Lucrările morții sunt acestea: Ia de la om tot ce are el în lumea aceasta: bogația, cinstea, slava, frumusețea, desfătarea tuturor bunătăților, deoarece când omul moare le lasă pe toate: "Nu se va pogorâ cu el slava lui" (Psalmul 48, 19-8). Desparte pe unul de altul, pe părinți de fii, pe stăpâni de slugi, și toată iubirea omenească și toată nădejdea celor vremelnice o curmă și o pierde. Deschide omului ușa veșniciei și o începe pe ea, oricum ar fi, bună sau rea. Dreptilor le deschide ușa veșniciei celei fericite, care este împarația cerească, iar păcătoșilor, celor ce mor fără pocăință, le deschide ușa veșniciei celei dureroase, care este în iad. Pentru că, în ce fel îi este aici această viață, în același fel îi va fi lui acolo și răsplătirea. 

Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinerețe în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

Sfințenia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

Răscumpărarea omenirii de sub puterea diavolului, a morții și a iadului, s-a făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru înlăturarea stării nefericite: "Trebuia - precum zice fericitul Augustin una din două: Sau omul să se ridice la Dumnezeu, sau Dumnezeu să se pogoare la om". Prima fiind cu neputință, a rămas ca răscumpărarea omenirii să se facă tot din partea Dumnezeirii, prin Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta El poartă și numirea de Răscumpărător. Aceasta ne-o arată Dumnezeiasca Scriptură în mai multe locuri. Odată cu rostirea pedepsei protopărinților noștri pentru călcarea poruncii, Dumnezeu în milostivirea Sa, le-a dat și nădejdea mângâietoare a venirii în lume a unui Răscumpărător sau Mântuitor, care să scape omenirea de sub greutatea păcatului.

Răscumpărarea sufletului nostru a adus-o Mântuitorul prin sângele Lui, asemenea unui pelican care își hrănește puii cu sângele său. Despre pelican se spune că își hrănește puișorii cu sângele său. Își împunge pieptul cu ciocul și lasă să picure sânge pentru puișorii lui. Dacă pelicanul ar avea grai, el ar putea zice: "Eu îmi hrănesc puii cu sânge". Iar puișorii, la rândul lor, ar putea zice și ei: "Noi trăim cu sânge"". [...]

Ce icoană minunată este aceasta pentru Jertfa Crucii și Sângele Crucii! Și noi trăim prin Sânge. Și noi trăim prin "Sângele Mielului". Fără acest Sânge nu este - și nu poate fi - nici viață, nici mântuire.

Protos. Nicodim Măndiță

"Prin porunca a IV-a Decalogului , ni se porunceste hotarator a sfinti ziua Domnului, zicandu-ni-se: Adu-ti aminte de ziua Domnului ca sa o sfintesti pe ea.  In sase zile sa lucrezi si sa savarsesti toate lucrurile tale; iar in ziua a saptea sa te odihnesti, caci este ziua Domnului Dumnezeului tau.  Ziua de serbare a Sambetei a fost inlocuita in Noul Testament, cu ziua Duminicii: pentru ca Duminica a inceput Dumnezeu sa zideasca lumea cea fireasca (materiala) (Fac. 1, 2-5).  Duminica a innoit lumea Darului, Duminica S-a nascut Domnul Hristos, Duminica a inviat din morti (Mt. 28).  Duminica S-a pogorat Duhul Sfant peste Sfintii Apostoli (F. Ap. 2), si Duminica va fi Judecata Universala a omenirii.  Duminica nu este iertat a lucra, fara numai cu anumite excepții: 1. In cinstea lui Dumnezeu, in slujba Sfintei Biserici (Mt. 12,5).  2. In ajutorarea pentru scaparea aproapelui si a avutului lui din pierzare (Mt. 12, 10-13); si din mare nevoie, de pilda: ucenicii Domnului de foame in ziua de odihna au smuls spice de grau pentru a manca. (Mt. 12, 1-4)"

Protos. Nicodim Mandita

În cartea aceasta vom vorbi despre felurite lucrări minunate ale sufletului omenesc și despre păzirea lui de către Îngerii păzitori, în seama cărora este încredințat de Însuși Creatorul lui, adică de Dumnezeu.

