Dragostea mea e nemuritoare. Viata, minunile, rugaciuni

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-136-829-0
Status: in stoc

Dragostea mea e nemuritoare. Viata, minunile, rugaciuni

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 160

În curgerea celor nouă veacuri de când Dumnezeu a rânduit să fie descoperite moaştele Sfintei Parascheva, acestea s-au dovedit a fi un neîncetat izvor de binecuvântare şi însănătoşire trupească şi sufletească pentru toţi cei care în rugăciune au chemat-o pe Cuvioasa să le fie mijlocitoare. Pe drept cuvânt, se poate spune că minunile Sfintei sunt nenumărate precum nisipul mării. Însuşi chipul în care Domnul păzeşte sfintele moaşte ale Cuvioasei, este unul minunat, căci iată, de mai bine de nouă sute de ani ele au rămas nestricăcioase şi binemirositoare.

Te-ai înveșmântat cu smerenia dumnezeiască, iar inima ta iubitoare de Hristos s-a făcut cuprindere a suspinului Duhului Sfânt, Preacuvioasă Maică Parascheva. De aceea, plecându-ne cu umilință înaintea sfintelor tale moaște, te rugăm să vindeci orbirea sufletelor noastre mândre și să ne arăți adâncul de smerenie care îți dă putere să dăruiești tuturor milostivire și neîncetată mijlocire către Dumnezeu.

Pret: 15.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Cuvintele calde și neprefăcute ale Sfântului Ambrozie al Optinei, izvorâte din preaplin de dragoste și împreună-pătimire, mângâie cu delicatețe inima întristată, tămăduiesc cu pricepere sufletul copleșit de multele necazuri ale lumii, dau nădejde deopotrivă celor ce se nevoiesc cu statornicie și celor mai neputincioși, descoperă înțelesuri adânci, pline de lumină, ale cântărilor din marile praznice ale Bisericii. Mai presus de toate însă, îi fac părtași pe toți cei care le citesc la marea și negrăita bucurie a Nașterii și a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aprinzând dorul de Dumnezeu și de Împărăția Lui cea neclintită chiar și în omul adeseori ispitit de îndoiala și de relativismul vremurilor de azi.
      „Dacă creștinul, sârguindu-se, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos, se întrarmează totdeauna, întru credință și nădejde, cu Rugăciunea lui Iisus și cu semnul Sfintei Cruci, atunci trece fără frică și fără de primejdie nu doar de întâmplările cele întristătoare și anevoioase din această viață, ci și de vămile prin care va să treacă sufletul după moarte. Dacă ne împărtășim cu credință și fără de osândă cu Trupul și Sângele lui Hristos, toate vicleșugurile dușmanilor noștri netrupești care ne necăjesc rămân nelucrătoare și deșarte. Mila lui Dumnezeu înconjoară și ocrotește pe creștinul care se silește, după putere, spre plinirea poruncilor lui Hristos și spre pocăință, și nu numai în toate zilele sale pământești, ci și în clipa trecerii lui spre viața cea viitoare, spre a-l face să locuiască în casa Domnului cea cerească, în vecii cei nesfârșiți.”
      Sfântul Ambrozie al Optinei

    • Credința ortodoxă nu este abstractă, ci personală. Menirea sa nu este aceea de a elabora principii generale ori vreun cod teoretic de conduită morală, ci mântuirea tuturor oamenilor – ființe unice și irepetabile, zidite după chipul lui Dumnezeu. Această carte ne aduce aproape câteva persoane deosebite, care s-au distins prin faptul că au aflat sfințenia și desăvârșirea întru Hristos cu precădere pe calea căsătoriei. În exemplele alese uimeşte, mai înainte de toate, diversitatea lor, care acoperă aproape patru mii de ani, din vremea Vechiului Testament până în zilele noastre.

      Țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul să intre în Împărăția cerurilor. Prin dragostea reci­procă și părtășia vieții, amândoi – împreună cu copiii lor, dacă Dumnezeu le-a dăruit urmași – sunt chemați a se aduce unul pe altul mai aproape de Hristos. Ca unire veșnică între două persoane unice și veșnice, Taina Nunții nu are altă menire decât aceasta. 

      Fie ca toți soții și soțiile care citesc această carte să fie învredniciți, prin rugăciunile sfinților pomeniți aici, să aducă, pe cât de deplin se poate, ofranda cununilor nunții lor lui Hristos Împăratul. Și fie ca noi toți, ori că suntem căsătoriți, ori monahi, ori celibatari, privind la icoanele însuflețite ale Sfintei Treimi în paginile ce urmează, să ajungem la o mai adâncă prețuire și înțelegere ale acestei „mari taine” (Efes. 5, 32).

      † Kallistos, Mitropolit de Diokleia

watch series