A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Prin lucrarea de fata autorul a incercat sa arate semnificatia casatoriei si sa analizeze caile intemeierii bisericii de acasa din perspectiva conditiilor istorice, luand drept baza Sfanta Scriptura, scrierile Parintilor si scriitorilor bisericesti si hotararile Sinoadelor Ecumenice. Aceasta carte se adreseaza unui larg cerc de cititori: celor care au decis sa se casatoreasca, celor care au copii, parintilor ai caror copii au trecut de varsta adolescentei, precum si preotilor duhovnici. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.

Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei. Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.

Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului
crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

*

„Asadar, sa nu faci altceva decat sa vrei sa te ostenesti in aceasta lucrare pana cand vei simti ca doresti sa o faci. Pentru ca, atunci cand vei purcede la aceasta, nu vei afla decat un intuneric, ca si cum ar fi un nor de necunoastere, ceva ce nu stii ce este, in afara de faptul ca simti in vointa ta o intentie goala ce tinde spre Dumnezeu. Acest intuneric si acest nor sunt, orice ai face, intre tine si Dumnezeul tau, impiedicandu‑te sa‑L vezi limpede prin lumina intelegerii in cugetul tau ori sa‑L simti prin dulceata iubirii in inima ta.

Asa ca pregateste‑te sa ramai in acest intuneric pe cat de mult vei putea, neincetat strigand dupa Cel pe care‑L iubesti. Iar, daca este sa‑L simti ori sa‑L vezi, atat pe cat ne este cu putinta in aceasta viata, trebuie ca aceasta sa se petreaca intotdeauna in acest intuneric. Si, daca te vei stradui asiduu dupa cum iti si cer, ma‑ncred in mila Lui pana aici.” (Extras din Capitolul III)



„Prin urmare, sileste-te fara sovaire cu acest nimic si cu acest nicaieri si lasa-ti afara toate simturile tale trupesti impreuna cu lucrarile lor, caci adevarat iti spun, lucrarea contemplatiei nu poate fi inteleasa de ele.” (Extras din Capitolul LXX)



„Si, precum acest cuvant simplu «foc» impunge mai tare si strapunge mai iute urechile ascultatorilor, tot asa face si un simplu cuvant de o singura silaba cand nu este doar rostit sau gandit, ci si inteles in mod tainic in adancimea duhului, care este totuna cu inaltimea, caci in cele duhovnicesti toate sunt una, inaltimea si adancimea, lungimea si largimea. […] de aceea este scris ca rugaciunea scurta strapunge cerul.” (Extras din Capitolul XXXVII)

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului și, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”. 

Optimismul si pesimismul sunt doua moduri diferite de a aprecia viata.  Conform aprecierii optimiste, viata este un mare dar, in timp ce dupa gandirea pesimista, viata este un mare rau.  Optimism inseamna fericire, iar pesimism inseamna nenorocire.  Pentru om, cea mai mare fericire nu este sanatatea, bogatia, prietenii sau slava.  Cea mai mare fericire pentru om este sa fie optimist.  Pe de alta parte, cea mai mare nenorocire pentru om nu este boala, saracia, singuratatea, parasirea, nedreptatea sau oricare alta greutate sau pierdere.  Cea mai mare nenorocire pentru om este sa fie pesimist.  Pentru ca, in timp ce optimismul constituie imn de viata, pesimismul constituie imn de moarte.  Refrenul primului imn este: „Merita sa traiesti!”, in timp ce refrenul celui de-al doilea este: „Nu merita sa traiesti!”.  A trai inseamna sa gandesti, sa simti, sa muncesti.  Optimistul repeta: „Merita sa gandesti, merita sa simti, merita sa muncesti”.

