Parintele Radu Stanciu in dosarele Securitatii. Numai asa ne vom pastra credinta in aceste vremuri

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-367-0
Status: in stoc

Parintele Radu Stanciu in dosarele Securitatii. Numai asa ne vom pastra credinta in aceste vremuri

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 216

Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restitutio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât şi alţi slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignoraţi, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilităţii faţă de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viaţa cetăţii este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.

Deoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcţionarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viața părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.

Pret: 10.80 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • „Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

      Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

      Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.

watch series