A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Duhul Sfânt este Cel ce dă omului darul „deosebirii duhurilor” (I Cor. 12, 10), şi îl dă prin credinţă şi prin toate celelalte virtuţi care împreună alcătuiesc o neîmpărţită lucrare evanghelică; această lucrare este, întru totul, deopotrivă a harului dumne­zeiesc şi a liberei străduinţe a omului. Trebuie timp ca omul să se obişnuiască şi să exerseze în lucrarea deosebirii duhurilor: aceasta se dobândeşte treptat, şi doar cei desăvârşiţi primesc darul de a discerne duhurile, darul de a se orienta cu exactitate, de a recunoaşte şi de a observa cu toată limpezimea binele şi răul în esenţa lor. Deosebirea duhurilor este deopotrivă darul Sfântului Duh şi lucrarea omului – şi aceasta este o întreagă ştiinţă.

Sfântul Iustin Popovici

„Ca să pricepi mândria, ca să o simţi, bagă de seamă cum te vei simţi atunci când cei din jurul tău fac ceva aşa cum nu-ţi place ţie, împotriva voii tale. Dacă în tine ia naştere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândeţe greşeala, ci nemulţumirea şi mânia, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă până şi cele mai mici nereuşite te întristează şi te apasă, încât nu te mai înveseleşte nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască, ce ia parte la treburile noastre, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă eşti fierbinte faţă de nevoile proprii şi rece faţă de nevoile celorlalţi, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă atunci când vezi restriştile altora, fie aceştia chiar şi vrăjmaşi ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neaşteptată a aproapelui te întristezi, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.Dacă te jignesc chiar şi observaţiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calităţi pe care de fapt nu le ai îţi fac plăcere, te încântă, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.”

Cartea de faţă reprezintă o antologie din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale câtorva dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai Rusiei moderne cu privire la cea mai importantă dintre cauzele tulburării şi neliniştii sufleteşti: mândria.

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii (10) sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.

Sfantul Isaac Sirul 
"Cuvinte despre sfintele nevointe" 

Constituindu-se intr-unul dintre cele mai pretuite texte ale Filocaliei, „Cuvintele ascetice” sau „Despre nevointa” ale Sfantului Isaac Sirul au fost foarte mult folosite in viata monahismului rasaritean.

"Sfantul Isaac se ocupa in mod deosebit de intens cu patru teme capitale, legate insa de o multime de altele, subordinate acestora: (a) importanta nevointelor si a greutatilor pentru desavarsirea omului, tema in care se manifesta o inrudire cu Marcu Ascetul; (b) importanta smereniei, in a carei descriere e, poate, cel mai mare maestru; (c) rolul cunoscator al "simtirii", in care este un predecesor al Sfantului Simeon Noul Teolog; (d) descrierea insistenta a starii de liniste, strans legata cu cea a rugaciunii neincetate si a dragostei. (...) 

Nu cred ca a spus cineva cuvinte mai adanci si mai frumoase despre liniste si dragoste ca Sfantul Isaac Sirul. (...) 

Aproape toata opera sa este un poem spiritual de negraita frumusete. Sfantul Isaac ne convinge ca spiritualitatea nu se poate exprima decat in poezie. Poezia e singurul mijloc de a exprima adevarul planului spiritual al existentei. Poezia si adevarul merg impreuna in acest plan." (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae)

Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii (4) sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi.

Volumul 4: Talasie Libianul, Isihie Sinaitul, Filotei Sinaitul, Ioan Carpatiul, Avva Filimon, Sfantul Ioan Damaschin, Teodor al Edessei, Teognost, Ilie Ecdicul, Monahul Teofan.

traducere, introducere si note de Dumitru Staniloae

Toţi sunt de acord că dragostea este valoarea supremă a vieţii noastre. Ca atare, este foarte important s-o abordăm într-un mod matur, să înţelegem cât de mult ţine de noi pregătirea pentru dragoste, s-o recunoaştem atunci când vine şi s-o păzim de toate primejdiile. 
Cartea de faţă este menită tocmai să vă ajute în această privinţă. Dragostea este o minune, este o taină care nu se dezvăluie până la capăt – şi totuşi, ne vom strădui, pe cât stă în puterile omeneşti, să găsim răspunsul la întrebarea: „Ce este dragostea şi prin ce se deosebeşte ea de replicile ei false – patima, dependenţa?” Ne vom strădui să descoperim legile vieţii dragostei, să descoperim ce ajută venirea ei şi din ce pricină moare ea. Împreună cu duhovnici, cu psihologi şi cu oameni de alte profesii în a căror viaţă am văzut dragoste autentică, vom vorbi pe cât se va putea de profund, însă de o manieră simplă şi accesibilă, despre un lucru pe care în vremea noastră puţini îl ştiu: ce reprezintă de fapt familia şi care este rostul ei autentic, căci tocmai familia este locul unde poate fi atinsă culmea iubirii adevărate. 
Dacă veţi citi la vreme această carte şi vă veţi înarma cu lucrurile aflate din ea, veţi putea – dacă veţi dori – să evitaţi multe greşeli dureroase, şi viitoarea voastră familie va avea mult mai multe şanse de a rămâne întreagă şi fericită, de a fi loc unde trăieşte Dragostea. 
Ar fi bine ca fiecare pereche proaspăt căsătorită să primească în dar o asemenea carte, dacă nu a apucat s-o citească mai înainte. Credem că dezastruoasa statistică a divorţurilor, familiilor incomplete şi copiilor nefericiţi s-ar schimba în bine. Deocamdată, acestea sunt numai vise – însă puteţi, dacă aceas­tă carte vă va plăcea, să cumpăraţi câteva exemplare şi să le dăruiţi tinerilor apropiaţi care vor să-şi întemeieze o familie sau care s-au căsătorit nu demult. (Dmitry Semenik)

Nu naşterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mamă, ci buna creştere pe care o dai copiilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dragostea părintească e sacră, însă nu trebuie să uităm că faţă de dragostea conjugală ea vine pe locul doi. Nu este îngăduit ca afecţiunea pătimaşă pentru copii să întunece sentimentele conjugale în loc să le întărească şi să le facă mai elevate. Copilul trebuie să crească în dragoste, dar mai întâi de toate el trebuie neapărat să vadă strălucirea dragostei dintre tatăl şi mama sa şi abia apoi să se scalde în dragostea lor părintească faţă de el. În familia unde au amorţit sentimentele reciproce ale părinţilor, inima copilului poate să se răcească, să nu înveţe să iubească oricât de tandră ar fi cu el mama şi oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Cel ce a născut dă doar viaţă, pe când cel care a crescut şi a învăţat bine odrasla sa i-a dat o viaţă bună. Suntem datori faţă de taţii care ne-au născut, însă faţă de taţii care ne-au crescut bine şi ne-au învăţat buna credinţă avem o datorie cu mult mai mare, pentru că cei ce ne-au născut sunt părinţi în viaţa vremelnică, pe când taţii care ne-au crescut în buna credinţă ne nasc spre Viaţa Veşnică. Cine va face şi va învăţa, acela mare se va chema în Împărăţia cerurilor (Mt. 5, 19). (Sfântul Tihon din Zadonsk)