Născută în anul 1935, în Basarabia, fiică de preot ortodox de naţionalitate română, Ileana Toma este absolventă a Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. A lucrat timp de treizeci şi trei de ani în domeniul cercetării Universului, ca cercetător la Observatorul Astronomic al Academiei Române. Este autoare a numeroase lucrări de specialitate; a făcut parte din colectivul distins cu premiul Gheorghe Lazăr al Academiei Române. După anul 1990, s-a afirmat ca scriitor, publicând romane şi proză scurtă, biografii şi traduceri. Din anul 2001 este membră a Uniunii Scriitorilor din România..

Dragi copii,va intrebati cine ar putea ascunde o comoara in Rai?  Vom afla in urmatoarea povestire din viata Sfantului Filaret cel Milostiv!

La Editura Doxologia a apărut în colecția Patristica, seria Studii (nr. 3), lucrarea binecunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere. Cartea reprezintă traducerea actualizată de autor pentru ediția în limba română, a lucrării Saint Maxime le Confesseur (580-662), apărută la Éditions du Cerf, Paris, 2003, în colecția „Initiations aux Pères de l’Église”. Versiunea românească, care apare astfel înaintea celei de a doua ediții franceze, aflată în pregătire pentru a fi publicată tot în acest an, este tradusă de doamna Marinela Bojin, principalul traducător în limba română a lucrărilor lui Jean-Claude Larchet și atent editată de Pr. Dragoș Bahrim. 
Jean-Claude Larchet este recunoscut astăzi drept unul din cei mai reputați specialiști în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, deși preocupările sale ocupă o zonă mult mai largă de interes (spiritualitatea ortodoxă, teologia dogmatică, bioetica, și altele). Între lucrările sale dedicate marelui Părinte bizantin, menționăm de asemenea: La Divinisation de l’homme selon saint Maxime le Confesseur (1996) șiMaxime le Confesseur, médiateur entre l’Orient et l’Occident (1998, publicat în limba română la Editura Doxologia în 2010). De asemenea, a depus un efort considerabil în ultimii 20 de ani pentru editarea în limba franceză a operelor Sfântului Maxim publicând pe rând Răspunsuri către Talasie (1992, ediție nouă revizuită în 2010-2013) Ambigua (1994), Epistole (1996), Opuscule teologice și polemice (1996), Întrebări și nedumeriri (1999). 
Volumul publicat acum la Iași, deși este structurat după metoda clasică a lucrărilor de patrologie, cuprinzând trei capitole principalele: viața, opera și învățătura Sfântului Maxim, este însă un adevărat bilanț al cercetărilor maximiene până în momentul de față. Aici se găsesc în sinteză rezultatele tuturor direcțiilor din care a fost analizat Sfântul Maxim. Teologia Sfântului este prezentată în cel de al treilea capitol în mod analitic și aproape didactic, multe noțiuni și elemente care fac foarte dificil scrisul Sfântului devenind aici foarte accesibile. De asemenea, prin lectura fiecărei secțiuni, prin bogatele note bibliografice, cititorul ia contact cu cele mai reprezentative exegeze la scrierile Mărturisitorului, sau poate găsi referințe consistente la întreaga operă a Sfântului în legătură cu orice temă chestionată. 
Față de ediția precedentă în limba franceză din 2003, ediția românească a fost consistent completată și actualizată. Referințele bibliografice au fost actualizate în întreaga lucrare, iar bibliografia volumului este una exhaustivă, la nivelul anului 2013, întinsă pe 120 de pagini, conținând inclusiv toate referințele la edițiile operelor și la lucrările în limba română scrise despre Sfântul Maxim Mărturisitorul. 
Cartea este un indispensabil instrument de lucru ce se adresează deopotrivă celor care se inițiază în studiul teologiei ortodoxe și patrologiei, elevi, studenți sau simpli credincioși interesați de gândirea fecundă a Sfântului Maxim și care vor să ia un prim contact cu pozițiile sale teologice, dar este foarte utilă și specialiștilor care vor găsi în ea o sinteză completă și precisă despre cel care este socotit astăzi drept cel mai important teolog bizantin al primului mileniu.