Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Răscumpărarea omenirii de sub puterea diavolului, a morții și a iadului, s-a făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru înlăturarea stării nefericite: "Trebuia - precum zice fericitul Augustin una din două: Sau omul să se ridice la Dumnezeu, sau Dumnezeu să se pogoare la om". Prima fiind cu neputință, a rămas ca răscumpărarea omenirii să se facă tot din partea Dumnezeirii, prin Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta El poartă și numirea de Răscumpărător. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri. Odată cu rostirea pedepsei protopărinților noștri pentru călcarea poruncii, Dumnezeu în milostivirea Sa, le-a dat și nădejdea mângâietoare a venirii în lume a unui Răscumpărător sau Mântuitor, care să scape omenirea de sub greutatea păcatului.

Răscumpărarea sufletului nostru a adus-o Mântuitorul prin sângele Lui, asemenea unui pelican care își hrănește puii cu sângele său. Despre pelican se spune că își hrănește puișorii cu sângele său. Își împunge pieptul cu ciocul și lasă să picure sânge pentru puișorii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar putea zice: "Eu îmi hrănesc puii cu sânge". Iar puișorii, la rândul lor, ar putea zice și ei: "Noi trăim cu sânge"". [...]

Ce icoană minunată este aceasta pentru Jertfa Crucii și Sângele Crucii! Și noi trăim prin Sânge. Și noi trăim prin "Sângele Mielului". Fără acest Sânge nu este - și nu poate fi - nici viață, nici mântuire.

Protos. Nicodim Măndiță

Dumnezeasca Liturghie e partea cea mai de căpetenie a cultului creștin. Ceea ce este capul pentru întreg corpul omenesc; Altarul pentru întregul edificiu al bisericii; rădăcina pentru corpul copacilor și plantelor;[...] soarele față de lună, stele și pământ; aceea este Dumnezeiasca Liturghie unită cu Sfânta Euharistie pentru toate divinele servicii bisericești. În timpul acestei Dumnezeiești Slujbe se aduce lui Dumnezeu, sub chipul Pâinii și Vinului, același sacrificiu de împăcare adus la Cina cea de Taină și pe Crucea de pe Golgota, adică însuși Preasfântul Trup pironit pe Cruce și Sângele vărsat de Domnul nostru Iisus Hristos drept jertfă pentru iertarea păcatelor, însă în mod nesângeros. Pentru aceasta, ea se mai numește și "Jertfa cea fără de sânge". Preasfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos, se dă întotdeauna credincioșilor creștini, spre împărtășire, sub chipul Pâinii și Vinului, pentru a se întări cu puterea Dumnezeiască existentă într-însele spre viața și fericirea veșnică.

Protos. Nicodim Măndiță

"Evanghelia Divina si toate Epistolele din Dumnezeiasca Scriptura a Noului Testament ne arata clar ca Mantuitorul si Sfintii Apostoli, reintregesc si reimputernicesc in Biserica Crestina, porunca a V-a a Decalogului, zicand: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant(Mt. 19,19).  La aceasta porunca gresesc copiii care nu cinstesc pe parintii lor cu acestea patru: cu cinste, cu dragoste, cu ascultare si cu multumire, precum si ei trebuie sa ia de la parinti alte patru: hrana, ajutor, invatatura si pilda buna; cei care nu cinstesc pe duhovnicestii lor parinți: pe Arhierei, pe Preoti, pe invatatori, pe cei care s-au facut lor stareti prin cinul calugaresc, slugile care nu cinstesc pe stapani, cei supusi pe imparatii si domnii lor si in scurt, cati li s-au facut bine si nu cinstesc pe facatorii lor de bine.  La aceasta porunca inca gresesc cei care au insurat sau au facut calugari pe copiii lor cu de-a sila, sau i-au pus pe alta treapta fara de voia lor sau nu i-au trimis la Sfanta Biserica, sau nu s-au ingrijit de ei sa aiba calitati bune, ori nu i-au pedepsit cand au gresit, sau nu i-au invatat carte, sau vreun mestesug.  Asijderea si copiii care nu ingrijesc de parinti la batranetile lor, sau nu i-au ingrijit in boala lor".

Protos. Nicodim Mandita

Preacurata Maica Fecioara Maria ocupa un loc foarte insemnat si ales in cultul Bisericii Crestine.  Ea este cea mai curata si mai aleasa dintre fecioare si maici, care cu vrednicie a primit harul dumnezeiesc, zamislind din Duhul Sfant si nascand pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, pe Mesia cel mult asteptat de toate neamurile.  Preasfanta Fecioara Maria mai inainte de zamislire a fost harazita lui Dumnezeu de parintii sai Ioachim si Ana.

Pentru toate greselile ce facem noi oamenii, doua judecati a randuit Dumnezeu, una aici pe pamant, a sfintei marturisiri si alta la cer, a celei de a doua aratari a lui Hristos.

Dumnezeu Creatorul, mult Milostivul purtator de grija a mantuirii noastre, vrand a ne curati de zgura, rugina si netrebniciile tuturor desertaciunilor care pustiesc inimile crestinilor de zestrea bogatiilor Divine, hotaraste in porunca a IX-a sa ne parasim de orice strambaturi ale gandului, cuvantului, activitatii noastre zilnice , zicand hotarator: Sa nu marturisesti stramb asupra apropelui tau.  La aceasta porunca gresesc: aceia care marturisesc stramb si cu nedreptate, ca sa pagubeasca, sau sa faca rau fratelui lor; cei ce au pareri si presupusuri asupra fratelui lor (ca minciuni sunt si acestea ale mintii); cei ce rad de slutirile cele firesti ale mintii, sau ale glasului, sau ale fetei sau ale celorlalte membre ale trupului aproapelui, fiindca nu este el pricina acestor slutiri; si judecatorii cei ce fac judecata nedreapta sau pentru ca nu cerceteaza bine lucrul.  La aceasta inca greseste, de a sfatuit cineva, sau a indemnat pe altul cu invrajbiri nedrepte de a lua vreo dregatorie; de a putut sa opreasca invinuirile si marturiile cele mincinoase si nu a voit; de poarta cuvinte si vesti despre vatamarea aproapelui; de a osandit, sau a clevetit, sau a ascultat cu placere pe altii clevetind, sau a laudat pe clevetitor, sau s-a lingusit si cu nedreptate a laudat pe altcineva. (Ies. 20, 16)

Protos. Nicodim Mandita