Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas

ARHIEPISCOPUL LUCA AL CRIMEII: Un sfânt născut în secolul al XIX-lea, trecut la veşnicie în secolul al XX-lea şi făcător de minuni al secolului al XXI-lea – chirurg genial, mărturisitor al credinţei în închisori şi în lagăre, vindecând cu darul său, în timpul vieţii şi după moarte, boli în faţa cărora ştiinţa omenească rămâne neputincioasă.
Pentru toţi cei ce vor să cunoască lucrarea acestui mare ierarh mărturisitor şi doctor fără de arginţi spre a-i cere cu credinţă ajutorul în boli şi în greutăţile de tot felul, cartea de faţă, care cuprinde viaţa, acatistul, canonul sfântului şi rugăciuni închinate lui, va fi un reazem şi o mângâiere de mare preţ.

Gândindu-mă la cele petrecute şi observând monahii care se apropiau de Sfântul Potir în razele luminoase ale soarelui ce răsărea, nu încetam să mă rog. Separat de lucrarea raÈ›ională a minţii, continua rugăciunea neîntreruptă, concomitent cu bătăile inimii: ­„Doamne, ­Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, ­păcătosul!”

Mi-e greu să redau senzaţiile pe care le aveam, pentru că ceea ce reproducem noi prin cuvinte legat de auzit-văzut-simţit nu este capabil să cuprindă şi să descrie mişcările nespuse ale harului dumnezeiesc din sufletul omului. Cel care a avut această experienţă va înţelege despre ce este vorba, iar cel care nu a avut-o, nici un are rost să încerce. Mai bine să se roage ca să primească de la Domnul o astfel de mângâiere. Să simtă Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul său.

Cea mai înaltă È™i nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul È™i cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învăÈ›ătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simÈ›irii dumnezeieÈ™ti a SfinÈ›ilor PărinÈ›i, pentru a ni se descoperi toate sensurile È™i învăÈ›ăturile trebuincioase mântuirii:

Căci fără mântuirea minÈ›ii nu e cu putinÈ›ă mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.

Fie ca È™i noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăieÈ™te nu poetul bisericesc, ci mai degrabă ÎnsuÈ™i Duhul Sfânt, să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” È™i a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori È™i liturghisitori ai înÈ›elesurilor cereÈ™ti din ele!

Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne È›ine departe atât de făptuirea, cât È™i de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuÈ›ii È™i murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim È™i să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui.

Amin!

Numele autorului cărÈ›ii Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu s‑a pierdut în anonimat. Se cunoaÈ™te, în schimb, numele uneia dintre cele mai asidue È™i mai atente cititoare a acestei cărÈ›i – nimeni alta decât ultima È›arină a Rusiei, Aleksandra Feodorovna. Primise cartea cu puÈ›in înainte de cumplitele evenimente care aveau să se abată asupra Rusiei. Din momentul când a descoperit‑o, Aleksandra Feodorovna nu s‑a mai despărÈ›it de ea până la sfârÈ™itul vieÈ›ii. Dovada este jurnalul sfintei împărătese, în care găsim numeroase însemnări referitoare la Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu.
În noiembrie 1917, pe când se găsea în surghiun la Tobolsk, È›arina îi scrie Annei Vârubova: „Îmi încep ziua cu cartea pe care mi‑ai dăruit‑o acum È™apte ani. Èšin foarte mult la ea, găsesc în ea multe cuvinte de mângâiere”. Împărăteasa aderase din toată inima la consideraÈ›iile È™i reflecÈ›iile autorului, rămas necunoscut, asupra vieÈ›ii, asupra credinÈ›ei È™i căilor care duc spre mântuire.
Într‑un alt caiet a însemnat aceste cuvinte: „CredinÈ›a ni se va întări în vremuri de suferinÈ›ă È™i încercări, dacă ne vom da seama că nu există nimic care să nu aibă scop, că nimic nu este întâmplător sau făcut pentru a ne vătăma, că totul este dinainte gândit, pentru a ne ajuta să fim mai buni, pentru a ne trăi viaÈ›a din plin, mai fericiÈ›i”.
Nu a fost o întâmplare nici că Aleksandrei Feodorovna i s‑a oferit în dar cartea Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. Fără îndoială, purtarea de grijă dumnezeiască este cea care a făcut ca această carte să se afle printre cărÈ›ile cu conÈ›inut duhovnicesc pe care Familia Imperială a reuÈ™it să le ia în surghiun. Nu ne îndoim că pentru orice creÈ™tin această scriere va fi un reazim È™i îndrumar deopotrivă de bun, la bine È™i la rău, ca pentru sfânta muceniÈ›ă încoronată.

Nevoitorii veacului al XX-lea, fiind foarte apropiati de timpurile noastre, au inteles cu o deosebita acuitate problemele si provocarile cu care se confrunta dreptmaritorii crestini in vremurile noi – in special incepatorii intru cele ale credintei, cum mai sunt inca foarte multi dupa indelungul asalt comunist impotriva traditiilor crestine.

Invataturile, sfaturile, prorociile si cugetarile staretilor din Rusia contemporana se dovedesc, in acest chip, un izvor nesecat de indrumari in toate imprejurarile vietii oricarui om ce cauta sa duca o viata crestina autentica, un ghid nepretuit pentru vremurile de acum si pentru cele care vor urma, spre dobandirea Imparatiei cerurilor.

Printre autorii mantuitoarelor sfaturi aflam pe arhimandritul Ioan Krestiankin, staretul Nicolae din Zalit, schiarhimandritul Serafim Romantov, egumenul Filaret Danilevski, cuviosul Lavrentie din Cernigov, ieroschimonahul Aristoclie, schiegumenul Sava Ostapenko, arhimandritul Pavel Gruzdev, cuviosul Sevastian din Karaganda, protoiereul ­Valentin Mordasov si multi alti mari traitori crestini din vremurile noastre.

Povestea aceasta nu este o poveste ca toate poveÈ™tile. Este o frumoasă poveste de Crăciun, însă fără MoÈ™ Crăciun È™i întâmplări magice, ci cu întâmplări verosimile È™i personaje reale, într-un timp neÈ™tiut È™i un spaÈ›iu fără nume, pentru că se poate întâmpla oricui, oriunde È™i oricând.
O poveste ce porneÈ™te de la o veche tradiÈ›ie bizantină, potrivit căreia, între Crăciun È™i Bobotează, Sfântul Vasile cel Mare colindă pământul în lung È™i-n lat pentru a face daruri copiilor. Dar ce fel de daruri? Daruri care nu se strică È™i nu se pierd, ba dimpotrivă, pe măsură ce trece timpul, ele devin tot mai mari, mai bogate È™i mai preÈ›ioase.

Tatiana Petrache