Această lucrare tratează o temă nu foarte cercetată în istoriografie: martiriul Sfântului Antim Ivireanul, strălucită personalitate bisericească a epocii sale și a culturii naționale, meșter tipograf și conducător al tipografiei domnești din București (ante oct. 1691-1694), egumen al Mănăstirii Snagov (1694-1705), episcop al Râmnicului ( 16 mart. 1705-febr. 1708) și mitropolit al Țării Românești (22 febr. 1708-aug./sept. 1716).
În urma unei noi lecturi a întregului „dosar” al martiriului – constituit din cronici interne și izvoare străine de natură foarte diversă (sentința de caterisire pronunțată de Patriarhia Ecumenică, cronici, memorii, rapoarte militare austriece), cu un grad diferit de credibilitate –, cu rigoare și minuție, autorul proiectează lumină asupra ultimelor momente ale vieții pământești a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.