Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

Parabolele Mântuitorului Iisus Hristos ne descoperă Împărăția lui Dumnezeu și părtășia omului cu aceasta. Pentru a intra în Împărăția cerurilor nu este nevoie de bani, nici de lucruri materiale. Calea către Înalt este deschisă tuturor, însă trebuie să o căutăm, căci „este îngustă”. Alături de ea, există o alta – „calea cea largă”. Din păcate, cea de pe urmă nu conduce la împărăția lui Dumnezeu...
Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe oameni. Atunci fericirea va veni pentru fiecare dintre noi. E nevoie însă să ne încordăm întreaga putere, căci „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila”, prin nevoință duhovnicească.
Care sunt însușirile și semnele Împărăției? Cum și când va veni? Domnul Însuși ne lă­mu­rește toate aceste lucruri în parabolele Sale prin exemple simple, ușor de înțeles, ­luate din viața de zi cu zi. Tâlcuirea lor, plină de miez duhovnicesc, o puteţi găsi în cartea de față...

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr

În urmă cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Braşov, încheia redactarea primului Manual de Împărtăşire continuă care îşi propunea restabilirea sensului apostolic şi patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim în 1777, manualul s-a izbit de răstălmăciri şi a stârnit polemici. În 1783 a intervenit în dezbatere şi Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă, relansând o aprinsă controversă care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenică a ţinut în tot acel răstimp o serie de sinoade şi a emis nenumărate scrisori şi documente oficiale.
Dată fiind uitarea acestor texte şi a altor surse esenţiale, sensul deplin al pledoariei monahilor tradiţionalişti — stigmatizaţi drept „colivari”, reprimaţi şi ulterior reabilitaţi — n-a fost şi nu este încă pe deplin sesizat până astăzi. În ultimă instanţă, ei nu voiau decât să restaureze etosul creştinismului apostolic şi al Bisericii vechi — etos pascal, în acelaşi timp euharistic, ascetic şi martiric. Dincolo de recuperarea istorică a acestei dispute, semnificaţia ei pentru practica liturgică actuală este de o actualitate perenă şi stringentă. Precedându-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ică jr restituie în volumul de faţă, pentru prima dată într-o limbă modernă, întreg dosarul controversei şi principalele mărturii ale Tradiţiei în această problemă de maximă importanţă pentru viaţa Bisericii dintotdeauna.

Deserturile de post cuprinse in carte sunt simple, preparate cu ingrediente ieftine și la îndemâna oricui. 

Dulciurile de post se pregatesc usor, au nevoie de putine etape de pregatire si sunt atat de bune incat le puteti pregati si in restul anului.

