Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

"Suspectul" – romanul celebrului autor al "Orei 25", Constantin Virgil Gheorghiu, ale cărui cărți au fost traduse și publicate în zeci de ediții pe toate meridianele pământului – avea să împărtășească o soartă cu totul aparte, necunoscând lumina tiparului în limba franceză nici până astăzi, cu toate că în anii ‘60 ai secolului trecut, tradus în limbile olandeză și germană după ultima variantă a manuscrisului parizian, va deveni un adevărat bestseller.
"De ce să fie ucis Limitrof?" – titlul preferat inițial de Gheorghiu pentru "Suspectul" – introduce cititorul, pe fondul binecunoscut de acum al unui roman de aven­turi, într‑o lume în care lupta individului împotriva atot­puterniciei statului și violenței arbitrare atinge necontenit limitele absurdului.
Apărut pentru prima oară în românește, romanul lui Gheorghiu, captivant până la ultima filă, dezvăluie realități ale căror resorturi tainice se vor mereu controlate prin ideologii în care persoana umană devine un simplu obiect mercantil.

În nuvela istorică Întotdeauna să biruiești se reflectă nu doar binecuvântarea statornică a propovăduirii apostolice, ci și dorința fierbinte a oricărui adolescent care intră în viață, urmându‑și chemarea vie, sădită în noi de Dumnezeu, de a‑și descoperi menirea și rostul veșnic.

Așa este și Eutihie, un tânăr de viță nobilă, din Constantinopolul de altădată, care alege să se pună în slujba idealului sporirii nu a unui Imperiu pământesc, ci a Împărăției Cerurilor, dedicându‑și viața predicării Evangheliei la sfârșitul primului mileniu creștin, într‑o tensiune socio‑culturală similară celei din zilele noastre.

Călătorind de‑a lungul și de‑a latul Balcanilor – creștinați de înșiși Apostolii lui Hristos, dar mereu asaltați de populațiile migratoare, care n‑au încetat să se așeze aici –, Eutihie este martorul biruirii acestora prin mesajul creștin, dar și prin strădaniile unor suflete tinere, nevinovate, înarmate cu știință de carte și iubire. 

Căci adevărata biruință nu poate fi decât în duhul iubirii de aproapele și în numele lui Hristos.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Una dintre cele mai frumoase scrieri ale Sfântului Dimitrie, arhipăstorul Rostovului, binecunoscutul scriitor duhovnicesc, această carte cuprinde minuni petrecute în vremea sa ale vestitei icoane a Maicii Domnului din Cernihiv, însoţite de cuvinte de învăţătură şi istorii de mult folos despre vieţile şi nevoinţele ­sfinţilor. 
Evlavia fierbinte către Născătoarea de Dumnezeu l‑a inspirat pe Dimitrie – una dintre cele mai mari figuri ale Bisericii veacului al XVII‑lea – să alcătuiască acest volum numit după unul dintre cele mai cunoscute simboluri vechi‑testamentare ale Fecioarei Maria: lâna pe care Domnul a dat rouă lui Ghedeon (Judecători 6). 
Neobişnuita căldură cu care sfântul îşi revarsă sufletul către Apărătoarea neamului omenesc va da neîndoielnic mângâiere, încurajare şi pildă tuturor celor ce către ea îşi îndreaptă nădejdea. 

O poveste despre întoarcerea la Dumnezeu

Sir Edward Wentworth, un celibatar convins, trăiește retras pe moșia lui, bucurându‑se de singurătate. Într‑o bună zi, o nepoțică orfană sosește pe nepusă masă, tulburându‑i tihna, iar Sir Edward se vede nevoit s-o ia în grija sa, chiar dacă prezența copilului îl stânjenește peste măsură. Însă inocența micuței Milly și încrederea ei nețărmurită în bunătatea lui Dumnezeu izbutesc să înmoaie până și o inimă aparent împietrită ca cea a lui Sir Edward.
Pe nesimțite, Sir Edward începe să se lase atras de jocurile copilei, inspirate întotdeauna din paginile Bibliei, și să îi asculte povestirile cu tot mai multă lua­re‑aminte, fără să își închipuie că cea mai dragă parabolă a ei – cea a „fiului părăsitor” – îi va călăuzi în cele din urmă pașii către Tatăl Ceresc, în a Cărui iertare încetase să mai spere.

Fiecare inimă trebuie să fie o mică grădină, o grădină care să fie mereu curățită de buruieni și în care să crească plante și flori minunate. O grădină nu este frumoasă atât prin ea însăși, cât prin bucuria pe care o aduce celor care o văd.

Cuvintele lui Hristos sunt semințe aduse din Ceruri. Ele sunt semănate în lumea noastră și cresc acum peste tot unde este răspândit cuvântul Evangheliei ortodoxe. Viața fiecărui creștin ortodox este o mică grădină în care crește iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blândețea, bunătatea și alte valori spirituale.

Sfânta Împărăteasă Alexandra Feodorovna