Puţine sunt cărţile care să transmită copiilor, pe înţelesul lor, mesajul atât de frumos al faptului că „Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie“ (poetul John Donne, în „Rugăciuni pentru situaţii imediate“).

„Anne... casa cu frontoane verzi“, ca, de altfel, întreaga serie „Anne de la Green Gables“ este una dintre acestea! Cu ajutorul Annei, copiii, apoi adolescenţii, vor reînvăţa, pe nesimţite, cu bucurie, adevăratele valori, pe care societatea de astăzi, în marea ei majoritate, tinde să le bagatelizeze: rolul hotărâtor al familiei şi importanţa comunităţii, în existenţa fiecăruia dintre noi; ce însemnată, ce minunată, ce fără de pereche bogăţie e aceea de a avea un „acasă“, la care să te întorci, care să te aştepte, de pe oricare din drumurile pe care te poartă viaţa! Câtă nevoie au de prieteni adevăraţi, care să-i însoţească şi pe care să-i însoţească o viaţă întreagă, cu gândul lor bun, şi în ajutorul cărora să sară, la nevoie! Din paginile cărţii, vor afla (cu zâmbetul pe buze, uneori!) că vecinii nu sunt nişte străini, pe care nici nu te mai oboseşti să-i saluţi, ci oameni de care îţi pasă şi cărora le pasă de tine! Din paginile cărţii, vor înţelege că dragostea trebuie aşteptată curat, pusă la încercare, trăită frumos, cu lumină, cu răbdare, cu încredere... dar nu vă spun mai mult! Anne, sufleţelul acesta minunat, le va şopti copiilor şi adolescenţilor că... „Dumnezeu veghează peste lume, iar totul e exact cum trebuie să fie!“

După ce veţi citi povestea aceasta, descoperind dragostea şi devotamentul lui Albu, nu veţi mai putea spune niciodată, vorbind despre o persoană duşmănoasă şi rea, că are „inimă de câine“. Veţi vedea, dragi copii, ce inimă poate avea un căţel!

„ — Ce să fac eu cu tine, dragule? – îi mângâie copilul urechile ciufulite. Tare-aş vrea să te iau acasă, dar nu prea ştiu dacă te primeşte tata…

— Ham! – dădu răspuns câinele şi se ridică pe labele din spate, punând labele din faţă pe umerii copilului şi privindu-l cu dragoste şi încredere în luminile ochilor.

Privirea aceea fusese de ajuns.“

Undeva, la poale de stâncă, într-o mănăstire umbrită de raze de lună şi luminată de umbre de fagi, Rada şi Norica, împreună cu toate fetiţele adăpostite, după Primul Război Mondial, în orfelinatul „Maica Milostivirii“, află tot ce se poate, omeneşte, afla, despre discreta viaţă a Maicii Domnului, Ocrotitoarea lor şi a întregii omeniri... Dacă vreţi să cunoaşteţi şi voi istorisirea, copii, cine anume o povesteşte şi ce se întâmplă, peste ani, cu fetiţele, vă aştept între paginile cărţii, aici, în „mănăstirea de peste munţi“.

(Carte însoţită de CD în format mp3)

Cum a aflat Sanda că nu e cu putinţă să acoperi o faptă rea sub „hainele“ unei fapte bune? Haideţi, să intrăm, împreună cu ea, copii, în vârful picioarelor, la ora de dirigenţie, şi-o să aflăm…

— O… o să-i spuneţi Icăi că eu am luat păpuşa?

— Nu, Sanda, n-o să-i spun — răspunse profesorul, fără să se întoarcă, să se mai uite la ea. Felul în care razele de soare picurau aramă pe coroanele teilor din grădina şcolii părea mult mai interesant pentru el.