In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Crunta ironie a facut ca Romania sa aiba, dupa 23 august 1944, o cu totul alta schimbare la fata decat visase Cioran, in cartea din 1936, impreuna cu generatia lui. Romania a avut parte de fata comunista. Iar cand aceasta parea ca o sa dispara in 1989, incat pana si scepticii Emil Cioran si Eugen Ionescu au tresarit intorcandu-si privirile catre tara, dupa atata amar de vreme, cu mare speranta, s-a dovedit ca noua schimbare la fata e tot una aberanta, dar cu mult mai parsiva decat cea veche, caci ar putea sa insemne nu schimbarea la fata, ci disparitia insasi a Romaniei.

Autorul

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Maica Domnului din Vladimir este cea mai cinstita icoana facatoare de minuni de pe intreg cuprinsul Rusiei pravoslavnice.  Inaintea acestei sfinte icoane s-au inchinat cu evlavie, veacuri de-a randul, milioane de crestini, alaturi de inalti ierarhi, patriarhi, cneji, tari.  Prin rugaciuni facute inaintea acesteia, au fost infrante puhoaiele pagane, s-au tamaduit boli incurabile, s-au alinat necazuri si au fost dobandite din belsug daruri spre slava lui Dumnezeu Cel in Treime marit si mantuirea rugatorilor cu inima infranta si smerita.

Istoria celei mai iubite icoane din Rusia, minuni de demult, dar si din zilele noastre, ca si acatistul icoanei Maicii Domnului din Vladimir – toate adunate in cartea de fata, talmacita acum pentru prima oara in romaneste – te cheama, cititorule, spre o lume a credintei, nadejdii si dragostei, in care, odata ancorat, vei capata prisos de roada duhovniceasca.

Cei dintâi oameni au fost alungați din rai prin înșelăciunea și ispitirea diavolului, biruiți fiind de mândrie: "Veți fi a Dumnezeu!" (Facerea 3, 5). Satana însuși fusese aruncat din cer tot din pricina mândriei. Amăgit de slava deșartă și înălțarea de sine, omul a căzut astfel tot mai mult, fiind nevoie ca Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se pogoare, din iubire, pe pământ spre a-l răscumpăra.
""Dumnezeu celor mândri" - după cum ne învață Scriptura - "le stă împotrivă" (Iacov 4, 6). Oamenii acestui veac nu doar că nu recunosc mândria ca păcat, ci o socotesc chiar virtute, batjocorind nu înălțarea cea satanică, ci smerenia.
Cartea de față descoperă cititorului zilelor noastre o cale practică de dobândire a evlaviei și a harului dumnezeiesc, prin îndepărtarea de mândrie și prin apropierea - pe care o aduce tocmai smerenia - de Cel ce S-a pogorât din cer pentru a noastră mântuire...

Să nu socoți că îți e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinților Părinți! Acesta este un gând trufaș, primejdios. Mai bine să te aducă în Evanghelie Sfinții Părinți ca pe un fiu iubit, care a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor. (Sfântul Ignatie Brianceaninov)

Everghetinosul este o mare binefacere, pentru că putem cunoaște pe deplin duhul Sfinților Părinți împotriva tuturor patimilor, pe rând: sufletul cunoaște cum au lucrat aceia și se folosește. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Părinții din pustia Patericului vin la noi, îndemnându-ne să primim mărturia lor în inimile noastre și în viața noastră. Deși au trăit cu mult timp înaintea noastră, povețele lor sunt foarte actuale. Dacă va fi citit cu luare aminte, marele Everghetinos va fi una dintre cărțile cele mai importante pentru viața fiecărui monah și mirean. (Editorii)

Atunci când este bolnav, creștinul trebuie să înalțe imediat, fierbinte și din toată suflarea sa, rugă către Hristos, către Maica Domnului și către Sfinții izbăvitori, vindecători, repede ascultători și degrabă ajutători.
 Această carte este un buchet duhovnicesc al Sfinților ajutători ai bolnavilor. Sfinți care au pătimit, din dragoste pentru Hristos, în vremea persecuțiilor ordonate de împărații romani, dar și Sfinții tămăduitori din secolul XX, precum Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Luca al Crimeei sau Sfântul Nichifor Leprosul.
 Găsim în această carte și cărui Sfânt să ne rugăm în orice boală, nelipsind nici Sfinții izbăvitori la vremea molimelor ori Sfinții Doctori fără de Arginți, de ale căror rugăciuni ne folosim și la slujba Sfântului Maslu.
 Dumnezeului nostru slavă! 

Orice om îşi doreşte o viață fericită. E cu putință însă adevărata fericire fără Dumnezeu? Desigur, pentru o vreme ne putem ­simți relativ bine fără credința în El. Fericirea ­autentică presupune, totuși, mult mai mult decât acest sentiment.
Mulți încearcă să afle fericirea și văd în religie un set de reguli dure, ce condamnă plăcerea sau o otrăvește cu durerosul senti­ment al vinovăției –, dar plăcerile pe care omul caută să le afle călcând poruncile lui Dumnezeu sunt otrăvite din capul locului  și, fără a aduce vreodată fericire, sfârșesc întotdeauna într‑un chin fără înţeles. Oamenii „realizați” – în sensul că au devenit bogaţi şi cu­noscuți – sunt adeseori nefericiți, fiindcă adevărata fericire presupune armonizarea cu adevăratul Bine. Credința ortodoxă, pe de altă parte, nu ne învață doar cum să devenim buni cetățeni, ci mai ales cum putem ajunge în Împărăția cea veșnică și fericită. Am putea fi fericiți încă de aici pe această cale? Cu siguranță, da! 
Un răspuns la multe dintre frământările noastre în legătură cu acest subiect aflăm între filele cărții de față...

Nevoitorii veacului al XX-lea, fiind foarte apropiati de timpurile noastre, au inteles cu o deosebita acuitate problemele si provocarile cu care se confrunta dreptmaritorii crestini in vremurile noi – in special incepatorii intru cele ale credintei, cum mai sunt inca foarte multi dupa indelungul asalt comunist impotriva traditiilor crestine.

Invataturile, sfaturile, prorociile si cugetarile staretilor din Rusia contemporana se dovedesc, in acest chip, un izvor nesecat de indrumari in toate imprejurarile vietii oricarui om ce cauta sa duca o viata crestina autentica, un ghid nepretuit pentru vremurile de acum si pentru cele care vor urma, spre dobandirea Imparatiei cerurilor.

Printre autorii mantuitoarelor sfaturi aflam pe arhimandritul Ioan Krestiankin, staretul Nicolae din Zalit, schiarhimandritul Serafim Romantov, egumenul Filaret Danilevski, cuviosul Lavrentie din Cernigov, ieroschimonahul Aristoclie, schiegumenul Sava Ostapenko, arhimandritul Pavel Gruzdev, cuviosul Sevastian din Karaganda, protoiereul ­Valentin Mordasov si multi alti mari traitori crestini din vremurile noastre.