Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea aceasta nu este o biografie completa despre viata sa. Exista si astfel de carti, iar daca vreti, puteti sa le cautati si sa le cititi. Este mai degraba odescriere a vietii sale, care se concentreaza mai cu seama pe laturile privitoare la tineri. Multe povestirisi intamplari au fost auzite si vazute chiar de noi insine, dar si de multi tineri care il vizitau in diferite perioade. Cred ca aceasta carte va va ajuta sa descoperiti aceasta personalitate uimitoare dintr-o alta perspectiva, departe de deformarile si denaturarile pe care unii le fac in scopuri comerciale sau de alta natura. Imi doresc din tot sufletul ca aceasta personalitate sfanta si viata minunata a Sfantului Paisie sa insufle si inimile voastre. - NECTARIE, Mitropolitul Argolidei

Daca il numesti pe Dumnezeu "Tata" si recunosti asa, cu adevarat, trebuie sa-ti pui nadejdea in El, ca in unicul Tata atotbun, atotputernic, preaintelept, neschimbator in dragoste si in toate desavarsirile. Pune-ti nadejdea in El in privinta bunurilor vietii vremelnice, dar mai cu seama a celor viitoare, de care poti sa te invrednicesti de la Hristos, intipareste-ti bine in inima cuvintele: "Dumnezeu imi este Tata! Tatal nostru Care este in ceruri"! Dar, asa cum prin iubirea Tatalui Ceresc te-ai facut tu insuti fiu al lui Dumnezeu, ca unul ce ai ratiune si vointa libera, trebuie nemaidecat sa-ti depui toata silinta pentru a te face partas fericitei si vesnicei mosteniri ceresti. Trebuie sa stii si sa nu uiti niciodata ca tu esti o fiinta cazuta. Si, fiindca, atunci cand ai cazut, ai cazut de bunavoie, bucurandu-te de ratiune si liber arbitru,  tot de bunavoie, cu ratiune luminata de lumina cuvantului lui Dumnezeu si de Duhul Sfant, tot cu vointa libera, intarita cu harul Duhului Sfant intru Iisus Hristos, trebuie sa te ridici din cadere si sa mergi fara oprire catre viata cereasca, cea fara de sfansit, dispretuind tot ce este pamantesc, ca fiind stricacios si grabnic trecator. Si, mai cu seama, nu te lega de aur si argint, de, mancare si bautura, aceste otravuri din pricina carora neamul omenesc a cazut in haul rautatilor.

Volumul de fata are in vedere aspectul negativ al procesului in discutie, adica eliberarea mintii de sub stapanirea patimilor specifice ei, avand la baza cele spuse si invatate de Parintii trezvitori, precum si de alti Sfinti Parinti ai Bisericii.

Mii de creștini au murit fără nicio grijă în arena circurilor păgâne, mii au murit și în Colosseum, proslăvindu-L pe Dumnezeu. Bărbați și femei de toate vârstele, din toate statele și din toate categoriile sociale au pătimit cu același curaj pentru Hristos și pentru credință.

Bărbați și femei, tineri și fecioare, episcopi, prinți de sânge regal, oameni de rând, servitori, bogați și săraci, bătrâni și copii mici au murit împreună, fără să renunțe la credința lor în Dumnezeu. Curajul lor, înălțimea duhului lor, nerăutatea și iertarea dușmanilor lor în mijlocul celor mai crude chinuri, i-au uimit și i-au copleșit pe torționarii lor. Marile lor virtuți au întors spre ei inimile multor păgâni și, în cele din urmă, lumea, câștigată de înălțimea lor spirituală, a căzut la picioarele Crucii, recunoscând învățătura Evangheliei ca fiind Revelația.

Sfântul Vasile cel Mare, descriind persecuția creștinilor de către Dioclețian, scrie următoarele rânduri, care pot fi aplicate în egală măsură persecuției creștinilor de către Nero: „Locuințele creștinilor au fost distruse și zăceau în ruine, bunurile lor au fost jefuite, ei înșiși au fost dați pe mâna lictorilor, care, furioși, trăgeau femeile de păr pe străzi și nu cruțau nici bătrânii, nici copiii. Temnițele erau pline de prizonieri, unde erau torturați cu brutalitate. Mulți creștini au fugit și s-au ascuns în deșerturi și în pădurile sălbatice de torționarii lor violenți.

În acele vremuri înfricoșătoare, fiul își trăda tatăl, iar tatăl își denunța fiul; slujitorii, dorind să dobândească bunurile stăpânilor lor, i-au stigmatizat pe aceștia, iar frații, uitând de rudenie, au dorit să se distrugă unul pe altul. Cele mai strânse și mai sfinte legături de rudenie au fost încălcate, iar dușmănia și ura oarbă au umplut inimile oamenilor. Bisericile au fost profanate, altarele răsturnate, sinoadele bisericești dispersate, slujbele și Tainele creștine batjocorite”.

Fie că crezi în Dumnezeu, fie că nu, sunt sigur că ceva în tine se va mişca şi vei simţi vibraţiile unei alte ordini a lucrurilor şi a unei intensităţi neobişnuite a trăirilor. Vei vedea că multe din cele ce vei citi se vor coordona cu unele aspecte care există deja în tine, dar care de multă vreme erau tăcute, neclare şi pe care nici nu ştiai că le deţii. Va reînvia dorința de spiritualitate, viaţa interioară şi sfinţenia care te împodobesc cu siguranţă şi pe tine ca o moştenire nepreţuită şi zestre personală de la Dumnezeu.

Omul pe care îl descriu este cel mai rar şi mai neobişnuit om pe care l-am cunoscut până acum – şi am trăit destul – în viaţa mea, în spaţiul religios bisericesc. E ca Sfântul Porfirie, ca Sfântul Iacov din Evia, ca Sfântul Paisie. Harismatic. Cu multe harisme. Aşa l-am cunoscut eu. Vei vedea şi tu citind nenumăratele întâmplări pe care le expun în paginile de mai jos.

Are harisma înainte-vederii. Adică vede dincolo de suprafaţă, în adâncime. Vede dincolo de trup, vede sufletul. Vede ceea ce se ascunde în spatele celor pe care le spui. Vede dincolo de ceea ce este evident, taina. Vede ceea ce tu nu poţi vedea sau spune uşor nici măcar ţie însuţi.

Pr. Andreas Konanos

Cu trupul să lucrăm, iar cu sufletul să ne rugăm. Omul nostru din afară să-și împlinească lucrarea din afară, iar cel lăuntric să se afierosească în întregime lui Dumnezeu la slujire și nicicând să nu se lipsească de această lucrare lăuntrică a rugăciunii minții. După cum ne-a rânduit și Dumnezeul-om Iisus, spunând în Evanghelie: Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns (Matei 6, 6). Cămara sufletului este trupul, ușile sunt cele cinci simțuri trupești. Sufletul intră în cămara sa, atunci când mintea nu rătăcește încoace și încolo după fapte și lucruri lumești”.

Cuviosul Simeon de Daibabe