Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Iconografia, ca şi teologia, este un element viu din trupul cel viu al Bisericii și nu se poate mulţumi cu simpla reproducere a unor modele date o dată pentru totdeauna.

Arta iconografică, dacă se mărgineşte la aplicarea unor reguli, la exercitarea unei tehnici, la reproducerea unor procedee, este o artă moartă. Iconarul e dator, aşadar, să fie creator. Şi nu poate fi creator decât dacă este artist cu adevărat. Dar e mare deosebirea dintre iconar şi artistul profan.

Artistul profan îşi află izvorul inspiraţiei în străfun-durile, adesea tulburi, ale inconştientului său; -iconarul este insuflat de învăţătura Bisericii și luminat de Duhul Sfânt.

Artistul profan se exprimă pe sine folosindu-se de întregul său talent ca să-şi manifeste şi să-şi afirme individualitatea, căutând notorietatea şi gloria; iconarul îşi exprimă personalitatea ca mădular al Bisericii, unit cu Dumnezeu şi cu semenii; talentul şi-l pune în slujba înfăţişării lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, pentru ca aceştia să fie cinstiţi şi slăviţi prin icoane. Geniul propriu artistului şi puterea sa de creaţie nu se sting, dar, puse în slujba Bisericii şi disciplinate prin asceză, capătă o altă dimensiune, sunt transfigurate.

Traducere din limba franceza de Marinela Bojin

Aceste Istorisiri de suflet-folositoare, alcătuite sub înrâurirea Scării Sfântului Ioan Sinaitul, s-au bucurat de o apreciere deosebită în toată lumea ortodoxă, fiind traduse destul de repede după apariția lor nu doar în limba latină, ci și în limba arabă, lăsând o pildă preafrumoasă celor care vor din toată inima să se întoarcă întru pocăință și spovedanie la Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. 


„Să luăm aminte deci la noi înșine și cu toată paza să veghem asupra inimilor noastre, spre a nu ne învoi cu nici unul dintre gândurile viclene, ci, petrecând în post, rugăciuni, lacrimi și în toate virtuțile cele după Dumnezeu, să avem parte dimpreună cu toți sfinții de bunătățile cele veșnice. Amin.” 

Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi. 
Cuvintele Patriarhului Pavle sunt pătrunse de teologia or­­to­­doxă, de înțelepciunea sa, de o mare experiență duhovnicească; ele conțin lecţii de folos pentru suflet, lecţii care arată unde duc drumurile cele largi ale vieţii și unde duc cărările ei înguste. Cuvântul lui este lapidar și clar, bine gândit – cuvânt care ne renaște. Îl îndeamnă pe om, care adeseori este fermecat de vana şi neîntemeiata sa cunoaştere şi luminare, însă îndepărtat de izvorul adevărului, să se țină de rădăcinile sale, de obârşia sa, de cunoașterea duhovnicească, să nu se abată de la adevărul cel veşnic. 
Statura duhovnicească a Patriarhului Pavle n‑a putut și nu poate rămâne ascunsă. Aşa stau lucrurile când e vorba de oamenii mari, înmiresmați de sfințenie, cu plinătate de har, din ale căror cuvinte te poţi adăpa și hrăni duhovniceşte, de la care ai ce învăța, care ar trebui să ne fie cu adevărat pildă. Dintr‑un asemenea om strălucește sfințenia, fiindcă sfințenia nu se poate ascunde. Așa cum nu se poate ascunde cetatea când stă pe un vârf de munte. Ase­menea oameni sunt cu adevărat lumina lumii (Matei 5, 14). 

Aceasta carte, conceputa pentru a raspunde nevoilor practice ale cititorilor, cuprinde doua scrieri ale Sfantului Teofan Zavoratul care prezinta un deosebit interes pentru viata de rugaciune.

Dintre ele, prima constituie una dintre cele mai compacte si clare introduceri in acest domeniu indispensabil oricarui crestin, reprezentand un ajutor pretios atat pentru incepator, cat si pentru cel care, avand o indelungata practica a rugaciunii, se loveste totusi de anumite probleme, neputand spori.

A doua, ca o completare binevenita, ne arata prin exemple concrete din experienta Sfantului Teofan cum sa ne umplem viata cu ganduri folositoare izvorate in timpul rugaciunii si cugetarii la cele sfinte.  Exemplele acestea – al caror continut folositor de suflet imbratiseaza un spectru foarte larg, care merge de la inalte reflectii si talcuiri teologice pana la reguli foarte concrete pentru viata launtrica a crestinului – sunt in sine un izvor nesecat de hrana sufleteasca, potrivit pentru lectura duhovniceasca zilnica ce trebuie sa ne dea puteri ca sa trecem nevatamati prin ostenelile si grijile zilei si sa ne improspateze dupa purtarea acestora.

Prin această carte frumos ilustrată, cititorii se vor cufunda în traiul de zi cu zi al ursoaicei Bucurie și în întâmplările viețuirii ei alături de pustnicul drag – Sfântul Serafim din Sarov. Pe cititorii tineri îi va cuceri viața sfântului și a prie­tenilor lui necuvântători. Cititorii mai maturi, îndeosebi părinții, vor redescoperi prin ochii ursoaicei asceza, rugăciunea deasă, lacrimile pocăinței și apriga luptă cu duhurile răutății. Plină de duioșie și căldură este și experiența întâlnirilor cu Maica Domnului pentru aceeași ursoaică, Bucurie, care își găsește – la măsura celor care nu cuvântă – pacea și rostul.

O carte despre nesfârșita armonie. A naturii, cu toate sălbăticiunile ei, dar mai cu seamă a duhului curățit printr-o viață creștină.

Georgia Briggs este originară din Alabama (SUA) și este pasionată de scris și desen încă din copilărie. S-a convertit la Ortodoxie la maturitate, găsind în ea deplinătatea frumuseții și a tainei după care a tânjit toată viața. Georgia este mamă, iconograf și autoare a romanului Icoana. O poveste despre puterea credinței, apărută la Editura Sophia în 2017.

Ce e de făcut când în viață apare pe neașteptate un secret de familie? Îl accepți sau preferi să‑l ignori, spre a nu te face părtaș trecutului? De ce să‑ți complici existența, când te poți mulțumi cu un serviciu atrăgător și bunăstare materială? Poate oare cineva fugi de el însuși și de trecutul său, fie apropiat, fie mai îndepărtat?

În romanul Izvorul vindecător, autoarea Irina Bogdanova abordează o serie de probleme cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, sugerând totodată posibile modalități de rezolvare sau îndreptare, fără tendința de a ne instrui cu orice preț. Teme precum raportarea la locurile sfințite prin rugăciune și prin jertfa celorlalți, rolul sacru al familiei în viața copilului, deschiderea sufletului spre Dumnezeu într‑o din ce în ce mai ostilă lume, povestea unui izvor minunat, multă vreme socotit tămăduitor, care, deși îngropat sub un morman de gunoi, se va întoarce la lumină, ajung prilej de nedumeriri, dar și de reflecție asupra bunătății, generozității, perseverenței pe calea îngustă, dar dreaptă: 

 „Atunci când îi faci cuiva un bine, îi dăruiești doar o mică parte din acel bine, iar restul ți‑l faci ție însuți, pentru că tocmai sufletul tău devine mai luminos și mai curat.”