Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Pe urmele „Rugăciunii lui Iisus”, din pustia Nitriei a Egiptului în Sfântul Munte și pe insulele  Solovățului din Marea Albă.Deși este mirean, nu șovăie să se caracterizeze pe sine cu însușiri pe care unii le consideră potrivite doar pentru preoți și monahi. Este un isihast și colivad filocalic. Firește, nu în faptă, pentru că este personificarea păcatului, ci în crezurile și în dorințele lui sufletești.Filocalic, pentru că spiritul și litera Filocaliei Părinților Niptici îi fac sufletul să tresalte. Isihast, pentru că învățătura Sfântului Grigorie Palama despre experiența omenească a Luminii necreate a dat sens căutărilor lui. Adică, după cum scrie Sfântul Siluan Athonitul în capitolul „Despre pace”, una e să crezi în existența lui Dumnezeu, și alta să-L cunoști pe Dumnezeu întru Duhul Sfânt. Vrea să creadă că este și colivad, fiindcă nu acceptă nicio concesie în fața adevărului și a Tradiției Bisericii.

Ideea – nu înţeleg cum, poate din insuflare dumnezeiască – de a strânge materialul acesta şi de a-l publica într-o carte mi-a venit în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte. Acolo l-am întrebat pe duhovnicul meu cum i s-ar părea să strâng povestiri de folos adevărate şi mi-a dat binecuvântarea de a face aceasta. Între timp am arătat textele pe care le-am cules sau înregistrat la doi prieteni de-ai mei şi m-au încurajat să înaintez. E ceva care până acum lipseşte, cel puţin în această formă, mi-au spus, şi vor fi de mare folos.

Aşadar materialul acestei cărţi este pur şi simplu o mostră a tezaurului ascuns al Ortodoxiei noastre. Aş putea spune că este un limonariu contemporan format din cazuri şi informaţii ale vieţii duhovniceşti contemporane a elementului popular, îndeosebi, ale Bisericii şi, din loc în loc, şi ale unor clerici şi ale măicuţei Gavriila. Nu vă ascund că, atunci când am citit cartea Asceta iubirii, m-am entuziasmat de simplitatea vieţii acestei măicuţe, de smerenia, de deplina ei afierosire Domnului şi de iubirea ei adevărată; o iubire care răcoreşte, odihneşte şi inspiră; o iubire curată a lui Dumnezeu!

Introducere.....................................................................

Iubire frăţească..............................................................

Iubire pentru cei de altă credinţă..................................

Răsplata iubirii................................................................

Iubire pentru cei deznădăjduiţi.....................................

Iubire pentru cei bolnavi................................................

Iubire pentru copiii nefericiţi ai lumii............................

Iubire pentru cei întristaţi..............................................

Iubire pentru cei părăsiţi................................................

Iubire nestricăcioasă......................................................

Iubire faţă de cel vinovat...............................................

Iubire faţă de duşman....................................................

Iubire pentru leproşi.......................................................

Iubire pentru o soră de mănăstire................................

Iubire pentru orfani........................................................

Iubire pentru patrie......................................................

Iubire (în război)...........................................................

Iubire pentru cei săraci................................................

Iubire pentru cei întemniţaţi........................................

Nedreptate....................................................................

Lepădarea de cele lumeşti..........................................

Lipsa iubirii...................................................................

Când iubirea părăseşte lumea....................................

Neţinerea de minte a răului........................................

Inegalităţi sociale.........................................................

Inegalităţi uriaşe ale averilor.......................................

Raportul de coşmar.....................................................

Boală.............................................................................

Înşelare în căsnicie......................................................

Lipsa milei.....................................................................

Risipirea........................................................................

Neputinţa de a face copii............................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Jertfa de sine................................................................

Mesajul anului 1821...................................................

Sinucidere.....................................................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Monezile bizantine.......................................................

