Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare.

Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan.
Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

Aceasta carte este singura Talcuire la Pentateuh existenta in limba romana.  Lucrarea este o exegeza morala la primele cinci carti ale Sfintei Scripturi, intemeiata pe scrierile Sfintilor Parinti adunate in Catene, alcatuita de un dascal de geniu al veacului al XVIII-lea, pe care si l-ar fi dorit oricare din marile universitati ale vremii sale.

Aceasta lucrare ce nu ar trebui sa lipseasca din nici o casa de Crestin iubitor al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti.  Daca Sfanta Scriptura este cuvantul cel dumnezeiesc, talcuirile Sfintilor Parinti sunt vasele cele de pret prin care putem si noi sa ne adaptam din puterea si limpezimea Duhului Sfant.  Talcuirea la Pentateuh aduce lumina in sufletele tuturor celor care nu pot patrunde puterea mantuitoare a cuvintelor cartilor Sfantului Proroc Moisi.

Editura Sophia / Editura Metafraze

La sfârșitul secolului al VI‑lea – începuturile secolului al VII‑lea, Sfântul Ioan al Thessalonicului avea să alcătuiască cea dintâi scriere închinată minunilor Sfântului Mare Mucenic ­Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – prin­tre cele dintâi de acest fel –, tălmăcită acum pentru prima dată în limba română, care prezintă o importanță aparte nu doar pentru faptul că privește în mod direct istoria poporului român și a Balcanilor acelei epoci îndepărtate și sumbre, ci mai ales pentru măiestria și arta cu care autorul reușește să ne înfățișeze adevăratul chip al credinței lucrătoare, biruitoare a toată boala, molima și încercarea abătute asupra noastră din pricina păcătoșeniei și a șubrezeniei viețuirii creștinești în vremuri de restriște.


„Pe care dintre virtuțile tale le voi lăuda mai întâi: pe cele de dinainte, pe cele din timpul sau pe cele următoare nevoințelor tale mucenicești? Căci trei laude deopotrivă îți datorez: pentru viețuirea ta curată, pentru nevoințele tale mucenicești și apoi pentru minunile pe care și înainte, dar și acum, din mormânt, neîncetat le săvârșești.”
Sfântul Roman Melodul

„Sfinte, preasfinte Dimitrie, purtătorule de chinuri și robule ­adevărate al lui Hristos, care ți‑ai dat sufletul pentru El și ai câștigat atâtea suflete, care ți‑ai văzut trupul împuns de sulițe pentru Domnul și ai fost mărit cu îmbelșugare, care până acum izbăvești pe mulți din gura leului, curățindu‑i printr‑o viețuire cinstită – căci, cu toate că nu ești de față trupește, învățătura și harul tău, coborându‑se asupra bisericilor închinate ție și a inimilor noastre, ca un glas viu și lucrător le înmoaie, însănătoșește, întoarce și, pline de credință și viețuire frumoasă, le aduce lui Dumnezeu, iar ­adumbrirea ta alungă nenumărate feluri de boli și molime –, sfinte, preasfinte, ia, așadar, aminte, stăpânul meu cel după Dumnezeu, și revarsă‑ți și asupra mea, noul paralitic, care alerg la scăldătoarea milostivirilor tale, harul vindecărilor dat ție de El.”

Nădejdile omeneşti de bunăstare pământească sunt puse acum sub semnul întrebării de către noile probleme, crize, tulburări sociale și economice, care ne restrâng posibilităţile lumeşti. Spectrul sărăciei şi al lipsei de perspective ne corectează forţat miopia duhovnicească, aducând în actualitate învăţătura ortodoxă de­spre viitoarea Împărăţie a lui Dumnezeu, despre Împărăţia cerurilor, care a fost dintotdeauna alfa si omega, scopul si finalitatea oricărei propovăduiri a Bisericii cu privire la rostul omului.
Bazându-se pe scrierile Sfinţilor Părinţi, arhimandritul Spiridonos Logothetis răspunde la întrebarea ce răsare de la sine în sufletul oricărui om lucid: ”Dar apoi ce va fi?”, încercând să satisfacă, pe cât se poate, legitima sete de adevăr cu privire la rosturile ultime ale lumii.
Scopul cărţii de faţă este cel de a ne aminti, pe de o parte, că adevărata şi singura noastră finalitate e intrarea în Împărăţia cerurilor, şi, pe de alta, că menirea noastră pe pământ constă în pregătirea pentru primirea acestei Împărăţii.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului: "Împărăţia ceru­rilor şi semnele vremurilor din urmă", apărută la Editura Sophia în 2011.

Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plinește‑mi, rogu‑mă, inima de dragostea Ta nestinsă și de pomenirea Ta necontenită ca să ard în dulceața iubirii Tale asemenea unei flăcări aprinse pe care mulțime de ape n‑o va putea stinge.

Mântuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminătorule, ridică‑mă, trezește‑mă spre frica de Tine; dă‑mi a Te‑ndrăgi, pregustând din a Ta iubire, dă‑mi aripi spre a mă înălța, în zbor, la nepătimire.

Părintele Serghie a fost un om de o neasemănată cură­ţie, ­simţită şi lăudată de toţi marii bărbaţi du­hovniceşti care l‑au cunoscut. Pentru că era aşa de curat şi de smerit şi cu adevărat izvor nesecat de rugăciune, Domnul i‑a dăruit încă şi harul cu­noaşterii inimilor şi l‑a făcut vas ales al luminii Sale necreate. Şi toţi văzându‑l se minunau de strălucirea îngerească a feţei sale.
S‑a arătat astfel şi după trup mărturie vie a nemin­cinoasei făgăduinţe dumnezeieşti, primind încă de aici arvuna minunatei preschimbări şi a îndumnezeirii, ce-şi vor afla împlinirea în Împă­răţie. Şi în chip vădit ajunsese la capătul doririlor şi câştigase odorul pentru care au suspinat şi s‑au nevoit toţi sfinţii: sălăşluirea în inimă a Du­hului Sfânt.
Jean-Claude Larchet