Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu.  Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne poate scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete si de bucurie.  Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins.  Cu toate acestea, este o "tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana: Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa, revarsandu-Si neincetat asupra noastra indurarea, mila si dragostea.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Biserica a pastrat in memorie amintirea unei imagini a Mantuitorului nefacuta de mana: achiropiita sau Sfanta Mahrama, numita si mandylion.  In anii din urma au aparut o serie de texte care contin informatii contradictorii referitoare la Sfanta Mahrama.  Insemnatatea subiectului ne obliga sa cercetam diversele scenarii si sa vedem daca s-a pastrat pana in vremea noastra panza de in pe care Hristos Si-a intiparit dumnezeiescul chip.

In timp ce unul dintre Parintii Desertului o numea cea mai mare dintre toate virtutile, Sfantul Cosma de Aitolia, marele apostol al Greciei moderne, numeste smerenia, alaturi de dragoste, una din aripile care il inalta pe crestin spre rai.  Sfantul Maxim Marturisitorul a considerat-o "prima temelie a virtutilor", iar Sfantul Ioan Hrisostom ne spune ca smerenia il poate inalta pe om "din insusi abisul pacatelor".  In centrul spiritualitatii ortodoxe, ba chiar in miezul teologiei ortodoxe se regaseste cunoasterea smereniei.  Daca nu sunt inradacinate in smerenie, toata cugetarea teologica, toate virtutile si orice stradanii duhovnicesti se darama aidoma unei case construite pe nisip.

Voievodul Constantin Brancoveanu, mazilit in Saptamana Patimilor, putin inainte de Paste ca urmare a uneltirilor Cantacuzinilor, a fost dus la Istanbul impreuna cu ginerele si cei patru fii.  Dupa patru luni de temnita, refuzand sa treca la islamism, au fost executati mai intai fiii, apoi Voda, in public, la 15 august 1714, exact de marea sarbatoare a Adormirii Maicii Domnului de catre Sultanul Ahmed III si de vizirul Ali Bei.

Ascultand glasul Sfantului care in anii cei mai de pe urma a revarsat belsug de tamaduiri, vindecare si curatire, invatam ca Cea mai de seama lucrare a omului este rugaciunea.

Rugaciunea este stiinta si arta mai presus de toate stiintele si artele.  Este maica virtutilor, unirea mintii cu Dumnezeu, impacarea lumii cu Creatorul ei; rugaciunea e hrana ingerilor si desfatarea veacului viitor; numai prin rugaciune ne izbavim de ispite, numai prin ea primim raspuns de la Dumnezeu.

Nadejdea in Dumnezeu este un turn fortificat care nu numai ca ne promite izbavirea de cele rele, dar chiar si atunci cand suntem incercati de ispite ne ajuta sa ramanem netulburati.  Fiindca cel care este eliberat de slabiciunile omenesti si se sprijina pe sine prin nadejdea cea cereasca, nu numai ca reuseste foarte repede sa scape de cele rele, dar chiar si cand acestea continua sa existe, nu se tulbura, deoarece ramane drept, punandu-si nadejdea in aceasta ancora sfanta.  Foloseste-o deci si tu, si te vei ridica deasupra tuturor ispitelor.

Epistola 17

(lipsa text)

In zilele noastre, Parintele Arseneie Boca devine mai cunoscut ca niciodata.  In ultimii ani au aparut zeci de volume despre viata si invatatura lui, s-au publicat sute de marturii, mii de oameni trec saptamanal pragul Manastirii Prislop, unde se afla mormantul sau si zeci de mii de persoane participa la pomenirea anuala din 28 noiembrie.

Structura acestei antologii se bazeaza in special pe manuscrisele originale ale Parintelui, consemnate in cateva volume speciale.  In afara de acestea, am considerat demne de luat in seama si alte volume; motivul principal este acela ca anumite subiecte, in special legate de viata de zi cu zi, nu se gasesc in notitele scrise ale Parintelui, ci mai curand in predicile notate de diversi ucenici.  Totusi, la marturii am apelat doar sporadic, pentru a evita generalizarea unor indrumari care au fost date adesea in particular, pentru situatii punctuale.