100 de prajituri si deserturi de post

1. Brioșe de ciocolată
2. Chec cu sfeclă roșie și vișine
3. Chec cu cacao și portocale
4. Bomboane din biscuiți
5. Chec cu nuci
6. Negresă cu banane
7. Biscuiți cu banane și susan
8. Biscuiți cu fulgi de ovăz și banane
9. Tort sufleu cu fructe
10. Chec de portocale
11. Gogoși cu dulceață
12. Ștrudel cu mere
13. Biscuiți cu stafide și făină integrală
14. Biscuiți trandafiri
15. Biscuiți cu făină de porumb
16. Brioşe cu cacao și vișine
17. Chec cu ciocolată
18. Clătite de post
19. Nuci caramelizate
20. Plăcintă fragedă cu mere
21. Chec cu nuci și prune
22. Prăjitură cu căpșuni
23. Prăjitură de post cu halva și nucă
24. Plăcintă cu dovleac
25. Salam de biscuiți
26. Trufe cu ciocolată
27. Brioșe cu banane
28. Prăjitura cu morcov și mere
29. Prăjitură cu prune și migdale
30. Cornulețe cu gem
31. Cornuri cu mac
32. Tort cu ananas
33. Bomboane din fructe uscate
34. Chipsuri din mere
35. Banane prăjite
36. Chec cu mălai și banane
37. Tort cu ciocolată și vișine
38. Prăjitură cu cacao și nucă de cocos
39. Negresă din nuci și curmale
40. Gutui coapte cu nuci şi stafide
41. Prăjitură cu avocado
42. Biscuiți cu susan
43. Jeleuri din fructe
44. Desert din portocale
45. Chec cu portocale
46. Chec cu nuci
47. Mere coapte cu nuci
48. Halva de casă
49. Bezele de post
50. Salată de fructe de iarnă
51. Bomboane cu căpşuni și nuci
52. Înghețată de banane
53. Îngheţată de ananas, mango și banane
54. Îngheţată de căpșuni și banane
55. Biscuiți cu scorțișoară și ovăz
56. Chec cu dovleac
57. Batoane energizante cu fulgi de ovăz
58. Paste cu nuci și vanilie
59. Chec de post cu mac
60. Prăjitură cu sfeclă
61. Prăjitură cu prune
62. Prăjitura “ziua și noaptea”
63. Cornuleţe cu borș
64. Înghețată cu zmeură
65. Ruladă cu gem
66. Biscuiţi cu mix de semințe
67. Sorbet de piersici
68 Tartă cu mere
69. Brioșe cu stafide
70. Mere caramelizate
71. Clătite cu portocale
72. Batoane cu miere și mac
73. Muffins cu unt de arahide
74. Banane umplute
75. Brioșe cu miere
76. Chec cu afine
77. Waffles din fulgi de ovăz
78. Prăjitură cu cremă de cafea
79. Prăjitura cu morcov fără coacere
80. Ciocolată de casă cu nuci
81. Biscuiți cu vanilie
82. Budincă de ciocolată
83. Baclava
84. Prăjitură cu cremă de griș
85. Chec zebră
86. Fursecuri cu dovleac și ovăz
87. Prăjitură cu cacao și zmeură
88. Dovleac copt cu miere
89. Halva cu semințe de susan și miere
90. Prune cu nuci în ciocolată
91. Înghețată de pepene galben și banană
92. Ruladă de biscuiți cu nucă de cocos
93. Cozonac de post cu cacao, nucă și stafide
94. Prăjitură din mălai
95. Bomboane din biscuiți și banane
96. Ruladă cu mac
97. Prăjitura cartof de post
98. Pere cu nuci și miere
99. Biluțe cu cacao și cocos
100. Chec pufos

Ediția a doua
Prin abisuri înfricoșătoare și prin prăpăstii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine, omule bun; spre tine, dumbravă înflorită; spre tine, floare mirositoare; spre tine, Preabunule și Preagingașule! Prin nenumărate morți străbate iubirea mea spre tine, o, dulcea mea Nemurire! De aceea tristețea este tovarășul meu de drum nedespărțit. Orice grosolănie este cu desăvârșire moarte pentru mine. Cele mai mari grosolănii le-am îndurat în această lume de la ființa care se numește om. O, câteodată el este moarte pentru toate bucuriile mele! Ochii mei, priviți dincolo de el și deasupra lui spre Cel Preabun și Preagingaș! Bunătatea și gingășia, acestea sunt viață pentru mine, acestea - nemurire, acestea - veșnicie. Fără bunătate și gingășie viața este iad.
Simțind bunătatea Preabunului și Preagingașului, eu sunt cu totul în Rai.
Sfântul Iustin Popovici

Unindu-te cu Dumnezeul minunilor, după moarte foarte din belșug ai săvârșit minuni și tămăduiri, și pe cei ce aleargă la sfânt mormântul tău îi alini, de care minunându-ne și noi strigăm ție: „Și de noi te îndură, părinte”.

Comornic este o culegere de acatiste şi canoane de rugăciune. Numele de comornic a fost dat de Sandu Tudor - cel care avea să devină ieroschimonahul Daniil, unul dintre sfinţii închisorilor - primului său volum de versuri. Termenul este folosit aici nu în sensul arhaic, de celar la strană, ci în sens figurat, de adunare de comori duhovniceşti. Pentru că rugăciunile comori sunt pentru cei ce le rostesc cu evlavie şi le simt folosul. 
 
Comornic reuneşte rugăciuni - fie acatiste, fie canoane - care au fost citite şi recitite de monahi sau de mireni. Întrucât în prima ediţie în limba română cele mai multe texte au apărut în volume care conţineau şi vieţi de sfinţi sau învăţături duhovniceşti, am considerat că este potrivită adunarea lor la un loc.