Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Astăzi, poate mai mult decât în alte epoci, având în vedere și dificultățile legate nu numai de supraviețuirea noastră materială ci, în principal, de posibilitatea de a ne practica și mărturisi credința, de a ne crește copiii în valorile tradiționale creștine, de a ne exprima libertatea de conștiință etc., există un sentiment mai puternic al apropierii de acele vremuri de pe urmă, descrise simbolic în Apocalipsă. 
Părintele Athanasie vorbește, cu discernământ, în favoarea unei înțelegeri depline și exacte a momentului acum în care trăim și a felului cum se cuvine să‑l întâmpinăm, iar nu să ne preocupăm exclusiv de problemele care vor veni, și să cădem într‑un fel ghicire a viitorului, care este cu totul nefolositoare sufletește. Părintele nu este un tâlcuitor științific al textului Apocalipsei, ci un creștin care își pune importanta problemă a modului cum vor trăi, mai exact cum vor rezista, în acele vremuri primejdioase, cei credincioși. Când vor fi acele presiuni de închinare la Antihrist, fără precedent în istorie, oare cum vor rezita creștinii? Chiar pe baza textului cărții Apocalipsei, părintele răspunde:
„Cu adevărat, păzirea poruncilor și credința în numele lui ­Iisus Hristos este acea axă bipolară pe care se sprijină această virtute atât de fundamentală și atât de necesară a răbdării. Păzi­rea poruncilor naște curăția inimii, iar credința în Iisus Hristos aprinde flacăra iubirii. Acestea două împreună atrag harul lui Dumnezeu, iar rezultanta tuturor acestora creează minunea răbdării, a rezistenței”.

În efortul redescoperirii bogăţiei teologiei Părinţilor, acest prim volum, dintr‑o serie dedicată teologiei ­ortodoxe în perioada ei formativă (ce culminează cu Sinodul al doilea de la Niceea și cu recunoașterea și consacrarea cinstirii sfintelor icoane), insistă într-un mod aparte asupra perioadei „creş­tinismului primar”, a problemelor şi incertitudinilor is­torice și dogmatice, pe temeiul celei mai bune cercetări mo­derne.
Abordând întreaga tematică esențială a formării teologiei creş­tine în perioada premergătoare Sinodului I Ecu­menic, autorul reușește să lămurească teme precum canonul scripturistic, tradiţia şi succesiunea apostolică.
Într-un amplu periplu, care trece prin Roma, Alexandria și Antiohia, ni se redă pulsul teologic al întregii oikoumene și ni se dezvăluie profunzimile marilor teologi ai perioadei (Sfinții Ignatie al Antiohiei, Iustin Martirul sau Irineu al Lyonului), în contextul disputei comunității creștine cu adversari care, deși eretici (Sabelie, Origen sau Pavel de Samosata ș.a.), au oferit Bisericii prilejul unei aprofundări a adevărului revelat, ce va supraviețui peste veacuri, călă­u­­­zind spiritul uman la Hristos.

Cine se apleacă cu interes asupra vieții și personalității părintelui Dionisie Ignat rămâne uimit de multitudinea darurilor cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, dar și de trăsăturile care îi zugrăvesc portretul lăuntric, rar întâlnite în același om: iubitor față de semenii săi până la jertfirea de sine și aspru apărător al canoanelor și pravilelor Sfinților Părinți; un român care își afirma cu mândrie rădăcinile etnice, dar care diagnostica precis, cu durere, bolile sufletești specifice românilor; îndrăgostit de neamul românesc și, totodată, propovăduitor al iubirii nețărmurite pentru „întregul Adam,” după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească
Gheronda Dionisie de la Colciu, chip al dragostei dumnezeiești și parte femeiască.” (Galateni 3, 28)

De la părintele Dionisie putem învăța că principiile și valorile lumii duhovnicești sunt altele, radical diferite de cele care definesc împărăția acestei lumi: în viața noastră de zi cu zi sunt la mare cinste autoafirmarea, iubirea narcisistă, graba. Pentru lumea nevăzută, dragostea, prihănirea de sine, răbdarea necazurilor și a încercărilor devin adevărate căi de acces spre veșnicie, spre lumina nezidită a lui Hristos.

Credincioşi ne putem numi nu când primim doar binefacerile dumnezeieşti, ci când primim cu recunoştinţă şi pedeapsa din mâna Lui. A­tunci este pusă la încercare credinţa noastră, ca să se vadă dacă credem cu adevărat în Pronia Sa.
Fiind creştini, trebuie să avem drept călăuzire în viaţă şi întărire sfânta învă­ţă­tură evanghelică, ce ne încredinţează că nici un fir de păr din capul nostru nu piere şi nici o pasăre nu cade fără voia lui Dumnezeu. Iar, de vreme ce şi firul de păr neînsufleţit, şi mărunta făptură care este pasărea se află sub purtarea de grijă dumnezeiască, ce să mai spunem despre noi?

Sfântul Macarie de la Optina

Un roman despre viața cuvioasei Parascheva, o mare nevoitoare a perioadei bizantine, cunoscută drept „Sfânta Balcanilor”.

Cum poate ajunge un suflet la Dumnezeu? Până unde poate merge călătoria sa și unde se va opri, după ce va învinge orice opreliște care amână întâlnirea cu El, adăparea din dragostea – ce ostoire nu cunoaște – a lui Dumnezeu?
Călătoria tinerei Parascheva spre Dumnezeu începe în locurile natale, cărora le urmează Țarigradul și pelerinajul la Locurile Sfinte, unde nevoința pustnicească, sub călăuzirea lui Ioan Bo­te­­zătorul și a Mariei Egipteanca, a preschimbat‑o pe Parascheva (Petkana, Sfânta Vineri) într‑una dintre cele mai iubite sfinte panortodoxe, pentru ca apoi și sfintele sale moaște să devină loc de pelerinaj de o importanță covârșitoare pentru evoluția istorică a Balcanilor, fie că amintim de Târnovo sau Belgrad, fie că ne gândim la Țarigrad sau la Iașii Moldovei.

* * *

„Mi se părea că râul Iordanului trece prin mine. Că spală mâlul adunat în sufletul meu. Că mă spală pe dinăuntru. Şi că, odată ieşită din râu, nu voi mai fi aceeaşi. Iar când în mână mi‑a ajuns pietricica, rotundă şi albastră ca o bucăţică ruptă din cer, am fost sigură că El mi‑a trimis‑o. M‑am uitat în sus, deasupra mea, spre El, să‑I mulţumesc, aşa cum și El se va fi uitat spre a vedea calea Tatălui. Am început să plâng mişcată de atâta dragoste şi am simţit cum inima mi se umple de pace.”

Confruntati cu o adevarata invazie musulmana in Europa, dispunem astazi de putine studii de specialitate pe tema islamului.  Iar marea parte a celor existente e mai mult decat arida.  Lipsa aceasta este suplinita in mod remarcabil de ambitia marelui scriitor Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) de a nara o viata si, totodata, de a dezvalui semnificatia mesajului pe temeiul caruia o intreaga civilizatie – una dintre cele mai bogate din istorie – s‑a raspandit in lume.

Om cu un temperament profund religios, pasionat de tot ceea ce tine de credinta, C.V. Gheorghiu este, totodata, un teolog abil, care dispune de deschiderea de spirit necesara pentru a intelege si a descrie profilul spiritual al oricarei religii pe care ar aborda-o, descriind resorturile interioare ale acesteia, climatul in care a aparut si s‑a dezvoltat, forma marturisirii de credinta.