Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Biserica şi Liturghia ei sunt trupul adevărului lui Dumnezeu în lume, care se face cunoscut în iubirea sau în mila Lui şi nu în puterea sau în tăria Sa. Doar ca trup al adevărului este trupul frumuseţii, al iubirii celei frumoase în umanitate; al adevărului, al dragostei şi al frumuseţii care eliberează, sporeşte şi mântuieşte. Acestea sunt săvârşite şi propovăduite la slujba Euharistiei. Şi pentru asta e nevoie de pregătire evlavioasă a inimii credincioşilor, clericilor, mirenilor şi monahilor.
Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi apărată... Ce veţi face când vă va cerca Domnul? Inima iubitoare, predată fără încetare focului dragostei, este cea care deţine adevărata înţelegere, care pricepe că Biserica, această obşte iubitoare a credincioşilor, este arătarea „dragostei veşnice a lui Dumnezeu”, prin care a iubit şi iubeşte poporul Său. Este prezenţa dragostei jertfitoare prin intermediul poporului lui Dumnezeu, în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Ce altceva este Euharistia decât împărtăşirea acestei dragoste neîncetate, a flăcării nestinse care-i preschimbă şi-i sfinţeşte pe toţi şi pe toate?

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, și de ai avea minte și înțelepciune mai multă decât Samson și Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas și Priam și mai frumos decât Narcis, - și pe scurt, de ai covârși pe toți oamenii în trupeștile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăși într-însul te vei întoarce. Dacă poftești, o omule, aur, argint și orice altă bogăție, care este foarte dorită de cei mai mulți, caută aici și vei afla, nu bogăție neasigurată și pieritoare, ci veșnică și stătătoare. Dacă dorești și poftești cinste, slavă și laudă, aceasta ți-arată chipul ca să dobândești nu cinstea cea întâmplătoare și vremelnică, ci o asemenea cinste și slavă, încât să ți se supuie toate zidirile, demonii să se teamă și să fugă, iar Îngerii să ți se cucernicescă. De voiești înțelepciune și pricepere, aceasta te face mai înțelept decât Solomon. De poftești sănătate și frumusețe de mulți ani, aici te învrednicești să te faci nemuritor și să strălucești mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârșit, oricâte bunătăți poftești, în această carte vei afla meșteșugul și chipul cum să le dobândești.

Sfantul Vasile din Ostrov - unul dintre cei mai iubiţi sfinti ai sarbilor, s-a nascut in Hertegovina, la 28 decembrie 1610, intr-o familie evlavioasa. De mic a fost dus la manastire. Inainte de a implini 30 de ani a fost facut episcop.

Despre Sfantul Vasile de la Ostrog se spune ca avea darul de a vindeca bolile trupului si ale sufletului inca din tinerete. Minunile au continuat si dupa moartea Sfantului si continua si azi. Leaganul in care era un copilas s-a rostogolit peste balustrada gardului manastirii, a cazut in gol cateva sute de metri si s-a spart in mii de bucatele, dar copilasul n-a patit nimic, ca si cum cineva l-ar fi tinut in brate, pana cand a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii saptezeci, unui senator american bolnav i s-a aratat in vis manastirea alba din varful muntelui, in fata careia un om ii spunea ca numai acolo se va vindeca de boala grava pe care o avea. N-a stiut sa descifreze visul, dar peste cativa ani, in timpul unei vizite oficiale in strainatate, a vazut imaginea manastirii din vis pe o carte postala. A intrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la manastire si a scapat de suferintele care l-au macinat ani de zile.

Dincolo de aceste intamplari reale sau doar legende, despre puterea moastelor Sfantului Vasilie de la Ostrog, stau marturie sutele de mii de pelerini care urcă muntele pana la manastire, in speranta vindecarii.

