Carte despre libertate. Renuntand la legalism, sa ajungem la iubire

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-353-3
Status: in stoc

Carte despre libertate. Renuntand la legalism, sa ajungem la iubire

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 242

Indiferent de genul preocupărilor noastre, – chiar dacă săvârşim descoperiri măreţe sau fapte necugetate; dacă ne aranjăm cariera, ne îndrăgostim, creăm sau suferim – la o analiză sinceră a vieţii noastre şi chiar a întregii istorii, descoperim că unul dintre principalele laitmotiv-uri ale ei reprezintă căutarea libertăţii. Oamenii caută încontinuu libertate şi suferă infinit de mult din pricina lipsei ei. Setea aceasta cuprinde toate sferele vieţii: de la artă şi politică, până la fiziologie şi viaţa cotidiană. Cuvântul „libertate” este unul dintre cele mai importante cuvinte pentru om.

Problema constă în faptul că lipsa libertăţii nu poate fi localizată într-un loc definit al sufletului sau al trupului, ca mai apoi locul respectiv să fie eliminat. Lipsa de libertate se regăseşte în întreaga noastră viaţă, la un nivel mult prea larg. În creştinism, viaţa reprezintă o cale de parcurs, nu un manual de probleme morale. Toţi sunt chemaţi să meargă pe calea aceasta.

Pret: 10.80 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Spirit care cunoaste proba desertului si a unor scenarii paideice petrecute aici si aiurea, cu patosul increcarilor in tot atatea experiente pastorale, slujitor al Mintuitorului nu doar in lumea mundana si impartindu-se cu egala iubire de semeni intre Biserica, scoala si strada, Constantin Valer Necula este, in egala masura, preot, dascal si poet.  Nu stiu daca este la mijloc o succesiune de roluri si nici daca, in cazul in care ar fi, ordinea nu poate fi exact inversa, sau daca nu cumva, pentru a face de prisos conventiile mai degraba didactice, altul este adevarul: fiecare parte are forta intregului deodata cu celelalte, multuplul este cel ce instituie si da putere a ceea ce numim unu.

      In rolurile complementare pe care, prin firea sa, le traieste fie in spatiul saturat de sacru al Bisericii, fie in cele al cetatii in care trenscendentul coboara, pentru a invoca un gind blagian, poezia reprezinta insa, pentru Constantin Valer Necula, Grundul propriei fiinte.  Vorbele sale, aproape oriunde ar fi rostite, dar si comunicarea sa nonverbala au, implicit, o urzeala eminamete poetica, aici avindu-si obirsia, poate, vraja discursului sau atat de fascinant prin simplitatea profunda a lexicului si a constructiilor incarcate de emotie si sapiential.  Trasaturi potentate, desigur, de formatia sa teologica, o structura care, atunci cand fecundeaza straturile de adancime ale culturii poersonale, poate genera un fel de discurs indragostit.

      Ion Dur 

watch series