Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

In acest volum veti descoperi povestiri pentru copii despre copilaria Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Suflet de crin este cantecul duios al copilariei nevinovate: ingeri aduc daruri ceresti pruncilor adormiti; mame evlavioase isi suie copiii pe poteci de munte, dascalindu-i cum sa se poarte in biserica; un baietel cu suflet viteaz primeste moartea martirica pentru Invierea neamului sau...

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Această carte îmi pare a fi cea mai importantă scriere a lui Paul Evdokimov, cea care poate să‑l mişte cel mai mult spre o nouă înţelegere pe cititorul aflat în căutarea sensului, să îndrepte către Dumnezeu inima îndoielnică. Evdokimov ajunge aici la deplina sa măiestrie, exprimând, în raport cu angoasele şi căutările Apusului contemporan, partea durabilă şi fecundă, esenţa însăşi s‑ar putea spune, a spiri­tualităţii ortodoxe. [...] El Îl arată pe Hristos biruitorul iadului, arată „chenoza” Sa de viaţă făcătoare, viaţa ţâşnind din moarte. Tema centra­lă a cărţii se înfăţişează astfel drept problema trăirii spirituale reale, transformatoare, în creştinismul de azi, ca apel la răstignirea şi reînvierea dorinţei, pentru ca ea să devină „iubire fiinţială”...
Astfel, omul este chemat de‑acum să ­guste desfătarea Împărăţiei, pentru că veşnicia, în Hristos, îşi are începutul aici, pe pământ. El ­presimte, fie şi fugitiv, prin fulgerări de foc în abisul inimii – până ce inima însăşi ia foc –, tăcerea, pacea, dulceaţa prezenţei dumnezeieşti.

Olivier Clement

Lumea, ruptă de rădăcina ei cerească şi iconică, este inexistentă. Singur neantul nu este icoană a nimic, e gol meta­fizic ­absolut. Dimpotrivă, orice existenţă ­vizibilă ­este „chipul făcut de mâna lui Dumnezeu” şi care îşi povesteşte ale sale mirabilia. Aşa cum psihologia nu poate exista fără suflet şi fundamentează existenţa acestuia, aşa cum orice Li­turghie, orice epicleză este ­deja
răspunsul lui Dumnezeu şi manifestarea Prezenţei Sale, la fel icoana este evidenţa strălucitoare a Împărăţiei. Lumina taborică face din icoa­nă argumentul iconografic al existenţei lui Dumnezeu.
Paul Evdokimov

Ediția a doua
Prin abisuri înfricoșătoare și prin prăpăstii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine, omule bun; spre tine, dumbravă înflorită; spre tine, floare mirositoare; spre tine, Preabunule și Preagingașule! Prin nenumărate morți străbate iubirea mea spre tine, o, dulcea mea Nemurire! De aceea tristețea este tovarășul meu de drum nedespărțit. Orice grosolănie este cu desăvârșire moarte pentru mine. Cele mai mari grosolănii le-am îndurat în această lume de la ființa care se numește om. O, câteodată el este moarte pentru toate bucuriile mele! Ochii mei, priviți dincolo de el și deasupra lui spre Cel Preabun și Preagingaș! Bunătatea și gingășia, acestea sunt viață pentru mine, acestea - nemurire, acestea - veșnicie. Fără bunătate și gingășie viața este iad.
Simțind bunătatea Preabunului și Preagingașului, eu sunt cu totul în Rai.
Sfântul Iustin Popovici

Unindu-te cu Dumnezeul minunilor, după moarte foarte din belșug ai săvârșit minuni și tămăduiri, și pe cei ce aleargă la sfânt mormântul tău îi alini, de care minunându-ne și noi strigăm ție: „Și de noi te îndură, părinte”.

Sfinte Părinte Nichifor, cu nespusa ta blândețe și bunătate pleacă‑te asupra noastră a sărmanilor, celor care te rugăm, și cere de la Domnul pentru noi grabnică tămăduire de cumplita nesimțire a sufletului, cea care ne îndobitocește și ne alipește cu totul de materie.
Dăruiește sufletelor noastre leacul trezviei și al rugăciunii, care tămăduiește uitarea și nestatornicia minții. Luminează‑ne și pe noi a pricepe darul cel mare pe care Domnul ni‑l face învrednicindu‑ne a trăi în aceste vremuri ale pătimirilor, în care e tăinuită marea binecuvântare și bucurie de a urma Crucii lui Hristos.
Însuți ne învață, Sfinte Nichifor, a ne face păr­tași la bucuria suferinței pe care tu ai trăit‑o atât de dumnezeiește. Iarăși și iarăși cere de la Dom­nul pentru noi pocăință, spre a fi vindecați de nesimțirea sufletească și de amorțirea și întunecarea minții, ca astfel să ne trezim la viața cea adevărată a lui Dumnezeu.

Prin rostirea cu umilinta a numelui Sfantului Efrem, in chip tainic suntem facuti partasi la toate patimirile, dar si la slava Sfantului, tot asa cum el s-a facut partas atat Patimilor, cat si slavei Invierii Mantuitorului Hristos prin rostirea neincetata a rugaciunii lui Iisus, intru care numele Fiului lui Dumnezeu lucreaza cu mare putere in fiinta celui care il poarta.  Aceasta unire duhovniceasca, savarsita prin rostirea numelui Domnului ori al Sfintilor, nu numai ca are puterea sa ne treaca peste hotarele lumii vazute, ci ii deschide omului ochii intr-o realitate mai presus de fire, care insa nu isi dezvaluie cutremuratoarea putere, deoarece temelia ei este dragostea si smerenia de necuprins a Mantuitorului Iisus Hristos, pururea lucrata de Tatal intru Fiul si daruita noua prin Duhul Sfant.

Fie ca numele Sfantului Efrem sa se pecetluiasca in strafundul inimilor noastre, aducandu-ni-le si daruindu-ni-le prin suspinul rugaciunii pe toate cele ce sunt spre folosul si mantuirea sufletelor si a trupurilor noastre!

Cugetarea la Dumnezeu pare o lucrare ciu­­da­tă, uscată, plictisitoare: dar în fapt este o lucrare prea­­îmbelşugată în roade, predanie bisericească nepre­ţu­i­tă, aşezământ al lui Dumnezeu, vistierie duhovnicească, moştenire a Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, ce au pri­mit‑o şi ne‑au predanisit‑o după porunca Sfântului Duh. Nici nu îţi poţi închipui bogăţiile cărora te vei face moştenitor la vremea cu­ve­nită dacă te vei deprinde cu aducerea-aminte ne­contenită de Dumnezeu.

Cugetarea la Dumnezeu omoară în om împreu­nă‑sim­­­ţirea faţă de lume şi de patimi, dă viaţă în el împre­u­nă‑sim­ţirii faţă de Dumnezeu, faţă de tot ce este duhov­ni­cesc şi sfânt, faţă de veşnicia fericită.

Sf. Ignatie Briancianinov