa intr-una dintre scrisorile Marii Ducese Olga:

“Tatal meu a dorit sa transmiteti tuturor acelora care i-au ramas credinciosi, ca si aceia la randul lor sa spuna celor pe care ii cunosc si au incredere in ei, sa nu caute sa-l razbune.  El i-a iertat pe toti si se roaga pentru toti si vrea doar sa tineti minte ca raul care exista acum in lume va avea forta si mai mare, insa raul nu poate sa invinga raul, ci numai dragostea poate aceasta.”

In aceasta carte, parintele Vasilios Bacoianis ne vorbeste cu simplitatea si limpezimea sa obisnuite despre unul dintre acele aspecte ale vietii crestine care ridica mari probleme in contextul contemporan: sexualitatea, de a carei abordare depinde in mare masura sanatatea noastra trupeasca si sufleteasca.  Cu delicatete, cu profunzime si cu multe exemple din viata, binecunoscutul duhovnic grec ofera din nou un reper de nepretuit pentru cei ce vor sa se orienteze rapid si fara gres in elementele fundamentale ale duhovniciei ortodoxe.

Cronicarul a făcut în­­sem­nările care urmează – în mare parte autobiografice – pe când se afla in iad mai întâi ca fugar şi deținut la Jilava, iar apoi la munca de jos, timp de 17 ani.
Localizarea acțiunii în Germania a fost, evident, impusă de pretențiile regimului politic de atunci căci iadul de acasă era Rai. Editorii şi cititorii au înțeles la vremea tipăririi, în anul 1970, alegoria. Se pare că au înțeles‑o şi cenzorii, dar au admis publicarea cărții pentru că le‑a plăcut până şi lor, ceea ce era, evident, un act conspirativ.
Cartea denunță frica, opresiunea, atentatul împotriva identității oamenilor, limbajul de lemn şi toate relele regimului. Personajele sunt fictive, iar autorul, sub forma alegoriei, redă atmosfera de iad şi măsura până la care ateismul şi tirania au izbutit să deformeze ființa umană.
Cenzorii au trăit şi ei în acest iad, responsabili de întreținerea lui. Iar autorul ar vrea să creadă că, în pofida evidenței, în tainițele sufletelor lor, mai păstrau şi ei fărâme de omenie. Acest lucru se pare că-l revendică de-abia acum, într-un târziu, cu convingere.

(lipsa text)

Această carte este o meditaţie asupra principalelor mărturii scripturistice şi patristice despre rolul regimului lacto-vegetarian în purificarea omului. Veritabil ghid pentru ostenitorii din mănăstiri şi schituri, această carte se adresează şi cititorilor mireni, fiindcă, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „hrana vieţii fericite este Pâinea ce se coboară din cer”, Hristos, cu Care suntem chemaţi cu toţii să ne împărtăşim, indiferent de locul şi rostul nostru în lume. De o calitate editorială deosebită, cuprinzând numeroase ilustraţii color, cartea „Hrana vieţii fericite a monahilor”. Fundamente biblice, patristice şi canonice despre alimentaţia vegetariană şi lacto-vegetariană cuprinde şi un capitol cu concluziile cercetărilor din ultimul deceniu din domeniul medical, biologic, alimentar despre impactul cauzat de schimbarea în timp a alimentaţiei omului. „Dumnezeu i-a creat pe primii oameni cu o structură vegetariană, şi nu carnivoră... Trăirea isihastă a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor – unde a beneficiat de o alimentaţie supranaturală, nestricăcioasă – a fost o pildă de urmat pentru toţi monahii în general şi în special pentru anahoreţi”.

Arhim. Luca Diaconu

Fiecare om are crucea sa, adică un necaz al său: fie poftele păcătoase ale firii sale şi lupta trupului împotriva duhului, fie ispitele vrăjmaşului nevăzut, fie prigoane, supărări, jigniri, vorbire de rău şi osândire din partea vrăjmaşilor văzuţi, fie pierderea unui prieten drag, a copiilor, a averilor, fie alt lucru întristător, cum ar fi bolile trupeşti şi orice alt fel de suferinţe. Toate acestea sunt crucile noastre, şi atunci când omul, din iubire de Dumnezeu, le poartă cu răbdare, se face părtaş pătimirii Domnului, se face potrivit Crucii Lui.

Calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată... Omul trebuie să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirea păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele peste măsură de aspre, care duc la trufie... Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, va urca la cer ca pe o scară şi va ajunge în Rai.