Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Intr-o lume in care discrepantele dintre paturile sociale devin tot mai evidente, crestinii sunt adeseori obligati sa isi puna acut problema bunastarii materiale. Unii sunt apasati de nevoi si de grija zilei de maine, pe cand credinciosii mai instariti porta constiinta responsabilitatii fata de aproapele mai putin avut.

Vreti sa aflatiraspunsul la dileme morale cu care va confruntati in privinta aceasta? Sfintii si ceilalti autori duhovnicesti cunoscuti cuprinsi in aceasta carte va raspund intr-un glas: Nu situatia sa materiala il mantuieste sau il pierde pe om, ci atitudinea corecta sau gresita fata de ea.

Lucrarea de fata reprezinta o cheie a perspectivei ortodoxe asupra saraciei si bogatiei.

Sfantul Efrem Sirul a constituit mereu, dar indeosebi pentru omul vremurilor noastre, un imbold puternic de desteptare din letargia si amorteala egolatriei.

Dorinta constienta sau ascunsa a omului modern pentru „autoidolatrizare” si tendinta de satisfacere nesatula a dorintelor si aspiratiilor lui trufase il conduc la faurirea unei probleme existentiale care raspandeste mirosul mortii sufletesti si duhovnicesti.

Sfantul Efrem Sirul a umblat pe cararile gloduroase ale vietii cu duhul trezviei si cucerniciei neadormit, cugetand neincetat la primejdia mortii pe care o zamisleste si o naste pacatul, ca izvor primordial al patimii de iubire a omului pentru sinele sau.  Din acest motiv, viata si invatatura Sfantului Efrem trezesc si stimuleaza intens constiinta umana, care n-a pierdut in cele din urma capacitatea de autocritica si sentimentul recunoasterii existentei „prin prisma vesniciei”!

In cazul gandirii crestine astazi, credinta si ratiunea nu doar ca se contrazic mai putin ca oricand, dar insasi problema presupusului lor conflict n-are nici un sens si nici macar n-ar trebui sa se puna.  Ne putem pierde eventual credinta, dar cu siguranta nu pentru ca am castigat in ratiune.  S-ar putea sa pierdem din credinta tocmai pentru ca ne imaginam ratiunea incapabila sa inteleaga o parte — si inca o parte decisiva, chiar cea mai decisiva — din ceea ce viata noastra ne face sa experimentam.  Foarte repede cedam: ratiunea nu intelege totul, suntem nevoiti sa admitem spatii imense care ne raman de neinteles si irationale, pe care le abandonam credintei si parerii; si foarte repede renuntam definitiv sa mai gandim ceea ce am alungat deja din campul sensibilului. Din acest somn al ratiunii se ivesc atunci cosmaruri — ideologice.  Prea repede socotita ca venind de la sine si cu totul naturala, separatia intre credinta si ratiune se naste astfel intai dintr-un deficit de rationalitate, dintr-o capitulare fara lupta a ratiunii inaintea a ceea ce e presupus de negandit.  Dar daca nu ne pierdem credinta dintr-un exces de practica a rationalitatii, s-ar putea, din contra, sa ne pierdem adeseori din rationalitate pentru ca excludem prea repede credinta si domeniul pe care ea il deschide, cel al Revelatiei.  Pierzandu-ne credinta pierdem din ratiune.

Lumea este aceasta care este, cu chinurile si cu bucuriile ei. Totdeauna a fost asa. Si asa va fi. Elementul tragismului a caracterizat totdeauna Pamantul nostru. Viata si moarte. Inflorire si decadere. Cadere si Inviere. Toate acestea merg impreuna. Si vor merge asa pentru totdeauna in acest interval al timpului.

Insa ceea ce traiesti tu inlauntrul tau nu depinde numai de lumea exterioara, nici macar de modul in care tu „interpretezi” această lume, de ochii tai, de optica ta. De felul in care vezi tu viata, ce insemnatate dai tu esecului, daca te schimbi usor in rau din pricina unei incercari, daca te prabusesti grabnic intr-o stare de parasire sau de tradare.

Hristos, de asemenea, a trait intr-o lume tragica, intr-o epoca la fel de dificila. Dar El a fost necontenit in contact cu Tatal Lui cel Ceresc, cu pacea inimii Lui dumnezeiesti, cu bucuria Sfantului Duh care-L inunda. Si asa le suporta pe toate, pe toti ii iubea, peste tot iradia lumina, nici de moarte nu se temea, nici tradarile nu-L distrugeau.

Daca, asadar, ai putea si tu sa-ti schimbi ochii tai, afectiunile (iubirile) tale, mintea ta, atunci toate vor fi probabil la fel, dar tu nu te vei distruge cu usurinta. Vei fi altfel, vei auzi inlauntrul tau alte lucruri, vei simti o putere de neclintit care te va tine drept in picioare!

Primiti cu bucurie, dreptcredinciosilor, aceasta carte si va indeltniciti intru citirea ei.  Ca daca toti Sfintii, Apostolii, Mucenicii si Cuviosii, care au rabdat multe feluri de chinuri si de necazuri pentru Domnul, au catre Dansul multa indrazneala, ca niste slugi ale Lui, cu cat mai vartos mult milostiva Lui Maica, ceea ce stapaneste toata zidirea, are mai multa indrazneala decat toti Sfintii sa mijloceasca catre Dansul, asa cum s-a aratat in diferite timpuri, mai inainte de a se face Judecata cea a toata lumea, caci a izbavit multe suflete din cursele diavolului, dupa cum se arata in multe carti.