(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Marturisitorii evocati in aceasta carte sint tot atatea repere pe aceasta complexa si inefilabila linie a neamului si tot atatea provocari la invrednicire pentru generatiile de azi si de maine, care trebuie, inainte de toate, aduse la cunostinta ca este cu putinta si un altfel de a fi roman decat cel precar si dezabuzat in care facem astazi umbra pamantului.

Potrivit invataturii de credinta crestin-ortodoxa, mantuirea este o lucrare divino-umana.  Drept aceea, omul este chemat sa conlucreze cu Harul Preasfantului Duh pentru mantuirea sa.  Iar harul Sfantului Duh nu poate fi primit decat in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine.

Sfintele Taine sunt lucrari vazute ale Bisericii lui Hristos prin care, in chip nevazut, se impartaseste omului harul Sfantului Duh, spre crestere duhovniceasca si spre mantuire.  Fiecare credincios este chemat sa vegheze permanent ca trupul si sufletul sau sa fie curate, vrednice de a primi si a pastra pe Duhul Sfant, vrednice de a fi templu al Duhului Sfant.

(lipsa text)

Optimismul si pesimismul sunt doua moduri diferite de a aprecia viata.  Conform aprecierii optimiste, viata este un mare dar, in timp ce dupa gandirea pesimista, viata este un mare rau.  Optimism inseamna fericire, iar pesimism inseamna nenorocire.  Pentru om, cea mai mare fericire nu este sanatatea, bogatia, prietenii sau slava.  Cea mai mare fericire pentru om este sa fie optimist.  Pe de alta parte, cea mai mare nenorocire pentru om nu este boala, saracia, singuratatea, parasirea, nedreptatea sau oricare alta greutate sau pierdere.  Cea mai mare nenorocire pentru om este sa fie pesimist.  Pentru ca, in timp ce optimismul constituie imn de viata, pesimismul constituie imn de moarte.  Refrenul primului imn este: „Merita sa traiesti!”, in timp ce refrenul celui de-al doilea este: „Nu merita sa traiesti!”.  A trai inseamna sa gandesti, sa simti, sa muncesti.  Optimistul repeta: „Merita sa gandesti, merita sa simti, merita sa muncesti”.

(lipsa text)

De fapt, atunci când vorbeai cu ea simţeai că devenea tu, era ca şi când ţi-ai fi vorbit ţie însuţi, nu te adresai unei monahii. De aceea, nici nu spunea nimic, nu te corecta, şi ca urmare te simţeai foarte confortabil împreună cu ea, aşa cum te simţi cu tine.

Maica nu era zâmbitoare, dar ochii îi zâmbeau. Cuvântul ei era mereu frumos, avea multă bucurie în inimă. Simţeai ceea ce au spus ucenicii la Schimbarea la Faţă: Bine este să fim noi aici. Nu voiam să mai plecăm de lângă ea. Când se liniştea, stătea deseori la soare, pe balcon, şi-ţi dădeai seama că se roagă. Asta se vedea intens pe faţa ei, sentimentul că este un om care a plecat prin rugăciune.

Noi, oamenii, suntem fiinţe nefericite. Scormonim, căutăm, vrem, suferim, cădem, şi îngerii nevăzuţi care ne însoţesc, având-o ca şi prietenă pe maica Gavrilia, ne curăţesc, ne răcoresc şi ne zâmbesc. Ridicaţi-vă, spun ei. Chiar dacă aţi căzut, nu contează, ridicaţi-vă iarăşi şi iarăşi. La capăt ne aşteaptă Bucuria lumii. Să mergem, să înaintăm, Hristos ne aşteaptă.