Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ceasul morţii este înfricoşător pentru orice om. Moarte nu este înfricoşătoare pentru că părăsim această lume, de care am fost legaţi, ci pentru că intră în lucrare diferite taine, pe care mai înainte nu am putut să le percepem datorită grosimii organelor de simţ ale trupului. În acel moment critic, omul, fără să-şi fi programat ceva, îşi înţelege foarte bine sinele. Întreaga sa viaţă, pe care a trăit-o, îi este înfăţişată ca pe un ecran de cinematograf. Sfântul Ioan Scărarul spune că cei mândri, care credeau că sunt nepătimaşi, „şi-au văzut sărăcia (de virtute) în ceasul ieşirii din viaţă”30. Adică cei mândri îşi văd atunci sărăcia lăuntrică a sufletului. Cu atât mai mult cei care au făcut multe alte fapte, care sunt săvârşite prin puterile sufletului şi trupului. Un Stareţ contemporan spunea că,
în clipa morţii, vom vedea şi cea mai neînsemnată faptă pe care am făcut-o în viaţă, după cum putem vedea într-o fracţiune de secundă o mică impuritate într-un pahar cu apă.
Însă frica dinaintea tainei morţii constă în aceea că, pentru om, începe o nouă viaţă. Fireşte, aceasta are legătură şi cu starea veşnică a sufletului şi a trupului. Potrivit Cuviosului Teognost, clipa morţii este o nouă naştere, de vreme ce omul, mai ales cel
drept, iese ca dintr-un al doilea pântece întunecos, şi se îndreaptă spre cele imateriale şi luminoase. De aceea ne sfătuieşte ca omul să se bucure pentru că trece, prin moarte, la bunătăţile cele nădăjduite. Pe lângă acest lucru, ne sfătuieşte că omul trebuie să
fie cu luare aminte la „dracii necinstitori, care dau târcoale în jurul nostru”, care urmăresc până în ultima clipă să-i facă rău.

Ce minunat este sa traiesti in Imparatia Iubirii! Totul este frumusete, mireasma si bucurie. Iti amintesti ce cauta in basme Fat-Frumos? Asa este si in aceasta imparatie: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Sfetnicul imparatesei este Intelepciunea. Tot timpul sta pe langa Iubire. Doar alaturi de Intelepciune, Iubirea a putut realiza cele mai frumoase lucruri. Si nicio hotarare nu ia pana nu se consulta cu sfetnicul acesta de seama.

Intelepciunea stie sa ia cele mai bune decizii, gandeste limpede, nu se grabeste cand trebuie sa savarseasca un anumit lucru. Este prietena buna cu Judecatorul virtutilor: Cumpatarea. De altfel orice virtute mai intai trebuie sa treaca pe la Intelepciune, daca doreste sa ajunga la Imparateasa Iubire. Orice fapta buna ai face trebuie sa o treci prin cuptorul intelepciunii.

Tot timpul este alaturi de Credinta. Cand Iubirea sta pe tronul ei maret, langa ea, pe doua tronuri mai mici, au loc de-a stanga si de-a dreapta Credinta si Intelepciunea.

Poate te astepti sa ovezi pe Intelepciune, tanara si frumoasa, cu fata stralucind de fericire. Nu, acest sfetnic este mai degraba batran. Dar in acelasi timp este senin, cu parul alb, ochii albastrii ca cerul senin si vocea… da, o voce cristalina, ce parca picura miere. Si da, chiar daca e batrana, este neasemuit de frumoasa: „Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece”. Batrana de ani, dar vesnic frumoasa! Atat de drag imi este sa o privesc si sa o ascult! Parca nu m-as desparti niciodata de ea. Simti ca traiesti in paradis cand te afli in preajma ei!

„Cine nu are batran, sa-si cumpere!” Cine nu are intelepciune, sa o caute, ca fara ea nu poate intra in Imparatie. Nu desteptaciunea si multa cunostinta te duc la intelepciune. Intelepciunea fara Iubire este nebunie! Intelepciunea departe de Dumnezeu te poate distruge. O viata traita in „frica de Dumnezeu”, adica in staruirea cu credinta, in iubirea fata de Dumnezeu, revarsata cu milostivire si fata de semeni, poate sa te faca sa dobandesti adevarata intelepciune!

Iti voi prezenta acum o fata extrem de inteleapta! Esti curios sa afli cine este? Sa cunoastem impreuna viata frumoasei si inteleptei Sfinte Ecaterina.

