ercetările contemporane au evidențiat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecințele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opțiunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară și benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creșterea riscului de obezitate, diabet de tip 2 și afecțiuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamații cronice în organism, afectând în mod negativ funcțiile sistemului imunitar și ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viață echilibrat și într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienți esențiali și pot contribui la menținerea unui nivel constant de
energie, evitând creșterile bruște și scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opțiune delicioasă, ci și o decizie înțeleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea și adoptarea unor rețete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase și de a încorpora gusturi noi și inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim și selectăm deserturile, contribuind la un stil de viață mai echilibrat și plin de vitalitate.

Sfântul Mare Mucenic Mina a fost supranumit Făcătorul de Minuni deoarece a intervenit în nenumărate situații și i-a ajutat pe cei aflați în necaz. A salvat vieți, a vindecat boli, i-a ajutat pe cei păgubiți să își recapete pagubele. El este supranumit și Grabnic Ajutător datorită rapidității cu care cei ce îl cheamă în rugăciune primesc sprijin pentru cererile lor.Drept dovadă pentru minunile Sfântului Mina stau mărturiile recente ale credincioșilor - cuprinse în această carte -  care au primit vindecare sau alinare după ce s-au rugat la Sfântul Mina.

Sfinte Mare Mucenic Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Despre Parintele Nikolai Guryanov, binecunoscutul Arhimandrit Ioan Krestiankin de la Lavra Pesterilor a spus ca a fost “singurul Parinte de pe teritoriul fostei URSS care avea darul inainte-vederii."

Parintele Nikolai a fost un fel de “cititor cu raze X in domeniul spiritual”.  Era ca si cum el ti-ar putea vedea interiorul si stia tot ce era de stiut.  In prezenta lui toti au simtit ca sunt din nou copii.

Parintele Nikolai stia voia lui Dumnezeu pentru fiecare in parte si i-a calauzit pe multi catre cea mai scurta cale spre mantuirea sufletelor lor.

Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasate de Dumnezeu in fiecare dintre noi.  Duhovnicul dezvaluie intentiile lui Dumnezeu in noi.  Daca nu stam sub povata duhovnicului, putem sa intram in rataciri mai mari ca patimile.

Il simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gand de iubire.  Si doresc si rog ca fiecare prieten sa copieze acest Indreptar la spovedanie.

Cu toata dragostea, Valeriu

Volumul de fata vine sa reconfirme darurile duhovnicesti cu care Parintele Justin Parvu a fost inzestrat de catre Dumnezeu de-a lungul vietii, numeroasele marturii ale credinciosilor reprezentand dovada concreta in aceasta privinta.

Acest volum nu se adreseaza doar celor de astazi, ci si viitoarele generatii carora societatea nu se mai gandeste sa le lase mostenire un mediu prielnic pentru o dezvoltare fireasca ce trebuie sa duca intr-un final la Dumnezeu.

Oare cine își mai amintește de Revista Lumea monahilor? Cum cine? Toată lumea care merge la mânăstiri, care are aplecare către viața monahală, care soarbe cuvintele înțelepte ale marilor duhovnici și asceți ai credinței răsăritene. Aceea revistă energică, vie și necesară a livrat de-a lungul a peste 150 de numere, din 2007 până în 2020, sute de articole de cea mai bună calitate duhovnicească, a reprezentat toiagul și busola multor creștini îndrăgostiți de mediul monahal autentic.

De aceea am zis că este bine ca o parte din cele mai frumoase și mișcătoare interviuri cu monahi îmbunătățiți să fie adunate sub forma unei cărți, un best of duhovnicesc dacă vreți. Cartea este tulburătoare și prin densitatea/ concentrarea de concluzii și verdicte privitoare la relația dintre Dumnezeu și om, prin sondarea bisului sufletului uman, prin recuperarea stării paradisiace în urma despătimirii. Este o lecție prelungită de viață spirituală, care are toate ingredientele unui manual de fericire, are toate datele unui afrodoziac divin.

Lectură cu folos!
Răzvan Bucuroiu

Volumul ”Căutați și veți afla” este cel de-al treilea volum din seria cărților ”Povești adevărate”, o colecție ziditoare de mărturii extraordinare des-pre tainica lucrare a lui Dumnezeu și mijlocirea Sfinților în viețile oamenilor, mai ales în momente de cumpănă și grea încercare.

Spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie după Luca: ”Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Cap. 18, verset 27), iar experiențele limită din viețile unor semeni de-ai noștri, așa cum apar relatate în volumul de față, o confirmă iarăși și iarăși.

