Puterea iertarii. Lepadarea de sine si iubirea de aproapele

Format: 13x20 cm
ISBN: 978‑973‑136
Status: in stoc

Puterea iertarii. Lepadarea de sine si iubirea de aproapele

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 168

Nu putem descoperi frumuseţea vieţii fără a cultiva dragostea, care ne va izbăvi de tulburări, de reproșuri şi de conflicte. Nu putem să‑L iubim cu adevărat pe Dumnezeu ignorând prezenţa aproapelui, dar nici să‑l iubim pe aproapele ignorând prezenţa lui Dumnezeu. Temeiul însă e pocăința și iertarea, adică „răzbunarea” prin iubire, prin jertfă, prin filantropie.

„Iubirea jertfitoare aduce bucurie şi dulceaţă în su­flet. Nu dulceaţa aceea amestecată cu slava deşartă, cu autosatisfacerea şi cu plăcerea întinată, care vine de la vrăjmaşul, ci dulceaţa harului, care în­­su­fleţeşte smerenia, nobleţea, delicateţea, ­sim­ţi­rea cea bună faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de toţi oamenii – cuprinzându‑i şi pe duşmani –, bu­cu­­rie şi desfătare până la lacrimi şi până la liniştirea desăvârşită…”

Arhiepiscopul Makarios Griniezakis

Pret: 20.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Doua au fost coordonatele vietii Sfantului Isidor.  Din tinerete a fost dedicat pe de-o parte ascezei, desavarsirii personale si urcusului duhovnicesc, iar pe de alta parte iubirii fata de aproapele si grijii pentru indreptarea si salvarea a cat mai multor suflete, prin epistolele pe care le-a trimis cu dragoste si smerenie. 
      In Colectia patristica editata de abatele Migne, in volumul 78, a publicat 2012 scrisori apartinand Sfantului Isidor, dupa o veche colectie de texte, pregatita intre anii 450-550 in Manastirea Achimitilor din Constantinopol.
      Corespondenta Sfantului Isidor reflecta o personalitate puternica, cu o remarcabila formatie clasica si teologica.  El se inspira din Sfanta Scriptura, dar si din scriitorii crestini din primele veacuri, cum ar fi Clement Alexandrinul. 
      Scrisorile cuprind referinte la numeroase probleme ale mediului, timpului si preocuparilor sale spirituale: preotie, biserica si ierarhia ei, conducerea imperiului, morala, asceza, desavarsirea, dogmatica.  Om plin de curaj si fara prejudecati, Sfantul Isidor ii critica si ii judeca pe imparati, episcopi si dregatori de tot soiul, previne si sfatuieste la toate nivelurile si in orice moment.  Una dintre celebrele sale sentinte ii oglindeste parca intreaga existenta si lupta duhovniceasca: „caci viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata.  Caci viata si tacand foloseste, iar cuvantul strigand supara.  Dar daca si cuvantul si viata se vor intalni, vor face o icoana a toata filosofia”.

    • Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

      Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

      Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

      Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


      Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

      Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

      Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

      Ingrid Bauer

watch series