Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Nadejdea in Dumnezeu este un turn fortificat care nu numai ca ne promite izbavirea de cele rele, dar chiar si atunci cand suntem incercati de ispite ne ajuta sa ramanem netulburati.  Fiindca cel care este eliberat de slabiciunile omenesti si se sprijina pe sine prin nadejdea cea cereasca, nu numai ca reuseste foarte repede sa scape de cele rele, dar chiar si cand acestea continua sa existe, nu se tulbura, deoarece ramane drept, punandu-si nadejdea in aceasta ancora sfanta.  Foloseste-o deci si tu, si te vei ridica deasupra tuturor ispitelor.

Epistola 17

In primele secole ale crestinismului, barbatii si femeile care luptau pentru a dobandi gloria sfintilor erau numiti atletii lui Hristos. Un sfant realizeaza in cursul vietii sale performante pe care ceilalti oameni nu reusesc sa le infaptuiasca. Uneori performantele sale sunt recunoscute oficial de Biserica. In acest caz el figureaza in calendar. Recunoasterea oficiala a unui sfant are loc insa doar ca o exceptie si numai pentru un foarte mic numar de persoane. Majoritatea sfintilor sunt ignorati de calendar. Putinii sfinti pe care Biserica ii recomanda venerarii publice primesc aceasta consacrare cu titlu postum. Niciodata in timpul vietii lor. Multi oameni au vrut sa se faca sfinti. Luptele lor pentru dobandirea curateniei necesare sfinteniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase si mult mai dure decat luptele din arene. Pentru dobandirea curateniei, atletii lui Hristos luptau impotriva trupului lor, impotriva somnului, impotriva foamei, impotriva durerii, impotriva propriilor lor ganduri, impotriva instinctelor. Era o lupta fara mila, dusa zi si noapte, de-a lungul unei intregi vieti. O lupta palpitanta si fara niciun ragaz. Ioan Gura de Aur a luat hotararea sa se faca sfant inca din adolescenta, cand era inca pe bancile scolii. O hotarare luata in deplina cunostinta de cauza si dupa o matura chibzuinta. Alti tineri hotarasc in adolescenta lor sa se faca generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gura de Aur a hotarat sa se faca sfant. Toata viata sa n-a avut alt ideal. Pentru a dobandi sfintenia el i-a infruntat pe toti adversarii pe toate terenurile si a castigat toate luptele. Palmaresul sau este o imensa lista de victorii. Victoriile lui Ioan Gura de Aur au fost atat de categorice, incat el este unul din putinii sfinti citati in calendar atat de Biserica occidentala, cat si de Biserica rasariteana.

Vezi cum Dumnezeu pretutindeni poartă de grijă oamenilor? Când iudeii erau în Egipt şi ţara era lipsită de călăuze, aveau exemplul lui Iov. Vezi-l pe el în bogăţie şi în sărăcie, în amândouă fiind pildă, nu plin de mândrie în prima, nici umilit în a doua, şi mai înainte de Lege respectând Legea, ca şi când ar fi fost sub Lege. „Căci, zice, legea nu este pusă pentru cel drept” . Vezi strălucind aici cugetele firii. De unde L-a cunoscut acesta pe Dumnezeu? De unde L-a slujit astfel? Cum de a fugit de înşelare? Cum de a arătat o petrecere potrivită Evangheliilor? De unde atâta răbdare? Nimic nu a învăţat de la nimeni. Atunci de unde era astfel? Cine l-a învăţat? Cine l-a educat? Vezi că Hristos nu a venit învăţător a nimic nou şi străin?

Un om sanatos este „capital” pentru societate.  Iar daca unul devine doi, devine zece, devine o suta, iata o societate sanatoasa.  Astfel devin societatile sanatoase, nu prin schimbarea sistemelor, nu prin instaurarea comunismului, socialismului sau liberalismului.  Nu se schimba asa oamenii si nici societatile pe care le alcatuiesc acestia.

Pentru ca societatea sa se schimbe, trebuie sa se schimbe fiecare om.  Si tocmai asta face Ortodoxia.  Doar Ortodoxia o poate face.  Doar Biserica Οrtodoxa (prin metoda ei terapeutica – isihasmul) poate sa-l vindece pe fiecare om, mintea si intreaga lui fiinta psihosomatica.