Când doctorii ridică neputincioși din umeri; când o soluție financiară disperată este pe cale să distrugă o întreagă familie; când căile rătăcite ale unei credințe duc din rău în mai rău, ca într-un marș spre prăpastie; când un teribil accident pare a curma o viață; în fine, când toate luminile artificiale ale acestei lumi par a se stinge, atunci apare ”de niciunde” mâna salvatoare a unui Sfânt, a Maicii Domnului. 

Cum spunea și vrednicul de pomenire Arhimandrit Părintele Teofil Părăian: ”Dumnezeu nu ne lasă niciodată! Nu ne lasă niciodată, prin oricât de grele împrejurări am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputincioşi, Dumnezeu nu ne lasă.”
Persoanele ale căror mărturii sunt cuprinse în paginile acestei cărți nu își ”caută” cuvintele, nu ”înfloresc” (literar) întâmplările miraculoase din viața lor sau a celor apropiați, familie sau prieteni. Așa cum și-au deschis inima în momentul cel mai ”de jos” al existenței lor, de absolut abis, către mâna salvatoare a lui Hristos, tot așa își aștern și relatările: cu o sinceritate de necontestat, cum ne încredințează și Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex, "cu Dumnezeu nu-i nevoie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui”.

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr

În urmă cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Braşov, încheia redactarea primului Manual de Împărtăşire continuă care îşi propunea restabilirea sensului apostolic şi patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim în 1777, manualul s-a izbit de răstălmăciri şi a stârnit polemici. În 1783 a intervenit în dezbatere şi Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă, relansând o aprinsă controversă care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenică a ţinut în tot acel răstimp o serie de sinoade şi a emis nenumărate scrisori şi documente oficiale.
Dată fiind uitarea acestor texte şi a altor surse esenţiale, sensul deplin al pledoariei monahilor tradiţionalişti — stigmatizaţi drept „colivari”, reprimaţi şi ulterior reabilitaţi — n-a fost şi nu este încă pe deplin sesizat până astăzi. În ultimă instanţă, ei nu voiau decât să restaureze etosul creştinismului apostolic şi al Bisericii vechi — etos pascal, în acelaşi timp euharistic, ascetic şi martiric. Dincolo de recuperarea istorică a acestei dispute, semnificaţia ei pentru practica liturgică actuală este de o actualitate perenă şi stringentă. Precedându-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ică jr restituie în volumul de faţă, pentru prima dată într-o limbă modernă, întreg dosarul controversei şi principalele mărturii ale Tradiţiei în această problemă de maximă importanţă pentru viaţa Bisericii dintotdeauna.

Orice om îşi doreşte o viață fericită. E cu putință însă adevărata fericire fără Dumnezeu? Desigur, pentru o vreme ne putem ­simți relativ bine fără credința în El. Fericirea ­autentică presupune, totuși, mult mai mult decât acest sentiment.
Mulți încearcă să afle fericirea și văd în religie un set de reguli dure, ce condamnă plăcerea sau o otrăvește cu durerosul senti­ment al vinovăției –, dar plăcerile pe care omul caută să le afle călcând poruncile lui Dumnezeu sunt otrăvite din capul locului  și, fără a aduce vreodată fericire, sfârșesc întotdeauna într‑un chin fără înţeles. Oamenii „realizați” – în sensul că au devenit bogaţi şi cu­noscuți – sunt adeseori nefericiți, fiindcă adevărata fericire presupune armonizarea cu adevăratul Bine. Credința ortodoxă, pe de altă parte, nu ne învață doar cum să devenim buni cetățeni, ci mai ales cum putem ajunge în Împărăția cea veșnică și fericită. Am putea fi fericiți încă de aici pe această cale? Cu siguranță, da! 
Un răspuns la multe dintre frământările noastre în legătură cu acest subiect aflăm între filele cărții de față...

Să nu socoți că îți e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinților Părinți! Acesta este un gând trufaș, primejdios. Mai bine să te aducă în Evanghelie Sfinții Părinți ca pe un fiu iubit, care a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor. (Sfântul Ignatie Brianceaninov)

Everghetinosul este o mare binefacere, pentru că putem cunoaște pe deplin duhul Sfinților Părinți împotriva tuturor patimilor, pe rând: sufletul cunoaște cum au lucrat aceia și se folosește. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Părinții din pustia Patericului vin la noi, îndemnându-ne să primim mărturia lor în inimile noastre și în viața noastră. Deși au trăit cu mult timp înaintea noastră, povețele lor sunt foarte actuale. Dacă va fi citit cu luare aminte, marele Everghetinos va fi una dintre cărțile cele mai importante pentru viața fiecărui monah și mirean. (Editorii)