Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

"Privirea ei, împăienjenită de lacrimi, căută să vadă ceea ce atât de mult îi lipsise, în anii lungi de suferință: lumina din ochii unui semen de-al său. Când întâlni, însă, acea lumină, când se simți scăldată în razele iubirii ce izvorau din ea, înțelese, din adâncul cel mai adânc al inimii care o ardea în piept, că primise mult, mult mai mult decât ce-și dorise!
 Cu întreaga ființă cutremurată de bucurie și de recunoștință, știu, fără putință de tăgadă, că, în clipa aceea, nu avea dinainte doar un chip de om. Avea dinainte-i chipul lui Mesia, avea dinainte Chip de Dumnezeu!"

Între o bunică severă şi o mămică tristă, tânăra Jane Victoria duce o viaţă cenuşie şi monotonă, intr-un cartier al oraşului Toronto, pe o stradă care poartă, în mod ironic, numele de Strada Veseliei, deşi, după părerea micuţei domnişoare (şi nu doar ei!), e una dintre cele mai triste străzi din oraş.

Ironizată mereu, iubită prea puţin, apărată încă şi mai puţin de singura fiinţă care o îndrăgeşte - Mama (căreia îi lipseşte curajul de a o înfrunta pe Bunică), Jane Victoria e stângace, timidă, interiorizată şi foarte nefericită.

Asta, până în ziua în care e invitată să-şi petreacă vacanţa de vară pe Insula Prinţului Eduard, împreună cu un tată pe care nu îl cunoaşte şi pe care, până atunci, îl credea mort.

Pregătită să-l deteste, va ajunge, dimpotrivă, în foarte scurtă vreme, să-l iubească din tot sufletul! Ce se întâmplase, oare, între părinţii ei, pentru ca Mama să îl părăsească pe Tată, când amândoi sunt atât de minunaţi şi pur şi simplu, făcuţi unul pentru celălalt? Mătuşa Irene şi Bunica Kennedy or fi având vreo urmă de vină, în despărţirea lor?

La toate aceste întrebări şi la multe altele, Jane va reuşi să găsească răspuns. Şi va descoperi că, uneori, visele se întâlnesc cu realitatea.

Pe nesimţite, aproape fără să ştie când, curajoasa Jane va câştiga pariul cu fericirea!

— Editorul

Sfântul cel drag al copilăriei noastre nu este doar bătrânul cu părul şi barba ninse, cu ochii strălucind de blândeţe şi sacul plin de daruri, cum ne-am obişnuit cu toţii să ni-l închipuim, din cele ce ne-au spus părinţii şi bunicii. Aceasta e numai o mică parte din povestea vieţii sale şi din personalitatea lui; Sfântul Nicolae a fost, mai întâi, un prunc postitor, un copil cuminte şi dornic de învăţătură, un tânăr ascet, mare iubitor de rugăciune… apoi, un preot plin de râvnă şi har şi, în cele din urmă, un episcop ce şi-a purtat turma pe umeri ca un bun păstor, apărând-o de lupii răpitori, lepădând, la nevoie, în această luptă, blândeţea din glas şi zâmbetul luminos din privire. De fiecare dată, însă, a fost drept şi bun, curajos şi demn, neieşind cu o singură iotă din Cuvântul Celui pe Care atât de mult L-a iubit: Domnul nostru, Iisus Hristos.

Copii frumoşi, cărticica aceasta ne poartă spre anii de început ai secolului al XIX-lea, ani în care Ţara Românească a fost binecuvântată de Dumnezeu cu unul dintre cei mai de seamă Mitropoliţi ai ei, astăzi trecut în rândul Sfinţilor: Sfântul Grigorie, de la Mănăstirea Căldăruşani!

A fost un ierarh atât de învăţat, atât de iubitor de carte şi de rugăciune, încât a rămas în amintirea şi conştiinţa oamenilor, peste vremi, cu supranumele de Dascălu. Haideţi, să îl cunoaştem, să îi aflăm potecile pe care şi-a purtat paşii smeriţi, prin viaţă, şi, astfel, să ne putem apropia mai cu evlavie şi cu recunoştinţă de sfintele sale moaşte, la Căldăruşani, când vom merge, la închinare!

Vizita scurtă a unchiului Ică, într-o zi de Crăciun, face ca viaţa liniştită, molcomă şi aşezată a orăşelului de pe malurile Târnavei, în care locuiesc el şi familia sa, să-i pară lui Vlăduţ searbădă şi neinteresantă. Abia după câteva luni îndrăzneşte să îi vorbească tatălui său despre asta. Şi atunci, descoperă, cu ajutorul acestuia, ce mult poate schimba priveliştea lumii un strop de argint pe o sticlă. Vreţi să descoperiţi şi voi? Vlad vă aşteaptă, în paginile cărţii!

În acelaşi decor feeric, al Insulei Prinţului Eward (insula mult-iubită, a propriei sale copilării!), Doamna Lucy Maud Montgomery ne poartă în universul altor suflete luminoase, naive şi înduioşătoare, de copii, verii King şi prietenii acestora. Între ei, se distinge, ca personaj principal, Sara Stanley, supranumită Povestitoarea. Iată ce spun celelalte personaje despre ea, de-a lungul romanului:

„Niciodată nu mai auziserăm o astfel de voce. Şi niciodată, în toţi anii care au urmat, n-aveam să mai aud o voce ca a ei. Nu sunt în stare să o descriu. Aş putea spune că era limpede, dulce şi emoţionantă, că ajungea până departe şi că te făcea să te gândeşti la un clopoţel. Toate astea erau adevărate, fără să vă poată da, totuşi, o idee clară despre calitatea deosebită a vocii Povestitoarei. Dacă vocile ar avea culori, a ei ar fi fost un curcubeu. Dădea viaţă cuvintelor. Vorbele ei nu se limitau la a verbaliza un concept; ele respirau.“
„Geniul este, mereu, de neexplicat. Dacă l-am putea explica, n-ar mai fi geniu. Şi verişoara noastră, Sara Stanley, avea geniu!“
„Pe cinstea mea, verişoara noastră era destinată să cunoască monarhi şi să facă parte dintre fericiţii muritori apreciaţi şi onoraţi de către ei. Dar, în seara aceea, când stăteam aşezaţi, acolo, în iarba din bătrâna livadă, nu ştiam asta. Ni se părea, deja, extraordinar simplul fapt că ea se aştepta să aibă norocul să vadă un rege.“
„Avea o voce care ar fi umplut de farmec până şi tabla înmulţirii.“
Cu bucuria de a vă putea dărui încă o perlă din sipetul de comori al creaţiei Doamnei Montgomery, vă urăm, din toată inima, lectură plăcută, şi suntem siguri că, datorită talentului şi sensibilităţii scriitoarei, veţi reuşi să auziţi, lecturând, vocea de curcubeu a Povestitoarei!