Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Este sfarsitul primaverii, luna mai, luna florilor si a miresmelor.  Ora de seara, la spital.  Vasile sta pe un scaun, observa miscarea foarte putina de pe coridor, ochii lui cerceteaza, studiaza... se gandeste: As vrea, daca voi trai, sa scriu ceva despre aceasta experienta.  Zambeste: Cui as dedica o asemenea carte?  Celor bolnavi si celor care umbla impreuna cu noi pe aceste coridoare.  Dacă nu voi trăi, aș vrea să o scrii tu, mamă!

Dar nu tot ce am scris aici are legatura cu implinirea unei dorinte.  Am scris ca o datorie fata de copilul meu si fata de aproapele, fratele meu intru Hristos, ca o datorie si ca o invitatie la a indrazni sa ne deschidem inimile.

…Ai fost intotdeauna o mare linistita...  Niciodata nu mi-ai tulburat viata.  Nu pareai a fi un om care suporta multe.  M-am intrebat de multe ori: In viata este nevoie de indrazneala sau de caracter?  Vedeam ca ai un caracter bun.  Despre indrazneala nu stiam inca...  Nu stiam nimic despre curajul rabdarii si despre puterea unui zambet care este insotit de lacrimi.  A fost nevoie sa merg mai incet, sa cobor glasul, sa ascult cu atentie soaptele care vin din alta lume.  M-am pierdut usor in curgerea unei vieti care s-a ratacit usor intre gandire si fapta.  Pana cand a venit „plinirea vremii”.

Mama Margareta

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.  Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta...

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s‑a nascut.  La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot.  Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului.  Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice.

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate.  In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau –, izbucneste al Doilea Razboi Mondial.

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii.  Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc?

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat.  A unui om „a carui privire preface colbu‑n aur”.

Nikolai Leskoveste un clasic al literaturii ruse despre care criticii spun ca a avut nenorocul sa fie contemporan cu Tolstoi si Dostoievski, motiv pentru care a ramas mai putin cunoscut. Tolstoi il considera "cel mai bun cunoscator al sufletului rus" iar Cehov il considera printre dascalii sai in ale scrisului.

La capatul lumii surptinde dificultatile propovaduirii credintei ortodoxe in lumea exotica a Nordului indepartat, cu riscurile si defectele la care este supusa predica atunci cand ea devine politica imperiala.

Lectura: Ierom. Stefan Nutescu - Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Ascultarea- viață, neascultarea - moarte.

De zeci de ani, de când urmăresc, fie ca sfătuitor, fie ca duhovnic, niciodată n-am cunoscut vreun monah care să sporească după ce a plecat din ascultarea sa ca să meargă, chipurile, într-un loc mai bun. Câţi nu au plecat din mănăstirile lor fără binecuvântare, pentru a trăi în mai multă liniştire sau pentru a petrece o viaţă mai duhovnicească? Nimeni nu s-a procopsit duhovniceşte, nici nu a păstrat măcar ceea ce agonisise. Compromisurile făcute în multe privinţe i-au pogorât la o stare mai joasă.

Parintele Efrem Katunakiotul

Să nu creadă cineva că aceste omilii au ca scop să încânte sau să se facă plăcute urechilor. Scopul este acela de a învăţa, de a descoperi adevărul, voia Domnului; să ne trezească conştiinţa, să mustre, să mângâie, să întărească, să reconsidere poziţii greşite şi să arate calea către pocăinţă şi mântuire. Acesta este scopul temelor şi a tâlcuirilor ce ne stau înainte.