Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Rugaciunea este o arma puternica impotriva diversilor vrajmasi si a multelor ispite ale omului.  Cel ce se roaga primeste ajutor de sus si sprijin din partea lui Dumnezeu.  Prin rugaciune cel neputincios devine puternic.  In lupta duhovniceasca victoria ii apartine.  Rugaciunea este o mare masura de siguranta.  Ea risipeste teama in fata pericolului si frica fata de problemele vietii.  Cel ce se roaga se afla intr‑un port sigur, departe de amenintarea valurilor.  Rugaciunea este un izvor de nenumarate bunatati, pe care nimeni nu ni le mai poate lua.  Ea este si mijloc de curatire a sufletului.  Rugaciunea il elibereaza pe om de lanturile grele ale pacatului.

„Familia este câmp de bătălie şi arenă a virtuţii”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur6. Familia nu este doar bucurie şi confort. Este şi arenă de luptă continuă, unde ne batem şi ne războim pentru virtute şi mai ales pentru cununa tuturor virtuţilor, iubirea.

Doar iubirea de Dumnezeu poate să insufle în sufletele oamenilor adevărata dragoste dintre ei. Atunci când această iubire există, toate celelalte piedici sunt depăşite. Căsătoria este taină mare şi sfântă, iar când tinerii participă la aceasta conştient, iau har pentru a întemeia trainic edificiul fericirii lor pe stânca neclintită a poruncilor lui Dumnezeu, pentru a-l statornici pe iubirea Lui.

Însă, din fericire, există şi unii care încă mai gândesc înţelept. Care văd slăbirea instituţiei căsătoriei şi nu vor asta. Care se luptă să menţină pacea şi unitatea în familia lor. Care se străduiesc să trăiască într-o atmosferă de adevărată iubire, de adevărată bucurie şi pace adâncă în casa lor. Care-şi iubesc cu adevărat copiii şi se străduiesc să-i crească „întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). 

Pentru aceştia sunt scrise paginile care urmează, cu nădejdea şi urarea ca ele să constituie un mic ajutor în marea lor luptă de a ţine dreaptă corabia familiei pe valurile învolburate ale vremurilor noastre dificile, având ca şi cârmă legea veşnică a lui Dumnezeu şi ca vânt pentru pânze harul Lui atotputernic, care să ne conducă pe celălalt ţărm, în fericita Împărăţie a lui Dumnezeu, pe tărâmul iubirii lui veşnice şi negrăite, care ţine în viaţă lumea întreagă şi pe fiecare om în parte.

(lipsa text)

Învierea confirmă răspunsul pe care l-a dat căpeteniei preoților iudei în timpul procesului Său la întrebarea: Au tu ești Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iisus a răspuns: Eu sunt, și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii cerului (Marcu 14, 61-62).

Lecturand paginile acestor poeme scrise in vremea sarbatorii, a intamplarilor si evenimentelor speciale, unele dorite altele mai putin dorite, sau a meditatiei pesonale, veti descoperi extraordinarul si in acelasi timp, cotidianul experientei duhovnicesti, exprimate cu o sensibilitate si cu o mare bogatie a nuantelor, ce nu pot fi decat rodul intalnirii darurilor personale si inspiratiei Duhului.

- Mamă, întreabă câteodată Egor, de ce sfinții sunt atât de triști? [...] 
- Egorușca, oare cum ar putea să fie veseli?! Doar oamenii vin la ei, fiecare cu durerea sa. Vine fierarul, el este bătrân, îl doare piciorul. Și îl roagă: "Ajută-mă, îmi este atât de greu să merg!" Sau vine tușa Maria, fiindcă i-a dispărut vaca din ogradă: "Ajută-mă să o găsesc", îl roagă ea. Fără vacă este greu, de unde să ia lapte, smântână, unt? Iar fără lapte și unt nu se poate fierbe terciul și atunci micuții Petia și Tania ar rămâne flamânzi. Ce să facă? 
- Și sfântul îi ajută? 
- Da, însă nu îndată. 
- De ce? 
- Fiindcă el vrea ca mai întăi noi să-i ajutăm.