În lucrarea de față, cititorii și ascultătorii atenți, vor afla multe lucrări minunate ale sufletului omenesc, care le vor dezvolta cunoștințele în această latură interesantă și prețioasă, de care folosindu-se se pot apropia și uni cu adevărata dragoste fiască de Dumnezeu Creatorul și Atoatețiitorul.

Milostivul Dumnezeu, Căruia toate-I sunt cu putință, să dea putere și Har lucrării acesteia și celor ce o vor citi și asculta cu atenție și drag. Mila Lui să umple de cunoștință heruvimicească și dragoste serafimicească, toate sufletele care se vor folosi cu drag și luare-aminte de acest umil Tezaur Duhovnicesc, și să ne ajute tuturor a ne alimenta cu îmbelșugare din Dumnezeieștile învățături, și a dobândi amândouă fericirile: vremelnică și veșnică.

Protosinghel Nicodim Mandinta

Lumea și sufletul sunt două creaturi ale Dumnezeirii, pe care cei vii nu le cunosc și nu le prețuiesc precum se cuvine. Repauzații însă cunosc adevăratul lor preț. Să întrebăm pe împărații pământului, pe tiranii cetăților, pe filozofii neamurilor și bogații care s-au bucurat o clipă de frumusețile, plăcerile, slava și ademenirile lumii acesteia, să ne spună ei ce au dobândit din toate deșertăciunile lumii? Ce au luat din lumea aceasta cu ei în mormânt? Ei tac. Nu ne spun nimic. De ce? Pentru că chiar de ne-ar vorbi ei adevărul, oamenii cufundați în felurite deșertăciuni și griji lumești, n-ar crede. Oamenii cred numai în ceea ce văd, adică, în cele materiale, dar ei nu cred și în ceea ce ne spune Dumnezeu, în lumea spirituală, creată de El, în care ne este pregătită nouă adevărata, desăvârșita și eterna fericire.

Multă grijă îl cuprinde pe cineva când este chemat la palat de stăpânitorul sau conducătorul patriei sale. Mai întâi se socoteşte cum să se prezinte mai înţelepţeşte, mai curat şi mai bine. Plecând de acasă, pe drum îşi face bine socoteală cum să se prezinte, să se mişte, să stea şi cum să grăiască înaintea mai-marelui său, pentru a-i bine-plăcea şi a dobândi cele de folos.

„Nimeni nu poate sluji la doi Domni – zice Mântuitorul – că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de altul nu va griji. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”4.
Între multele obiceiuri rămase de la păgânii idolatri ai trecutului, conservate tacit şi cu îndărătnicie infernală de majoritatea creştinilor necopţi la minte, inconştienţi, este şi împopoţonarea cu felurite: mode, lux şi podoabe idoleşti. De te duci la o serbare, la o nuntă, la o petrecere; la cârciumă, joc, bal, serată şi alte petreceri lumeşti, vezi majoritatea lumii acesteia, purtătoare de nume creştinesc, despuiată de smerenie şi modestie, de întreaga înţelepciune şi de buna cuviinţă creştinească, şi împodobită cu felurite fleacuri şi deşertăciuni infernale, cu care îşi împopoţonau păgânii idolii lor şi pe ei. Feluritele deşertăciuni idoleşti: cercei, brăţări, mărgele, coliere, hurmuz, panglici, funde, salbe, zălişoare şi alte fleacuri se văd agăţate pe corpul lor. Aceste deşertăciuni arată că lumea care le poartă e înclinată mai mult la păgânism decât la creştinism, că vieţuieşte mai mult păgâneşte decât creştineşte. Numele creştinesc pentru lumea aceasta, lipsită de vieţuirea creştinească şi pasionată după deşertăciunile idoleşti, credinţe superstiţioase, etc, e asemenea unei case pustii, a unei prăvălii cu firmă frumoasă afară; iar înăuntru plină de gunoaie, murdării, şoareci şi felurite jivine uricioase, asemenea nucilor seci, alunelor viermănoase, poamelor putrede, etc.