Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Sunt cuprinse aici rugăciuni către Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt, Preasfânta Treime, Preacurata Fecioară Maria, dar și către Sfinții Apostoli, Dreptul Iov, Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Haralambie, Sfântul Nicolae, Sfântul Pantelimon, Sfinții Cosma și Damian, Sfântul Columba, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Parascheva, Sfântul Ioan cel Nou, Sfinții Epictet și Astion, Sfânta Filofteia, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Ștefan cel Mare, Sfinții Martiri Brâncoveni, Sfântul Iosif cel Nou, Sfântul Ioan Iacob, Mărturisitorii din închisori, Sfânta Maria Skobțova, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Sofronie Saharov, Sfântul Iosif Isihastul, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nichifor cel Lepros, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Sven din Arboga și Sfântul Ioan Maximovici.

Numele autorului cărții Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu s‑a pierdut în anonimat. Se cunoaște, în schimb, numele uneia dintre cele mai asidue și mai atente cititoare a acestei cărți – nimeni alta decât ultima țarină a Rusiei, Aleksandra Feodorovna. Primise cartea cu puțin înainte de cumplitele evenimente care aveau să se abată asupra Rusiei. Din momentul când a descoperit‑o, Aleksandra Feodorovna nu s‑a mai despărțit de ea până la sfârșitul vieții. Dovada este jurnalul sfintei împărătese, în care găsim numeroase însemnări referitoare la Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu.
În noiembrie 1917, pe când se găsea în surghiun la Tobolsk, țarina îi scrie Annei Vârubova: „Îmi încep ziua cu cartea pe care mi‑ai dăruit‑o acum șapte ani. Țin foarte mult la ea, găsesc în ea multe cuvinte de mângâiere”. Împărăteasa aderase din toată inima la considerațiile și reflecțiile autorului, rămas necunoscut, asupra vieții, asupra credinței și căilor care duc spre mântuire.
Într‑un alt caiet a însemnat aceste cuvinte: „Credința ni se va întări în vremuri de suferință și încercări, dacă ne vom da seama că nu există nimic care să nu aibă scop, că nimic nu este întâmplător sau făcut pentru a ne vătăma, că totul este dinainte gândit, pentru a ne ajuta să fim mai buni, pentru a ne trăi viața din plin, mai fericiți”.
Nu a fost o întâmplare nici că Aleksandrei Feodorovna i s‑a oferit în dar cartea Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. Fără îndoială, purtarea de grijă dumnezeiască este cea care a făcut ca această carte să se afle printre cărțile cu conținut duhovnicesc pe care Familia Imperială a reușit să le ia în surghiun. Nu ne îndoim că pentru orice creștin această scriere va fi un reazim și îndrumar deopotrivă de bun, la bine și la rău, ca pentru sfânta muceniță încoronată.

Alături de Ora 25, Nemuritorii de la Agapia e una dintre capodoperele scriitorului‑sacerdot ­Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992). Cartea – la prima ve­de­­­re cu tramă polițistă – are mai degrabă o miză so­cia­lă sub raportul pro­ble­maticii abordate, cu profunde implicații reli­gioase. Urmașii Nemuritorilor din Carpați, în plin veac XX, trăind un creștinism popular, prefac na­­ra­țiunea într‑o cuprinzătoare apologie a Ortodoxiei românești de astăzi.
Sub pana măiastră a lui Gheorghiu, lumea Adevă­rului și Dreptății, sub imperiul grelei poveri a Istoriei, nu e dis­­pusă nicicum să facă vreun compromis cu veacul de acum, lucrând spre mântuirea unui întreg neam. 
Neîntrecutul scriitor al exilului românesc – ale cărui opere sunt traduse astăzi în aproape toate limbile pământului – ne propune, prin fresca de față, o adevărată carte a regăsirii de sine la cumpănă de milenii.

Păcatul este un rău de negrăit, căci prin el este jignit și mâniat Nesfârșitul și Preabunul Dumnezeu! Nerușinată trădare este păcatul, prin care trădăm pe Dumnezeu Cel Nemuritor și Drept! Nevindecată rană este păcatul, rană pe care nimeni nu o poate vindeca, afară de Fiul Cel Unul‑Născut al lui Dumnezeu! Păcatul e izvorul nenorocirilor vremelnice și veșnice, rădăcina osân­dirii și a morții, schimonosirea firii, întunecarea înțelegerii, sluțirea frumuseții sufletești și răul mai rău decât toate re­lele!
***
Să cugetăm că scurtă este dulceața păcatului, dar îi ur­mează veșnică amărăciune. Păcatul, atunci când este săvâr­șit, aduce oarecare desfătare, dar după aceea pricinuiește amărăciune, rănește conștiința, spur­că sufletul și duce la osân­da veșnică.
Sf. Tihon din Zadonsk

Dacă e bine să‑i faci pe atei mai puţin siguri de inexistenţa lui Dumnezeu, este la fel de bine să‑i faci pe teologi mai puţin încrezători în speculaţiile lor. Ar fi chiar extrem de interesant să vezi la fa­cultăţile de teologie o catedră de ateism, care i‑ar putea face pe teologi mai puţin gratuiţi în afirmaţii­le lor superficiale, mai sensibili faţă de omul concret care suferă şi al cărui drum spre Hristos este atât de adesea obstrucţionat de ansamblul unor speculaţii confuze. Nu repari sistemul de încălzire în timpul incendiului şi nu stai pe gânduri în momentul în care lumea se prăbuşeşte. Toate forţele noastre cre­a­toare trebuie să se concentreze pentru a ridica o întreagă generaţie la bucuria nespusă a eliberării – bucurie a slujirii, bucurie a celui ce se numără prin­tre prietenii Mirelui. Şi, dacă s‑ar ivi momentul de a ne vedea înlăturaţi din viaţa socială, ar fi bine ca generaţia aceasta să fie suficient de matură pentru a putea fi generaţia „mărturisitorilor”, a celor care – aşa cum prea frumos spunea odinioară Scrisoarea martirilor din Lyon – vor fi pregătiţi să „stea de vorbă cu Hristos”. Sarcina noastră istorică nu este de a recu­pera formele creştinismului primar, ci de a regăsi acel Maran atha – „Vino, Doamne!” – al începutului şi, de aici, comuniunea cu Biserica ceasului de pe urmă – ceasul care asigură actualitatea tuturor timpurilor, care conferă actualitate mesajului creştin.

Paul Evdokimov

Nu putem descoperi frumuseţea vieţii fără a cultiva dragostea, care ne va izbăvi de tulburări, de reproșuri şi de conflicte. Nu putem să‑L iubim cu adevărat pe Dumnezeu ignorând prezenţa aproapelui, dar nici să‑l iubim pe aproapele ignorând prezenţa lui Dumnezeu. Temeiul însă e pocăința și iertarea, adică „răzbunarea” prin iubire, prin jertfă, prin filantropie.

„Iubirea jertfitoare aduce bucurie şi dulceaţă în su­flet. Nu dulceaţa aceea amestecată cu slava deşartă, cu autosatisfacerea şi cu plăcerea întinată, care vine de la vrăjmaşul, ci dulceaţa harului, care în­­su­fleţeşte smerenia, nobleţea, delicateţea, ­sim­ţi­rea cea bună faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de toţi oamenii – cuprinzându‑i şi pe duşmani –, bu­cu­­rie şi desfătare până la lacrimi şi până la liniştirea desăvârşită…”

Arhiepiscopul Makarios Griniezakis