Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

În nuvela istorică Întotdeauna să biruiești se reflectă nu doar binecuvântarea statornică a propovăduirii apostolice, ci și dorința fierbinte a oricărui adolescent care intră în viață, urmându‑și chemarea vie, sădită în noi de Dumnezeu, de a‑și descoperi menirea și rostul veșnic.

Așa este și Eutihie, un tânăr de viță nobilă, din Constantinopolul de altădată, care alege să se pună în slujba idealului sporirii nu a unui Imperiu pământesc, ci a Împărăției Cerurilor, dedicându‑și viața predicării Evangheliei la sfârșitul primului mileniu creștin, într‑o tensiune socio‑culturală similară celei din zilele noastre.

Călătorind de‑a lungul și de‑a latul Balcanilor – creștinați de înșiși Apostolii lui Hristos, dar mereu asaltați de populațiile migratoare, care n‑au încetat să se așeze aici –, Eutihie este martorul biruirii acestora prin mesajul creștin, dar și prin strădaniile unor suflete tinere, nevinovate, înarmate cu știință de carte și iubire. 

Căci adevărata biruință nu poate fi decât în duhul iubirii de aproapele și în numele lui Hristos.

Suntem în anul 68. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost uciși cu cruzime, toţi creştinii sunt vânaţi şi perse­cutaţi. Împăratul Nero, veșnic însetat de ­sân­ge, este ho­tă­­rât să îi nimicească o dată pentru tot­deauna pe toți cei care cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Creştinii ştiu că îi pândeşte tortura și moartea, dar răc­netul nemilos al fiarei pălește în fața iubirii lui Dum­nezeu, nesecat izvor de viață.

Când Nero poruncește este o poveste despre credință, dragoste și curajul de a înfrunta moartea. Este o poveste care îi cheamă pe cei care au cunoscut şi au înţeles mi­nunata putere a lui Dumnezeu să‑L mărturisească în fața oamenilor și să‑i întărească prin exemplul lor. Mesajul ei este mereu actual, iar Aliki Ka­fetzopoulou reușește să surprindă cu măiestrie chipurile copiilor într‑o lume tul­bu­rată, cu frământările și bucuriile lor, cu prieteniile și întâlnirile lor ziditoare. Sunt pagini de lectură care ne însuflețesc, ne dau curaj, ne limpezesc și ne întăresc în credință.

La hotarul dintre lumi, în mijlocul anilor de prigoană, un tânăr de viță nobilă descoperă sensul adevărat al iubirii paterne mul­țu­mită grijii și afecțiunii pe care un tată ­adoptiv creștin i le dăruiește necondiționat. 
Astfel, prin aflarea iubirii lui Hristos, Claudius înțelege care este cu adevărat scopul mult‑dorit și veșnic al oricărei ființe omenești. 
Urmărind îndeaproape realitatea istorică, autoarea ne face părtași căutărilor unui tânăr a cărui viață ne demonstrează încă o dată că numai prin dobândirea lui Hristos și mai ales a credinței în El, ce învinge orice obstacol și stavilă, cerul se po­goară pe pământ spre a ne umple de o fericire și măreție copleșitoare...

Mantia purpurie

O poveste despre creștinii din primele veacuri

Romanul aduce la viaţă povestea unor oameni ca noi, puşi la un moment dat să aleagă între confortul trecător al lumii acesteia, cu toată slava ei deşartă, şi slava veşnică a vieţii viitoare.
Autoarea zugrăvește cu talent imaginea unei epoci de o mare adâncime duhovnicească, ale cărei roade sunt mucenicii Bisericii primelor veacuri. Firul epic surprinde subtil trezirea duhovnicească a eroilor şi urcuşul lor spre Cer în mijlocul unei societăţi care, neprimindu‑L pe adevăratul Dumnezeu, este cuprinsă de haos, confuzie generală şi frică.
Cu toate că acţiunea romanului se petrece în Anti­chitate, în Imperiul Roman, întâmplările nu sunt deloc străine de atmosfera și contextul „imperiului global” al secolului al XXI‑lea.

Mantii purpurii, de oameni făcute,
cum vă prefaceți în nimic,
ca toate cele ale lumii acesteia!

Constantinopol, Anul Domnului 400...  Capitala Imparatiei romane de rasarit, inima Bizantului, cetatea stralucitoare a Marelui Constantin, cu strazi de marmura, palate marete si biserici scanteind de aur...  Dar aurul cel mai de pret, aurul gurii care graieste in chip minunat cuvantul adevarului, Sfantul Ioan Hrisostomul, este nesocotit de preafrumoasa si plina de desertaciune imparateasa Eudoxia si alti supusi uneltitori.  Doi tineri, frati dupa trup si dupa cuget, sunt prinsi in valtoarea zbuciumatei istorii...