Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

In acest volum veti descoperi povestiri pentru copii despre copilaria Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Suflet de crin este cantecul duios al copilariei nevinovate: ingeri aduc daruri ceresti pruncilor adormiti; mame evlavioase isi suie copiii pe poteci de munte, dascalindu-i cum sa se poarte in biserica; un baietel cu suflet viteaz primeste moartea martirica pentru Invierea neamului sau...

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Jocul bucuriei continuă cu cel de-al cincilea volum, apărut la câțiva ani după Pollyanna și comorile ei.
Pentru cei din familia Pendleton lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult, și totuși în casa de peste drum de ei se mută niște vecini noi – tânăra Lorraine împreună cu tatăl ei. În ciuda reticenței și a aparentei timidități ale tinerei, Pollyanna reușește s-o cunoască și să și-o facă prietenă, fiind hotărâtă s-o ajute să-și depășească necazurile.
Ce poate fi mai nobil și înălțător decât a te dărui cu bucurie și încredere celorlalți?
Pollyanna ne surprinde ca întotdeauna prin ma­tu­­ri­­­­tatea gândurilor și inocența sufletului, prin in­tuiție și blândețea caracterului, moralitatea con­­vingerilor și păs­tra­rea idealurilor, care sunt repere perene și mai actuale ca niciodată.
Eroina ne învață cum egoismul se preface în al­tru­ism, greșeala – în virtute, indiferența – în grijă și res­ponsabilitate față de cei din jur și cum aceste valori înfrumusețează și influențează nu numai viețile per­so­najelor, ci și ale cititorilor săi din toate timpurile.

Aventurile Pollyannei continuă în cel de‑al treilea volum al seriei, sub pana autoarei Harriet Lummis Smith. 
Pollyanna are toate motivele să fie fericită, chiar și fără ajutorul Jocului Bucuriei. Se căsătorește cu Jimmy Pendleton și, în ziua nunții, mătușa Polly și toți prietenii lor se află alături de ei ca să le îndrume pașii în noua lor viață. După o lună de miere plină de peripeții, cei doi se mută la New York, unde se așază la casa lor și descoperă împreună bucuriile și micile tragedii ale celui dintâi an de căsnicie. 
Primul apartament, primii oaspeți, prima cion­dăneală, prima petrecere de aniversare și câte alte întâmplări – Pollyanna și Jimmy află că iubirea și înțelegerea îi vor ajuta să treacă prin toate cu zâm­be­tul pe buze. Iar Pollyanna, așa cum îi stă în obicei, își face noi prieteni și îi învață Jocul Bucuriei, în­fru­musețându‑le astfel viețile. 

Jocul Bucuriei îi însoțește de această dată pe Pollyanna, soțul ei, cei trei copii și câinele lor într‑o aventură, departe de casă, în Munții Stâncoși, unde generozitatea, altruismul, buna‑in­tenție înlocuiesc reticența, ignoranța și prejudecățile. Conștientă de pericolele sălbăticiei, Pollyanna reușește să se adapteze la o lume aspră și izolată, care nu des­co­perise nici plăcerea și pasiunea lecturii – cu aju­to­rul prie­tenilor de pretutindeni înființează o bibliotecă ambulantă –, nici atracția unui aparat de radio – ce va scoate din depresie și singurătate un băiat țintuit la pat de ani de zile. Cu intuiția și spiritul fin de observație își ajută guvernanta să ia cea mai bună decizie în privința căsătoriei.

Prin preocuparea față de aproapele, Jocul Bucuriei ne dă întotdeauna, la orice vârstă, optimism, în­credere în viitor, șansa de a regăsi inocența și co­pi­lăria din sufletul destinat Împărăției.

S‑au scurs cativa ani de la ultimele aventuri ale Pollyannei. O regasim in pragul unei schimbari: impreu­na cu Jimmy si cei trei copii ai lor, se muta in subur­bia orasului Boston. In noul sau camin, Pollyanna are parte de mici aventuri domestice – uneori hazlii, alteori pline de invataminte – si intlneste prieteni vechi si noi, carora le ofera, prin optimismul si sarguinta ei, un exemplu demn de urmat.
Insa, mai presus de orice, Pollyanna si comorile ei este povestea unei familii fericite, in care atat parintii, cat si copiii invata din greseli si se bucura de fiecare clipa petrecuta impreuna. Pollyanna si Jimmy dovedesc inca o data ca uniti pot invinge orice greutate si ca munca pentru bunastarea celor dragi nu devine niciodata o povara. Pentru Pollyanna, averile lumesti nu au nici o insemnatate: adevarata ei comoara, care ii umple sufletul cu atata lumina incat nu se mai vede nevoita sa joace Jocul Bucuriei, este familia.