Gândurile, starea lăuntrică, dorinÈ›ele ne ocârmuiesc viaÈ›a. AÈ™a cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, aÈ™a ne este È™i viaÈ›a. Dacă avem gânduri de pace, liniÈ™te, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăÈ›ie, atunci È™i întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniÈ™te, dragoste È™i bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavoleÈ™ti, atunci È™i pacea noastră lăuntrică se nimiceÈ™te.

SfinÈ›ii PărinÈ›i spun despre gânduri: „Orice gând care năruieÈ™te pacea È™i gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, È™i trebuie să le îndepărtăm È™i să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voieÈ™te ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui DumnezeieÈ™ti: vrea să fim cu toÈ›ii plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

StareÈ›ul Tadei de la Mănăstirea VitovniÈ›a

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putinÈ›ă de tăgadă, unul din marii scriitori bisericeÈ™ti ortodocÈ™i din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... È™i dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog È™i părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. PoÈ›i simÈ›i că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocÈ™i, È™i mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, È™i simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaÈ™.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niÈ™te excepÈ›ii notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, È™i de o calitate mai îndoielnică).

Dragostea Divina nu este dn lumea aceasta, fiind numele lui Dumnezeu Insusi. Dumnezeu este dragoste si pentru aceea este tot ce poate fi mai de negrait, mai de nedesyainuit, atat Dragostea in sine, cat si lucrarea ei. Asa ne spune Sfntul Ioan al Scarii:

" Cel ce voieste sa vorbeasca despre dragosteal lui Dumnezeu incearca sa vorbeasca despre Dumnezeu Insusi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e gresit si primejdios celor ce nu iau aminte". "Cuvantul despre dragoste e cunoscut ingerilor, dar si acelora, numai prin lucrarea iluminarii. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieste sa arate hotarul(definitia) Acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numara nisipul de pe fundul oceanului."

Secvenţele din rândurile acestei cărţi provin din experienţa de zi cu zi, fiind întâmplări de viaţă, mărturisiri din inimă. Taxiul în care s-au urcat clienţii - povestitorul nostru fiind de profesie taximetrist în Tesalonic - devine drumul către Biserică, către Dumnezeu, drum pe care autorul însuşi l-a parcurs. Uşa taxiului este deschisă tuturor, de la femei cu moravuri uşoare la medici, preoţi, martori ai lui Iehova, tineri şi bătrâni, toţi au parte de aceeaşi cursă duhovnicească.

"AÈ™ dori să ofer iubirii voastre această foarte mică experienÈ›ă a mea, È™i anume faptul că tot secretul vieÈ›ii duhovniceÈ™ti se află în tăierea voii. Înaintarea în viaÈ›a duhovnicească constă în tăierea voii. Dacă omul îÈ™i taie voia È™i-I încredinÈ›ează căderile vieÈ›ii lui Mântuitorului Hristos, abandonându-se cu totul pe sine proniei lui Dumnezeu, atunci începe, încet-încet, să se nască în inima lui iubirea...

Aceasta carte este o declaratie de dragoste pentru aproapele.  Mesajul care se ragaseste in cele mai multe povesti este ca trebuie sa ii iubim pe ceilalti cu o iubire jertfelnica.  E o carte care se adreseaza nu doar copiilor, se adreseaza tuturor inimilor tinere, aratandu-le ca iubirea adevarata este binecuvantata de Dumnezeu...

Autorul

Cartea aceasta de Dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumuseÈ›e rară prin arta cuvântului È™i adâncimea spiritului. Lumea de azi ne sufocă spiritul dacă nu È™tim să ni‑l salvăm căutând mântuirea în sfatul PărinÈ›ilor. Chemăm binecuvântarea Domnului peste toÈ›i cititorii acestor Dialoguri duhovniceÈ™ti!
Mitropolitul Serafim

Asta e pecetea cărÈ›ii acesteia. O privire desprinsă dintr‑un Rai interior spre noi, agitaÈ›ii pelerini ai luntrei învolburate în furtuni. Nu e vorba de o carte de teologie la modul în care teologia zace pe taraba de valori a lumii de astăzi. E un soi de teologhisire È™ugubeaÈ›ă, pe alocuri, care deschide respiraÈ›ia spre oxigenul cuminte al Bisericii. Este cuminÈ›enia articulării nevoii de prieten, de model, de punte de cultură spre marea Cultură. Aceea a cunoaÈ™terii ori măcar re‑cunoaÈ™terii lui Dumnezeu. Avva Valerian pus în „ieÈ™ire la cuvânt” de prietenii săi. Oameni stând de vorbă. Raiul deschizându‑se. Oameni. Vorbă. Cuvânt Întrupat.
Părintele Constantin Valer Necula

În tot ceea ce spune, Avva Valerian caută cu discernământ È™i purtare de grijă părintească folosul duhovnicesc, spre rodirea învăÈ›ăturilor lui Hristos ÎnsuÈ™i, Căruia È™i‑a închinat viaÈ›a, chemându‑ne È™i pe noi spre izvoare. Căci numai în acest mod putem spera la o înnoire reală a vieÈ›ii, descoperind chipul după care am fost creaÈ›i È™i zestrea de sfinÈ›enie ce‑și aÈ™teaptă în veÈ™nicie rodirea.
Florin Caragiu

Aceasta carte, tradusa acum pentru prima oara in limba romana, a fost scrisa la Bucuresti,in anul 1805, de catre Episcopul Sofronie de Vrata - canonizat de Biserica Bulgara in 1964- refugiat pe atunci la nord de Dunare. Mai multi istorici, dar si cateca arghiografii mai vechi, sunt de parere ca episcopul bulgar a fost cel caere la hirotonit ierodiacon pe Sfantul Calinic de la Cernica. Sofronie de Vrata afost, dupa unii cercetatori romani si bulgari vituitor o vreme la Manastirea Marcuta, iar mai apoi egumen al Manastirii Mihai Voda - ambele din Bucuresti. A trecut la cele vesnice in 1813, fiind inmormantat in biserica metocului Manastirii Cotroceni, din incinta hanului Serban Voda - astazi disparut.

Marele ierarh si cartura a trait intr-o perioada de nedreptati fara seaman, fiind umilit, batjocorit in fel si chip, stramtorat si asuprit din toate partile. Cununa sfinteniei sale avea sa fie impletita insa tocmai dinaceste impilari si stramtorari ale "pacatosului Sofronie", cum obisnuia sa-si spuna, toate descrise cu o adanca sinceritate si smerenie in paginile acestei carti.