Carte despre feminitate

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-338-0
Status: momentan indisponibil

Carte despre feminitate

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 176

„În această lume confuză, care încearcă să găsească sensul vieţii, eu am simţit nevoia de a mă întoarce la izvoare, de a cerceta Scriptura şi a mă strădui să înţeleg ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre sensul vieţii, despre suferinţă şi moarte. Şi atunci am simţit toată măreţia rolului femeii, am înţeles câtă nevoie are omenirea ca femeia să îşi dobândească din nou propriul «eu» şi locul său în planul lui Dumnezeu, ajutându-l pe bărbat să le dobândească pe ale sale, ca împreună să lucreze în aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu”. Calea către o astfel de înţelegere de sine trece prin conştiinţa chemării tale, care se descoperă pas cu pas. Şi vorba nu este despre a te socoti pe tine drept un om de sex feminin sau, cum scrie mereu în sens peiorativ ideologul feminismului, filozoful Simone de Beauvoir, a te simţi pe tine ca om, în timp ce cei din jur spun mereu că tu nu eşti decât femeia omului. Important este să conştientizezi că tu nu eşti un simplu om, ci fiica lui Dumnezeu şi odată cu aceasta să înţelegi ce înseamnă acest lucru.

Pret: 8.10 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Istoria familiei începe din momentul când cei doi soţi fac cunoÈ™tinÈ›ă. Adesea, reuşita lor depinde de succesul sau eÈ™ecul perioadei iniÈ›iale. Și, într‑adevăr, nu există, probabil, un lucru mai important È™i mai responsabil în viaÈ›ă decât alegerea persoanei cu care vom trăi È™i decizia de a te căsători cu ea. Acesta implică întotdeauna un risc, deoarece este dificil să se prevadă cum va fi soÈ›ul (soÈ›ia) în viitor.
      Pentru a nu greşi, trebuie să fim atenţi la unele puncte fundamentale chiar înainte de căsătorie. Adesea, se întâmplă ca obiceiurile neplăcute ale alesului (alesei) să fie luate drept „fleacuri” pe care le vei putea gestiona cu uşurinţă după căsătorie. Totuşi, aşa cum se dovedeÈ™te mai târziu, aceste planuri „luminoase” devin mai pesimiste după căsătorie, pentru că a‑l schimba pe celălalt este dificil, aproape imposibil. Şi ce vom face atunci? Cum să nu eÈ™uăm?
      Ce este important să ştii înainte de căsătorie? Despre aceasta se vorbeÈ™te în cartea de faÈ›ă. Vom analiza în ea cum se petrece întâlnirea hotărâtoare dintre bărbat şi femeie, care se finalizează prin căsătorie, şi cum aceasta poartă adesea masca iubirii adevărate; de ce iubirea adevărată nu se naşte imediat; la ce trebuie să fim atenţi înainte de căsătorie… Aceste momente – È™i multe altele – sunt abordate în paginile care aÈ™teaptă să le citiÈ›i.
      Elena Morozova

    • Popularitatea cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri scrisa de arhimandritul Tihon (Sevkunov) a demonstrat interesul cititorilor pentru cartile cu continut duhovnicesc, caci societatea are nevoie de o literatura buna si luminoasa, care sa-i sprijine pe oameni in nazuintele si sperantele lor. 
      Cartea Focul din cer si alte povestiri scrisa de Olesea Nicolaeva continua tema principala despre Pronia divina in viata omului inceputa de cartea Nesfintii sfinti si alte povestiri, care in anul 2012 a devenit un reper in literatura rusa si un best-seller in domeniul literaturii de fictiune. 
      Iata ce spune despre cartea Olesei Nicolaeva arhimandritul Tihon, autorul cartii Nesfintii sfinti si alte povestiri: Olesea Nicolaeva a reusit ca nimeni altcineva, cu inima deschisa, intr-un mod intens, autentic, interesant si verosimil, sa inceapa povestea oamenilor ortodocsi contemporani, in viata carora intervine Pronia divina prin intamplari deosebite si ne-a invatat sa ii admiram pe minunatii nostri frati si surori. Pentru asta ii multumim mult Olesei!
      Autoarea cartii descrie sensul povestirilor ei astfel: Toate istorisirile, care marturisesc despre actiunea Proniei divine in lume si in sufletul omului, despre bunatatea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, despre ceea ce «face Dumnezeu cand voieste» si astfel «se biruieste randuiala firii», aduc mangaiere, bucurie si nadejde.
      Cartea Olesei Nicolaeva Focul din cer si alte povestiri este ca un elixir literar si duhovnicesc mult asteptat de cititori.  

watch series