Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Un Sfant in lume este o prezenta impresionanta, este un dumnezeu dupa har intre oameni.  Faima lui creste zilnic, fiindca poporul nostru evlavios il cauta.  Sfantul este vrednic de privit si de ascultat, este cel care potoleste setea duhovniceasca a celor ravnitori si incearca sa rezolve diferitele lor probleme.

Parintele Paisie a fost un om sfant si de aceea a dobandit o faima atat de mare.  Pe cand traia, era foarte cautat si se necajea ca nu poate sa raspunda la toate cererile.  De multe ori prefera, daca ar fi fost posibil, sa se faca pasare si sa zboare prin vazduh sau sa se faca peste si sa se afunde in apele marii.  Insa iubirea ii poruncea altfel

Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

Oricine îşi doreşte să fie fericit în dragoste, să aibă o căsnicie reuşită, o viaţă de familie împlinită. În realitate, acest vis este adeseori distrus de nemulţumirile care se tot adună şi de senzaţia apăsătoare a neîmplinirii. În locul armoniei şi fericirii ne copleșesc depresia şi sen­zaţia pustietăţii lăuntrice.
Profesor doctor Valentina Moskalenko, psihiatru şi psi­hoterapeut cu peste jumătate de secol de experienţă, ne dezvăluie în cartea de faţă cauzele ascunse ale du­re­roaselor eşecuri ce întunecă această parte, de o importanţă crucială, a vieţii noastre.
Ce ne împiedică să avem o viaţă de cuplu senină şi aducătoare de bucurie, o căsnicie cu adevărat reuşită? Ce putem face pentru a elimina problemele mari şi ameninţătoare sau mărunte şi sâcâitoare care ne strică bucuria de a trăi, de a fi alături de omul drag, de a ne simţi realizaţi în viaţa de familie? Suntem convinşi că această carte vă va oferi, măcar în bună parte, răspunsurile de care aveţi atâta nevoie.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Vara, la KoniÈ›a, ochii micuÈ›ului Arsenie privesc "Lumina lumii". Odată cu trecerea timpului Arsenie devine îndrăgitul nostru părinte Paisie. Copiii noÈ™tri despre viaÈ›a lui È™i se vor bucura la citirea micilor întâmplări încântătoare, pline de înÈ›elepciune È™i umor.

(lipsa text)

Cartea Parintelui Aghiorit Justus Brousalis este un semnal de alarma. Din el razbate durerea unei inimi iubitoare de Hristos si de oameni, care sufera vazand cum unii crestini ajung in prapastii atunci cand sunt indrumati de calauzitori orbi.
Rostul volumului de fata nu este de a trezi neincredere fata de spovedanie, ci doar de a atrage atentia asupra seriozitatii alegerii unui duhovnic. Despre aceasta alegere a scris, cu precizie chirurgicala, si Sfantul Simeon Noul Teolog, care insista asupra faptului ca fiecare suflet trebuie sa reflecteze serios inainte de a se angaja in relatia ucenic- duhovnic, altfel existand riscul peregrinarii neincetate de la preot la altul, in cautarea duhovnicului perfect. Peregrinare pe care diavolul o incurajeaza, sub masca duhovniciei, doar pentru ca de fapt, nu aduce sufletului vindecarea de patimi, ci doar o neliniste permanenta...
Editorul