În viața preoțească, păstorul este dator să se întâlnească în fiecare zi cu oameni care poartă poveri, uneori ușoare, alteori grele, iar câteodată cu anevoie de dus. Întrebările pe care aceștia le pun sunt adesea fără răspuns. Și totuși ei au sentimentul că preotul are răspunsuri și rezolvări gata pregătite. Durerea este de așa natură, că oamenii insistă și cer un răspuns, o licărire de lumină, o speranță...

Cam așa am început și eu să scriu această cărțulie. Cu mult timp în urmă, o studentă, fiind zdrobită de moartea neașteptată a tatălui ei, voia să mă vadă. Am discutat împreună mult timp. Mi-a vorbit despre familia ei, cât de unită și de iubită era, dar un infarct a năruit totul. „Dumnezeu este nedrept”, îmi tot spunea ea. Înainte de-a apuca să-și revină, s-a trezit cu o altă lovitură. O rudă de-a ei, care îi era ca un al doilea părinte, a plecat pe neașteptate. Deznădejdea o copleșea. „Orice mi-ați spune, Dumnezeu e nedrept...”

Desigur, poate că timpul e cel mai bun medic, îndeosebi pentru cei care se confruntă cu un deces. Doar că întrebările rămân, chiar dacă intensitatea lor e mai mică. Așadar, Dumnezeu e drept sau nedrept? Ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu și cum se împacă ea cu iubirea Lui? Dumnezeu pedepsește sau iartă?

Tema este foarte vastă și presupune multe problematici. În paginile care urmează, vom încerca să prezentăm câteva abordări într-un mod cât mai simplu și pe înțeles pentru majoritatea oamenilor simpli, care de multe ori sunt inundați de întrebări și caută cu disperare o rază de mângâiere. Este de prisos să mai subliniez că această carte nu are pretenții științifice. Ea este o expresie a grijii pastorale față de poporul lui Dumnezeu care flămânzește și însetează după adevăr.

Nectarie al Argolidei

Noi oamenii nu stim sa ne iubim si sa ne cinstim, ci am pierdut aceasta intelegere.  Caci daca cineva ar suferi putin pe fratele sau cand se iuteste sau se scarbeste, dupa ce acela isi va veni in sine si va vedea cum a fost suferit de aproapele si cum si-a pus sufletul pentru el, se va bucura cu bucurie negraita.

Cu adevarat cel ocarat este dator a multumi unora ca acestora si a-i avea pe ei, daca este patimas, ca pe niste doctori ce-i vindeca ranile sufletului lui; iar de este nepatimas, ca pe niste facatori de bine ai lui si mijlocitori ai Imparatiei cerurilor.

Cartea Mariei Sarajishvili Cerurile deschise este uimitoare, impecabila, induiosatoare si pe alocuri trista. Povestirile ei scurte sunt despre oamenii crestin-ortodocsi, de diferite varste si statut social, dar ceea ce-i uneste este credinta vie in Hristos si milostivirea Lui. Unele povestiri insufla tristete, pentru ca viata omului ortodox uneori este grea, anevoioasa, insa Dumnezeu este milostiv cu noi, si ne poarta de grija. Aceasta este o carte pentru noi toti, fiecare va gasi in ea ceva propriu, nativ, ceva din ceea ce a trait sau a suferit.
Ea scrie povestiri amuzante, dar si triste despre viata crestin-ortodoxa. Triste pentru ca multi oameni in zilele noastre au o viata grea. Si totusi, aceste povesti sunt amuzante, pentru ca tot mai multi oameni venind la biserica isi intaresc convingerea ca toti crestinii ortodocsi sunt uniti spiritual, fiind frati si surori in Hristos.
Simple si expresive povestirile ei descrie viata de dupa destramarea Uniunii Sovietice cand in Georgia a urmat saracia si somajul. Scenele de zi cu zi luate din viata reala dezvaluie Ortodoxia in Caucaz. Umorul fin rezoneaza cu tristetea si durerea vietii cotidiene. Prin continutul povestirilor sale autoarea trezeste constiinta umana si dezvaluie pronia lui Dumnezeu in viata fiecarui om.