Atunci cand spunem isihasm, sa nu ne gandim doar la asceţi, la pustnicii care se nevoiesc si se linistesc in pustie.  Isihasmul este metoda terapeutica a Ortodoxiei.  Toti trebuie sa practicam isihasmul.  Este un intreg „pachet”, am putea spune, de actiuni psihoterapeutice.  Sunt toate cele recomandate de Biserica noastra ca mijloace si metode terapeutice: asceza, rugaciune neincetata, pocainta, viata liturgica.

Stiti oare cine l‑a binecuvantat si l‑a povatuit spre marea nevointa a mantuirii pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfantul aratat nu de mult in pamantul Rusiei?

Stiti oare cine i‑a poruncit lui sa se indrepte spre Manastirea Sarovului, ca, salasluindu‑se acolo, sa caute loc de rugaciune si acoperamant linistit pentru a‑si incepe nevointele calugaresti, acele nevointe de inaltimea carora s‑a minunat intreaga lume ortodoxa si care au adus acestui placut al lui Dumnezeu deosebita cinstire pe pamant si fericirea raiului cea din ceruri?

„Avand staruinta in lucrarea vietii calugaresti celei asemenea ingerilor – asa cum se canta in Acatistul preacuviosului Serafim –, ai mers la sfanta cetate a Kievului pentru a te inchina cuviosilor de la Pecerska, si, primind din gura cuviosului Dositei porunca sa‑ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, ai sarutat acel loc sfant cu credinta venind de departe si, acolo salasluindu‑te, ai sfarsit viata ta cea placuta lui Dumnezeu…  Bucura‑te, preacuvioase Serafime, mare facator de minuni din Sarov!” (Icos 3)

Numele acestui staret este Dositei.  Indata dupa trecerea lui la cele vesnice s-a aflat insa ca vestitul staret a fost, de fapt, o stareta... Dositeia.

Smerita si nebagata in seama s‑a scurs binecuvantata sa viata, in stramtorarea pesterii si in zavorare calugareasca, insa pomenirea ei, ca mare nevoitoare si inainte‑vazatoare, s‑a transmis din generatie in generatie.

Text fascinant prin sobrietatea si prospetimea sa reflexiva, de o remarcabila rigoare si profunzime, Explicarea liturgica a lui Nicolae Cabasila, in toate schitele si variantele ei, nu este un simplu comentariu liturgic, ci un veritabil tratat euharistic si mistagogic.  Ne ofera o reflectie critica asupra traditiei mistagogice bizantine, o veritabila decantare si simplificare a ei plecand de la recentrarea euharistic-sacramentala a celebrarii Liturghiei.  Ne ofera meditatia teologica a unui rafinat laic cultivat, in acelasi timp umanist si mistic, scolastic si isihast, un spirit deja premodern, dar integral fidel Traditiei apostolice si patristice a Bisericii asimilate si exprimate intr-un mod personal si elegant inconfundabil, mereu actual.  Intre toate comentariile liturgice scrise de-a lungul mileniului istoriei bizantine cel mai clar, concret si profund, unicul avand si o teologie euharistica si liturgica efectiva, nu este opera unui patriarh sau episcop, ci e, incontestabil, micul tratat al unui umanist laic.

Aparuta cu prilejul anului euharistic din Patriarhia Romana si dedicata memoriei luminoase a tanarului ei traducator interbelic, pr. prof. Ene Braniste, cu prilejul recentei aniversari a centenarului nasterii, traducerea de fata este cea de-a doua etapa a proiectului unei integrale a scrierilor sfantului Nicolae Cabasila demarat in 2010 cu publicarea discursurilor sale teologice.

Noutatea absoluta a editiei de fata o reprezinta restituirea, pe langa cele doua schite preliminare si versiunea definitiva in 53 de capitole, plecand de la un manuscris bizantin, a primei variante a Explicarii in 46 de capitole.  Amplul studiu introductiv, reprezentand o trecere in revista a intregii istorii a receptarii exegezei liturgice a sfantului Nicolae Cabasila in cultura si teologia europeana si in traditia bizantina, ofera, pe langa nenumarate surprize in linie liturgica si dogmatica, reperele indispensabile pentru intelegerea fascinantei geneze intelectuale a unei opere clasice a teologiei bizantine.