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.
Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Patericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înțelepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor și adolescenților din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.Volumul de față continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii și tinerii participanți la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenții vor îndrăgi această carte.Patericul adolescenților se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Când folosim cuvântul „minune”, în mintea oamenilor se formează gândul acela în care imposibilul devine posibil, când se întâmplă ceva rar sau nemaiauzit. Cred că fiecare om are propriile sale povești minunate de viață, minuni mai mari sau mai mici cu care scurtul sau lungul lor drum pe pământ a fost împodobit.            O minune este ceva mărețîn viața noastrăși fiecare vede minunile diferit așa că m-am hotărât să vă spun și eu minunea mea. Aparent este simplă sau ceva normal pentru majoritatea. Dar eu văd altfel lucrurile. Faptul că am ajuns în viață până aici, că am cunoscut persoanele din jurul meu, că am privit atâtea lucruri mărețe, că am trecut prin unele situații dificile sunt o parte din minunea vieții mele. Minune este și faptul că mă mișc liber, sunt conștient, mă bucur de viațăși poate cel mai important lucru este că sunt creștin și am simțit deplin în sufletul meu iubirea, puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar cuvântul Lui este în inima mea. Aceasta este pe scurt povestea minunii mele.            Viața mea este însăși minunea vieții mele. Toate celelalte mici minuni formează marea minune a vieții mele. De aceea mă bucur de fiecare lucru, fiecare problemă o iau ca pe o provocare, iar fiecare durere încerc să o transform în fericire pentru a-mi face viața propria-mi minune și pentru a mă bucura de ea. Claudiu C., 15 ani, Merei, Buzău 

Tinerilor nu le place să li se ţină lecţii de moralitate, adică să li se dea instrucţiuni abstracte despre ce este bine şi ce este rău, ce trebuie făcut şi ce nu trebuie făcut. O simplă instrucţiune directă şi un exemplu bun sunt suficiente pentru copiii mici. O persoană matură, pe de altă parte, are nevoie de explicaţii rezonabile pentru a înţelege de ce anumite fapte sunt bune, altele neutre sau chiar păcătoase. Tinereţea sau, mai degrabă, vârsta ta preadultă se revoltă împotriva axiomelor morale sau a poruncilor date fără justificare. Mintea ta tânără este gata să respingă tot ceea ce nu i se explică în mod clar şi inteligibil. Tânărul simţ respinge aproape tot ceea ce nu este în concordanţă cu el sau nu-i este disponibil. De asemenea, voinţa tânără nu tolerează nimic care să fie în contradicţie cu dorinţele sale. Creştinismul nu este o morală abstractă; nu este un cod moral sec sau un simplu set de porunci. Creştinismul înseamnă viaţa reală cu Dumnezeu în Hristos Iisus, în Duhul Sfânt. Când eraţi duşi la biserică în copilărie, aţi văzut o lume de basm, separată de viaţa obişnuită. Copiii sunt foarte capabili să trăiască într-o astfel de lume. Dar acum este timpul ca, atunci când părăseşti lumea copilărească a basmului, să îţi redescoperi credinţa, pentru ca toată viaţa de adult, cu toate dificultăţile şi durerile ei reale, să fie construită pe ea.

In aceasta modesta carte redau si comentez diferite invataturi ale parintelui Porfirie, pentru a le gasi mai usor cei care nu pot sau nu au prilejul sa citeasca cartile voluminoase care s‑au publicat, ori nu le pot gasi printre lungile povestiri si descrieri care au caracter personal si care de obicei se refera la efectele harismelor parintelui.

Din putina mea experienta am constatat ca trebuie sa fie scurte si cu putine pagini cartile care se adreseaza unui numar mare de oameni; si de aceea imi indrept interesul indeosebi spre invataturile parintelui Porfirie, care‑i emotioneaza pe crestinii contemporani, si mai putin spre diferitele intamplari minunate ale vietii lui, care incredinteaza ceea ce credem cu totii, adica faptul ca parintele Porfirie a fost un sfant.

Fie ca cititorii rabdatori ai acestei carti sa gaseasca acele invataturi, care sa‑i trezeasca si sa‑i faca sa iubeasca nevointele duhovnicesti si sa se statorniceasca in viata intru Hristos.

Presb. Dionisie Tatsis