(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

Fraților, nu în mod întâmplător această rugăciune a fost rânduită în Sfântul și Marele Post, fiind repetată la fiecare slujbă de mai multe ori. Fără de îndoială că Sfânta Biserică a făcut aceasta deoarece, cu toate că rugăciunea aceasta este scurtă, ascunde în sânul ei un tezaur măreț de gânduri și simțăminte sfinte, punându-ne în față cu multă limpezime nevoile noastre duhovnicești.

De aceea, vom urmări intenția Sfintei Biserici și folosul nostru sufletesc, dacă vom face din această rugăciune obiectul discuțiilor noastre și vom analiza fiecare cerere a ei în parte. Astfel, în fața noastră vor apărea o serie întreagă de virtuți sfinte cu care trebuie să ne înfrumusețăm sufletul, dar și o mulțime întunecată de păcate și de patimi de care ar trebui să ne păzim inima.

Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. 

Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. 

În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. 

Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. 

La vârsta de un an şi jumătate, în urma unei boli a copilăriei, Helen Keller, autoarea cărţii pe care o ţineţi în mână, şi-a pierdut, pentru totdeauna, şi văzul, şi auzul! Imaginaţi-vă un copil care nu mai poate avea o legătură firească cu nimeni şi nimic din jurul lui, începând cu părinţii. Imaginaţi-vă un copil învăluit în veşnică noapte şi tăcere. Imaginaţi-vă, pentru o clipă, măcar, că aţi trăi dumneavoastră, ca adult, în aceste condiţii. Ce aţi simţi? Teamă, imensă teamă, singurătate, neputinţă, revoltă, poate chiar ură... Darămite un copil?! N-ar fi el îndreptăţit să simtă toate acestea?

Şi totuşi, cartea aceasta, autobiografică, a Doamnei Helen Keller, abundă de iubire şi bucurie. E o carte luminoasă şi plină de speranţă. O carte dăruitoare de nădejde şi de resurse de mulţumire. O odă închinată CUVÂNTULUI, de la sensul lui duhovnicesc, până la cuvântul cel scris, care a fost, până la urmă, unul dintre puţinele moduri pe care Helen Keller le-a avut, pentru comunicarea cu lumea!

Helen Keller este cea dintâi persoană cu dublu handicap (surdă şi oarbă) care a obţinut o diplomă de licenţă, în Statele Unite ale Americii. Scriitoare, pasionat avocat pentru drepturile persoanelor cu handicap, a călătorit în lume pentru a-şi promova cauza, iar Fundaţia ei continuă să susţină oamenii nevăzători, de pe glob, până în prezent.

— Editorul

In zilele noastre rele, s-au inmultit pacatele oamenilor, hulele, necredinta, lipsa de evlavie, desfranarile, nedreptatile, calomniile, pornografia, nerusinarea barbatilor si a femeilor, transformarea barbatilor in femei si a femeilor in barbati, prefacerea barbatilor si a femeilor in demoni, imoralitatea, putoarea si imputiciunea, si toata scarba.  Pentru aceste multe pacate vine de obicei mania lui Dumnezeu asupra fiilor necredinţei.  De aceea, trebuie sa fim mereu pregatiti prin pocaintă si spovedanie.  Un lucru aduce indreptarea: pocainta sincera si adevarata.  Prin pocainta se iarta toate si omul se apropie de Dumnezeu.  Ea este mijlocul prin care se mantuiesc oamenii, dar astazi nu mai exista, este floare rara.  Preabunul Dumnezeu sa ne fie milostiv si sa nu ne rasplateasca dupa faptele noastre.  Sa fim pregatiti si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne acopere si sa ne pazeasca.  Va las sub ocrotirea lui Dumnezeu si a Sfintei Sale Maici, si a tuturor sfintilor.  Iubiti-L pe Dumnezeu, aveti rabdare si tineti poruncile Lui, pentru ca si El sa va iubeasca si sa va mantuiasca.

Parintele vostru duhovnic,
Arhimandritul Filotei Zervakos

Societatile consumiste contemporane cunosc din plin ravagiile produse de temutul fenomen patologic al bulimiei sau mancatului in exces.  Cunoscut inca din Antichitate de primii monahi sub numele de gastrimargia sau nebunia pantecelui, el este expresia unei crize existentiale profunde, a carei solutie era vazuta in orizontul teologic si duhovnicesc deschis de revelatia biblica.  Din blestem si sursa a caderii mancatul poate deveni binecuvantare si mantuire pentru cine reinvata sa manance Cuvantul Hristos.

Recitind in registru terapeutic intelepciunea duhovniceasca perena a monahismului egiptean in formularile memorabile ale avvei Evagrie Ponticul, ieroschimonahul Gabriel Bunge ofera in paginile acestei carti un fascinant si util indreptar de arta a vietii pentru omul recent.

Parintele Gabriel Bunge s-a nascut in 1940 la Koln si a studiat teologie si filozofie la Bonn.  In 1962 a intrat in monahism in abatia benedictina de rit slavo bizantin de la Chevetogne (Belgia), retragandu-se din 1980 ca eremit in sihastria Sfanta Cruce de langa Roveredo (Ticino, Elvetia).  Din 2010 este ieroschimonah primit in Biserica Ortodoxa Rusa.  Autor al unei serii de carti si studii despre vechiul monahism, specialist de talie internationala in scrierile avvei Evagrie Ponticul.

Arhiepiscopul Ilarion Troitki a fost unul din stalpii pe care Dumnezeu a intarit Biserica Rusa in timpul prigoanei bolsevice.  El a fost ajutorul de incredere al Sfantului Patriarh Tihon.  Datorita energiei lui nesecate, in Moscova a fost refacuta unitatea bisericeasca.  Arestat de comunisti, este intemnitat in lagarul mortii de la Solovki.  Arhiepiscopul Ilarion privea lumea cu ochi duhovnicesti si toate le lucra spre folosul sufletesc.  El spunea ca inchisoarea este o scoala pretioasa de cultivare a virtutilor.  Mai ales multumita lui, in anii 20, lagarul de la Solovki a fost un fel de vatra duhovniceasca, langa care multi au aflat mantuirea.  Trimis in exil pe viata in Kazahstan, pe drum s-a imbolnavit grav de tifos si a murit. 

Pentru viata lui sfanta si marturisirea adevarului lui Hristos in cele mai cumplite vremuri ale prigoanei, in anul 1999 a fost proslavit de Biserica in ceata sfintilor.