In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

O caracteristica esentiala in ce priveste geneza "Marturisirilor" mele este aceea ca eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la aceasta nemaiintalnita drama, sa scriu o astfel de carte.  Imediat dupa incetarea demascarilor, ceva care nu era in fiinta mea imi venea mereu in constiinta cu intrebarea: cine va fi in stare sa scrie o marturisire despre aceasta drama.  Si nu numai sa scrie, ci sa patrunda in esenta acestei drame.  Dupa eliberare am citit si am rascitit "Demonii (Posedatii)" lui Dostoievski.  Deosebirea intre posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti/Gherla este ca primii erau in conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai.  Si apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiintalnite.  Dupa ce am relatat aceasta drama unui mare teolog (D.P.), acesta imi da dezlegarea, zicandu-mi: Du-te si citeste vietile Sfintilor Parinti si atunci vei intelege.  Am citit pe Sfintii Parinti si atunci am inteles.  Eu intotdeauna intelegeam ca cel care este mereu in stare sa scrie despre aceasta drama este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis in inchisoare.  Alte caracteristici ale genezei acestor marturisiri constau in faptul ca eu insumi am trait aceasta posedare pana pe culmile disperarii.  Daca smerenia este opusa mandriei si daca trairea uneia duce la Imparatia Cerurilor (Fericiti cei saraci cu duhul caci a acelora este Imparatia Cerurilor), iar cealalta duce la iad, se vede care este rasplata.  Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost rasplatita de Dumnezeu inscriind in destinul meu ca pe mine sa ma aleaga si sa ma ajute, din cei care au trecut pe acolo, sa scriu despre aceasta drama.  Marturisirile mele descriu o problema de metafizica.  Cine nu-i certat cu metafizica crestina si cu Sfintii Parinti, va intelege si asimila aceste marturisiri.

Dumitru Gh. Bordeianu

Mult trambitata criza mondiala nu este altceva decat inceputul unei revolutii mondiale care se desfasoare atipic pentru noi, in afara tiparului pe care deja il cunoastem din experienta. O numim revolutie intr-un sens impropriu, cai este vorba de fapt de o disolutie - cel putin in ceea ce ne priveste. Mai precis, este un fenomen ce are in vedere - dupa planuri si statute foarte exacte in care se vorbeste despre pesti, ere noi, o noua ordine mondiala, libertati s.a.m.d. - intoarcerea omului catre o alta cale, mai exact intoarcerea fetei omului contemporan de la Hristos.

Crunta ironie a facut ca Romania sa aiba, dupa 23 august 1944, o cu totul alta schimbare la fata decat visase Cioran, in cartea din 1936, impreuna cu generatia lui. Romania a avut parte de fata comunista. Iar cand aceasta parea ca o sa dispara in 1989, incat pana si scepticii Emil Cioran si Eugen Ionescu au tresarit intorcandu-si privirile catre tara, dupa atata amar de vreme, cu mare speranta, s-a dovedit ca noua schimbare la fata e tot una aberanta, dar cu mult mai parsiva decat cea veche, caci ar putea sa insemne nu schimbarea la fata, ci disparitia insasi a Romaniei.

Autorul

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

Cititorul va afla in aceasta monografie scrierile pastorale ale Sfantului Nectarie catre ucenicele si fiicele sale duhovnicesti de la Manastirea Sfanta Treime din Egina, precum si alte scrisori, fragmente de predici si de scrieri, aparute pentru prima data in limba romana.

Care este rolul tatalui? Biblia il numeste cap de familie si cap de neam, chiar si patriarh, adica parinte al parintilor. Din punct de vedere psihologic, tatal este sotul mamei, cel care a nascut si creste, cel care primeste si transmite regulile morale si religioase in familie, cel care este lider duhovnicesc, indrumand spre tinta si reusita, controland randuiala si regulile.

Rolul psihologic al tatalui nu se da la nastere, ca unul de familie si rudenie. El se dobandeste, se formeaza si poate sa ajunga distorsionat. Paternitatea se topeste in vapaia iubirii si a puterii, a sentimentelor si a responsabilitatii. Rolul tatalui este legat genetic de rolul fiului, adica este legat de toate relatiile de familie, de maturitatea personalitatii. Putin probabil ca un barbat infantil sa poata deveni un tata matur. Insa paternitatea poate deveni un motor al barbatiei, o motivare puternica pentru dezvoltarea personalitatii.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduințe depuse în această direcție. Brâncoveanu a pus temei Academiei domnești în 1693 și tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învățătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa și prin actele sale a dezvăluit că și cultura, ca și arta, reprezenta o componentă de seamă a existenței sale. Aș vrea să mă mai opresc asupra străduinței domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin țării și neamului său. El a fost neîndoielnic conștient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privința urmașilor săi demonstrează cu prisosință aspirațiile sale și spre Moldova, iar atenția dată Transilvaniei, unde și‑a achiziționat proprietăți și a ctitorit este și ea edificatoare. El gândea românește, ca și contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învățătoare este și activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie și relații externe, inclusiv translatorii, trimișii și emisarii săi dincolo de hotare, corespondența sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar și o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat și a nădejdiilor sale. Este însă și o învățătură transmisă dincolo de veac a însemnătății pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt și domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui și a ne dojeni, a ne da învățăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem și mai ales ceea ce datorăm neamului nostru și nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor și a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

E o carte cuprinzând aproape 150 de întrebări ale adolescenților români din toate colțurile țării, la care răspund, în funcție de specialitatea fiecăruia, următorii autori: 

1 ) Virgiliu Gheorghe – Biofizician şi doctor în bioetică, autor al cărţilor: Efectele televiziunii asupra minţii umane (2005), Revrăjirea lumii (2006), Efectele micului ecran asupra minţii copilului (2006), Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii (2008), Pornografia, maladia secolului XXI (2011). Este coordonator al secţiunii ştinţifice a revistei Familia Ortodoxă. 

