Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Hristos este Capul Bisericii, fiii Bisericii sunt mă­dularele Lui credincioase. Deci, se cuvine nouă, dacă voim a fi adevărate mădulare ale Lui, să fim ne­despărțiți de El, uniți cu El prin credință și dragoste, și ceea ce face El să facem și noi, și unde merge El să Îl urmăm și noi, fiindcă mădularele nu sunt despărțite de capul lor, precum vedem la trupul cel material. 
Hristos este Că­lă­u­za cea credincioasă și înțeleaptă, Care pe căile acestei lumi îi călăuzește pe credincioșii Săi la Împărăția cerurilor; așadar, datori suntem să Îl urmăm, dacă nu vrem să rătăcim pe calea pierzării. Hristos este Păstorul cel bun; așadar, datori suntem să ascultăm de glasul Lui, prin care El ne cheamă în urma Sa, și să Îl urmăm: „de slujește cineva Mie, Mie să‑Mi urmeze” (Ioan 12, 26). Hristos este Învățătorul și Povățuitorul nostru, Ce ne învață și ne povățuiește la calea adevărului; așadar, datori suntem a învăța de la Dânsul ceea ce ne învață prin cu­vân­tul și prin chipul vieții Lui neprihănite, și să rămâ­nem întru cuvântul Lui, de vrem să fim ucenicii Săi. Hristos este Lumina lumii; așadar, dacă nu vrem să fim întru întuneric, datori suntem a urma acestei Lumini, ca întunericul să nu ne cuprindă. Hristos e Mirele sufletelor credincioase; așadar, credincioșii sunt datori a se lipi de El prin credință și dragoste, a face voia Lui. Hristos este Adevărul și Viața; așadar, datori suntem a ne ține de El, de nu vrem să ne înșelăm și să murim. 
Sfântul Tihon din Zadonsk 

Traducere din limba sarba de Gheorghita Ciocioi

Întreaga lume gândită (spirituală) în chip tainic se prezintă prin tabloul simbolurilor în lumea supusă simţurilor, pentru cei care au ochi să vadă. Întreaga lume supusă simţurilor este ascunsă în lumea spirituală. Venirea Domnului a lărgit în chip simbolic lumea spirituală a universului omenesc. Până la venirea lui Hristos, universul pe de-a-ntregul a slujit închipuirii şi umbrei celor cereşti. Hristos Însuşi a folosit simboluri din natură, pentru explicarea realităţii duhovniceşti pe care a arătat-o lumii. Natura este simbol al adevărului. Lumea materială este chipul văzut al lumii duhovniceşti. Lumea fizică este un simbol al lumii duhovniceşti.
Omule, tu eşti dator să stăpâneşti asupra simbolurilor, nu acestea asupra ta! Toate făpturile să fie sub picioarele tale ca o carte de citit şi de învăţătură, iar tu, cu duhul tău, să fii la cele cereşti, la realitatea împărăţiei celei duhovniceşti.

Aceasta carte este o reflectie asupra lungului pelerinaj istoric al Ortodoxiei, este o incercare de a discerne in trecutul nostru ce este esential si etern, si ce este secundar, care ramane in trecut.

Dintotdeauna am fost uimit de lipsa dinlauntrul ­Bisericii Ortodoxe a unei reflectii istorice care sa vizeze intreaga Biserica, Biserica in plenitudinea ei.  Memoria noastra istorica pare sa fie fragmentata in memorii ­locale si nationale, ca si cum – vai! – viata noastra ar fi Biserica insasi.

Insa fara recuperarea memoriei comune, fara o intelegere comuna a trecutului nostru comun, nu vom recupera acea universalitate a vietii si a experientei ortodoxe, pe care le marturisim si proclamam ca fiind esenta insasi a Traditiei noastre.

Prezentul depinde intotdeauna de nivelul la care am „receptat” trecutul; sper ca aceasta carte sa fie un oarecare ajutor in acest proces esential.

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Întru cetele cele prea minunate ale Sfinților, care se află de‑a pururi văzători și rugători înaintea Preasfintei Treimi, este şi Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, român de neam, care a adormit întru Domnul în anul 1960 şi a fost proslăvit de Dumnezeu prin sfinte moaşte și nenumărate minuni. Viața și lucrarea sa plină de harul și dragostea Duhului Sfânt au făcut din Sfântul Ioan unul dintre cuvioșii mult îndrăgiți de români: cuvintele și stihurile sale grăiesc simplității, dar deopotrivă și adâncurilor inimii, la fel precum o fac moaștele și minunile sale, strălucind prin slava Învierii Domnului Hristos.

Vindecă, Sfinte Părinte Ioane, întreaga mea alcătuire cu razele dumnezeieștii tale bunătăți, ca și suspinul meu cel îndelungat să se sfârșească prin îmbrățișarea Crucii lui Hristos, întru care să mă odihnesc, gustând din neasemuita Sa dragoste pentru om. Limpezește-mi și înnoiește-mi mintea, inima și simțirile, Cuvioase Ioane, ca, ușurându-se și primenindu-se toate prin blândețea cea lină a păcii lui Dumnezeu, să mă tămăduiesc, făcându-mă iubitor al pătimirilor lui Hristos. Iar îmbrățișându-L pe Cel Care m-a îmbrățișat prin Cruce, să mă las în brațele Lui preaputernice, cele care m-au făcut din nimic și m-au adus la ființă și viață. Și fie ca ochii să mi se deschidă, căzând pleoapele îmbătrânitei orbiri, și să mă las cu totul văzut de Cel Ce Este și Care cunoaște pe de-a întregul trecutul, prezentul și veșnicia mea.

Mare este taina lucrarii Sfantului Efrem, caci puterea dumnezeiasca a dragostei sale lucreaza neincetat si faureste nenumarate izbaviri, mangaieri si tamaduiri celor cuprinsi de intristare, depresie, deznadejde ori ganduri de sinucidere.  Fiind el insusi un mare ascet, i-a fost dat sa cunoasca gandurile deznadejdii si intristării la o proportie la care cei mai multi dintre noi am ceda psihic in cateva clipe.  Nevointele sale de gand, nevazute si nestiute de contemporanii sai, i-au mijlocit darul tamaduirilor, pecetluit si straluminat mai apoi prin infricosatoarea mucenicie prin care a trecut.  Si iata ca noi, cei de azi, il cunoastem asa cum nu l-a cunoscut nimeni din generatia lui, Dumnezeu iconomisind, intru dragostea Sa, sa ni-l aduca inainte si sa ni-l daruiasca pe Sfantul Efrem, cu a sa negraita revarsare de daruri si tamaduiri.