(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Cuvantul paraclis desemneaza o alcatuire de slujba sub forma de poezie imnografica, compusa din lecturi biblice, tropare, stihiri si condace unite in structura liturgica a unui canon complet.  Ca forma de rugaciune pentru cei vii, paraclisul, dateaza din secolul al VIII-lea si se aseamana cu acatistul , dar spre deosebire de acesta el se adreseaza lui Dumnezeu prin rugaciunile de mijlocire ale Maicii Domnului.  Doua sunt paraclisele cele mai vechi si, totodata, cele mai cunoscute: Primul Paraclis, numit si Paraclisul Mic, care a fost alcatuit in secolul al VIII-lea de cuviosul Teostirict Monahul sau, dupa altii, de Teofan Marturisitorul si care, in vechea randuiala a Ceaslovului, incheie capitolul bogorodicinelor, adica al troparelor Nascatoarei de Dumnezeu, si Al doilea Praclis, numit si Paraclisul Mare, care a fost alcatuit abia in secolul al XIII-lea de imparatul bizantin Theodoros II Dukas Laskaris (1254-1258) si care incheie Psaltirea cultica

Marturisitorii evocati in aceasta carte sint tot atatea repere pe aceasta complexa si inefilabila linie a neamului si tot atatea provocari la invrednicire pentru generatiile de azi si de maine, care trebuie, inainte de toate, aduse la cunostinta ca este cu putinta si un altfel de a fi roman decat cel precar si dezabuzat in care facem astazi umbra pamantului.

Psalmul este alinare a sufletului, daruitor al pacii, psalmul este adunator al prieteniei, unire a celor despartiti, al celor invrajbiti impacator.

(lipsa text)

In aceasta editie sunt publicate scrisorile inedite apartinand vestitului duhovnic am Manastirii Pesterilor din Psakov, arhimandritul Ioan Kretiankin (1910-2006).

Cartea de fata reprezinta o culegere de scrisori care sunt impartite pe teme si contin indrumari pentru rugaciune, precum si sfaturi pentru alegerea caii in viata; ele vorbesc despre Dumnezeu, despre Biserica, despre lume, despre om, despre cum trebuie sa fie randuirta intreaga noastra viata potrivit poruncilor lui Dumnezeu, caci numai in acestea sta chezasia mantuirii noastre duhovnicesti.

SfinÈ›ii, după cum bine se È™tie, au fost oameni ca toÈ›i oamenii, dar care au lucrat după voia Domnului È™i au fost ănzestraÈ›i de Dumnezeu cu virtuÈ›i alese, pe care le-au cultivat de-a lungul vieÈ›ii lor, ajungând la desăvârÈ™ire. Lupta cu vrăjmaÈ™ii văzuÈ›i È™i nevăzuÈ›i a fost lungă È™i grea, Domnul însă i-a ajutat să poată primi tot răul ca fiind doar din voia Lui, pentru a primi în final cununa sfinÈ›eniei sau a muceniciei.
Cel mai mare om pe care l-am cunoscut în viaÈ›ă a fost totuÈ™i Părintele Justin, pe care-l È™tiau oamenii din întreaga lume È™i care, pe noi, cu toate că eram niÈ™te oameni mici, ne-a luat sub aripa sa È™i ne-a devenit Duhovnic.