Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Schitul Optina atrage sufletele oamenilor din toata lumea.  Istoria sfintei manastiri este infatisata pe larg in literatura ortodoxa.  Cartea aceasta este o incercare de a pune in lumina viata ei contemporana.

In cea mai mare parte este alcatuita sub forma dialogurilor, cu un singur scop: de a pastra autenticitatea, de a-i destainui cititorului viata duhovniceasca a Schitului Optina prin glasul oamenilor.

Fireste ca aceasta naratiune nu pretinde ca ofera o imagine completa, ea este doar o mica schita a unui mare tablou, pe care il vor zugravi scriitorii duhovnicesti.

Intotdeauna istorisirile duhovnicesti au incantat inimile crestinilor, au salvat suflete de necredinta, ne-au invatat cum sa raspundem crestineste cand suntem pusi in fata unei anumite situatii de viata, au adus sprijin duhovnicesc celor ce se indoiau de puterea lui Dumnezeu si, nu in ultimul rand, au chemat pe fiecare dintre noi la cunoasterea Iubitorului de oameni Dumnezeu.

Insa, pentru ca aceste istorisiri pline de har divin sa aiba ecou in sufletele noastre, trebuie sa ne ostenim sa gasim linistea interioara, pentru ca numai atunci Il vom afla pe Dumnezeu, iar greutatile si indoielile din sufletele noastre vor fi inlocuite de invataturile desprinse din acele intamplari.  Trebuie sa intelegem ca ceea ce se intampla dupa ce lasam pe masa cartea citita este mult mai important decat lectura in sine, pentru ca atunci trebuie sa judecam pe cont propriu o multime de situatii de viata, in care trebuie sa ne descurcam si sa indeplinim in mod practic cuvintele citite.

Patimirile celor de la Aiud, Pitesti, Gherla, Canal si din celelalte temnite risipite pe tot cuprinsul tarii au inscris pagina demnitatii romanesti in cartea insangerata a secolului XX.  Dar si suferinta le-a fost pe masura indraznelii.  Au fost infometati, batuti, umiliti.  Au rabdat torturi infricosatoare si lanturi.  Au fost trecuti prin moara reeducarii, un experiment de satanizare fortata, fara putinta de a se salva prin moarte.  Sudori reci au curs pe trupurile lor si lacrimi de sange le-au umbrit obrajii...

Cei mai multi au plecat - lumini din Lumina care le-a sfintit rastignirile.  Rostul jertfei lor a fost libertatea noastra in Adevar.  De aceea se cuvine sa scoatem lumina patimirii lor de sub obroc si sa o punem sfesnic, sa lumineze neamului romanesc.

Acesta este si rostul albumului de fata, care incearca sa infatiseze, in imagini de sinaxar, franturi de patimiri din lagarele si inchisorile romanesti, insotite de textele corespunzatoare care le-au inspirat, asa cum au fost scrise de supravietuitori.

In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.