Această carte conține convorbirile duhovnicești ale Vlădicăi Antonie de Suroj, nepublicate încă. Discursurile se adresează unui public laic și se referăîn principal la anii 1970 și 1980, perioadăîn care darul de predicator al acestei personalități și-a atins apogeul. Ceea ce se abordează nu se referă la o simplă experiență bogată în transmiterea de texte scurte, în stăpânirea vocii, a expresiilor faciale, a gesturilor (deși, de ce nu și aceasta?). Este vorba despre arderea interioară a păstorului, fără de care propovăduirea însăși rămâne imposibilă.

Vlădica Antonie face parte dintre cei care nu au nevoie de prezentare; este cunoscut dacă nu de toată lumea, atunci de mulți. Discursurile și articolele sale nu au nevoie de nicio explicație sau de vreun comentariu: ele sunt foarte simple, ajungând până în profunzime. La drept vorbind, trebuie să dobândești dreptul de a comenta, căci este puțin probabil ca mulți dintre contemporanii Vlădicăi să se recunoască a fi pe aceeași lungime de undă. „Calibrele” sunt prea diferite. Probabil că cel mai bun lucru care poate fi făcut este să ne amintim de personalitatea sa. Să dăm mărturie prin iubire și recunoștință.

Candva, demult, Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam si Eva, si ei au locuit in gradina Raiului printre pomi minunati si verdeata.  Alaturi de ei au locuit si animale salbatice.  Oamenii si animalele salbatice traiau prieteneste, se intelegeau.  Dar oamenii nu L-au ascultat pe Dumnezeu si s-a rupt aceasta prietenie.  Nu mai era pace in sufletul omului si animalele salbatice au incetat sa-l mai iubeasca si sa-l asculte.  Ele au fugit de om.  Animalele cele puternice sunt in vrajmasie cu el, iar cele slabe fug si se ascund.  Numai animalele domestice, ca si inainte, se supun omului.

Familia este o minune imposibil de explicat, desi se fac o multime de incercari in acest sens. Ganditi-va: doi oameni necunoscuti, straini unul celuilalt, absolut diferiti – barbat si femeie – se intalnesc, comunica o vreme oarecare, apoi incep sa traiasca impreuna, sa doarma impreuna, sa nasca copii, sa isi zica „noi” si sa simta inrudire uneori mai apropiata chiar decat cu rudele de sange. La un moment dat le este greu chiar sa-si imagineze ca au trait candva unul fara celalalt. Cum se intampla asta? De ce? E mai simplu sa intelegi si sa explici de ce oamenii nu traiesc impreuna, se despart sau nu leaga in general nicio relatie. Aici totul este logic si legic. Insa iubirea nu este legica si nici logica, ea este suprafireasca... Poate pentru ca este darul lui Dumnezeu, omul nu poate sa ii dezlege misterul?

A spus un monah:
– Focul are nevoie de lemne pentru a se întreţine. Altfel, se stinge. La fel şi cu dragostea noastră faţă de Iisus Hristos. Dacă mintea şi inima ta se îndeletnicesc cu alte lucruri, şi dragostea dumnezeiască se va stinge repede. Cine altcineva s-a mai răstignit pentru noi? Doar Iisus Hristos. Pe Acesta deci să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Spunea un monah:
– Inima noastră trebuie să fie atât de largă, mai încăpătoare decât universul, încât să încapă toţi în ea, fără să-i respingă pe unii sau să facă diferenţe între cunoscuţi şi străini, între drepţi şi păcătoşi, între buni şi răi, între prieteni şi duşmani. Dacă se întâmplă totuşi aşa, atunci sufletul se fărâmiţează şi nu mai este vrednic de ceruri. Cu toate acestea, să ştim că pe oricine îl respingem şi-l socotim nefolositor şi de nicio treabă, pe acesta bunul nostru Hristos îl primeşte întru iubirea Sa fierbinte şi de neajuns.

Nu mai avem nevoie de reevanghelizare prin cuvinte şi prin predici. Sunt o mulţime de texte şi de predici în cărţi şi pe internet. Avem însă nevoie de reevanghelizare a trăirilor. Trăirea noastră este cel mai bun apostol al lui Hristos. Trăirea vorbeşte şi atunci când cuvintele amuţesc.