2 ) Conf. dr. Claudia-Elena Ţuclea (Bucureşti) – cadru universitar la Facultatea de Comerţ, Departamentul de Turism și Geografie, autoare de cărţi și articole ştiinţifice în ţară şi străinătate. Între anii 1995-2001 a fost director economic și coordonator al colecţiei economice a Editurii Nemira. 

3 ) Dr. Ioana Bratu din Bucureşti – a absolvit Facultatea de Pediatrie UMF Bucureşti (1972). Preocupată de problema gravă a dependenţei de droguri, a urmat trei ani cursuri în domeniu, susţinute de Fundaţia olandeză ,,De Hope”, obţinând certificatul de consilier în adicţii şi cotrainer. A funcţionat patru ani ca voluntar la o comunitate terapeutică pentru fete dependente de droguri, la Câmpina. În cadrul unui parteneriat cu Penitenciarul Jilava a mers la întâlniri săptămânale cu deţinuţii consumatori de droguri, timp de un an (2010-2011), ca voluntar cu acţiuni medico-socio-culturale. 

4 ) Laurenţiu Dumitru din Pitești – în prezent e teolog, publicist şi editor ortodox, fiind implicat în activităţi misionare cu tinerii. Din 2008, editează o revistă de lifestyle orthodox, „Orthograffiti”, care se adresează în mod special tinerilor de liceu. 

5 ) Pr. dr. Ştefan Negreanu din Arad – asistent universitar la catedra de Istorie Bisericească Universală a Facultății de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. Din anul 2004 este duhovnic la biserica Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. 

6 ) Anamaria Jitea din Arad – „Sfinţii Părinţi nu clasifică oamenii în buni şi răi, în morali şi imorali, ci în bolnavi sufleteşte, cei în curs de vindecare şi cei vindecaţi.” (Hierotheos Vlachos). Anamariei îi place să creadă că face parte acum dintre oamenii ce se află în curs de vindecare sufletească. A căutat mulţi ani până când, întrun târziu, dar nu prea târziu, l-a aflat pe Hristos. E absolventă a Facultăţii de Drept. 

7 ) Dr. Violeta-Olivera Radosav din Timişoara – absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2001), medic specialist de medicină de familie. Este voluntar formator în campania „Vreau să aflu” a Fundaţiei Creştine „Părintele Arsenie Boca”. 

8 ) Protosinghel dr. Teofan Popescu de la Mânăstirea Putna – între 1995-1999, a fost preşedintele ASCOR Bucureşti. Între 1997-2000, a fost redactor-şef al revistei „Schimbarea la faţă”. Din 2001, este închinoviat la mânăstirea Putna. În 2004, a fost hirotonit preot, iar în prezent împlinește ascultarea de ghid la muzeul mânăstirii. În anul 2010, a susţinut lucrarea de doctorat. 

9 ) Dumitra Mioara Amihăesie din București – a absolvit Facultatea de Psihologie şi Sociologie, master în Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală; formare în terapie de grup şi individuală, având atestat de liberă practică ca psihoterapeut. Dar cea mai importantă școală este învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. În prezent, preocuparea ei prioritară este a-i ajuta pe tinerii cu probleme sufletești. 

10 ) Pr. drd. Ioan Irimia din Suceava – a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, din București, secția Pastorală (2002), este căsătorit și are 3 copii. În prezent este coordonator al secţiunii Cultura Duhului a revistei „Familia Ortodoxă”. 

11 ) Cristian Filip din București – absolvent al Facultăţii de Electromecanică Navală din cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, a profesat ca ofiţer electromecanic maritim până în 1993, după care a intrat în sectorul privat, desfăşurând activităţi manageriale comerciale şi financiare. Din 2008 este implicat în sectorul social înfiinţând, alături de Dan Lucinescu (scriitor, om de ştiinţă şi fost deţinut politic), Fundaţia creştină „Părintele Arsenie Boca”. În prezent este şi student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. 
12 ) Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu din Sf. Gheorghe, Covasna – a susținut doctoratul în teologie ortodoxă, în anul 2008, la Sibiu cu tema „Semnificaţia şi valoarea Înţelepciunii divine în spiritualitatea românească”, sub îndrumarea pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Actualmente este consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi director al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”. 

Cartea cuprinde 7 capitole și trei anexe. Capitolele sunt următoarele: 
a) Viaţa şi sensul ei 
b) Familia mea de acasă şi Biserica Ortodoxă 
c) Şcoala, cariera, integrarea în societate 
d) Cum să înţelegem iubirea şi căsătoria? 
e) Distracţii şi patimi 
f) Iubirea de Dumnezeu şi de neam 
g) Necazurile şi moartea.