Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a nascut în localitatea Razboieni, Neamt.  Studiaza filosofia si teologia la universitatile din Bucuresti si Heidelberg.  În anul 1940 primeste Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zapada.  În 1942 este numit secretar de legatie la departamentul Relatii Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. 
Opunându‑se regimului comunist, în 1948 se stabileste în Franta.  Romanul sau "Ora 25" îl consacra definitiv în lumea libera, însa descoperirea unei opere aparute în timpul razboiului, favorabila redobândirii Basarabiei, îi va aduce o serie de atacuri violente în presa occidentala, autorul fiind acuzat, pe nedrept, de antisemitism.  Îsi explica atitudinea într‑un nou roman – "Omul care calatorea singur" –, dupa ce petrece un timp în America de Sud.  Pe data de 23 mai 1963, C.V. Gheorghiu a fost hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, în iunie 1966 fiind ridicat la rangul de iconom‑stavrofor.  Adevarata vocatie a lui C.V. Gheorghiu ramâne însa cea literara. 
Daca "Ora 25", roman aparut imediat dupa cel de‑al Doilea Razboi Mondial, este vazuta ca una din cartile de prima marime ale secolului al XX‑lea, alaturi de "Minunata lume noua" de Aldous Huxley, "Procesul" lui Franz Kafka ori "1984" de George Orwell, "Casa de la Petrodava", opera a deplinei maturitati literare a autorului, este considerata de criticii mai noi o culme a genului, nedepasita pâna în prezent.  Formula literara experimentata de C.V. Gheorghiu în "Casa de la Petrodava" o vom regasi, ca una de succes, peste aproape doua decenii, în "Numele trandafirului", romanul semioticianului Umberto Eco. 

De buna seama, exista mai multe feluri de a inchipui dragostea pentru aproapele: monahismul si casatoria sunt, in egala masura, "taine ale iubirii".  Insa forma de temelie pentru comuniune ramane dragostea de inceput dintre barbat si femeie sub taina casatoriei.  Dovada sunt nenumaratele pilde - reunite in aceasta carte - de sfinti canonizati care au fost casatoriti, dar pe care viata conjugala nu i-a impiedicat sa ajunga pe cele mai inalte culmi ale duhovniciei.

Cartea cunoscutei scriitoare Ljiljana Habjanovic Durovic reușește să prezinte pe înțelesul copiilor viaţa uneia dintre sfintele cele mai iubite din România, a cărei binecuvântare s-a făcut simţită de-a lungul veacurilor asupra atâtor generaţii de credincioşi.

Însoţită de numeroase ilustraţii atrăgătoare, această carte este potrivită tuturor copiilor, de orice vârstă, fie ei mai mici, fie mai mari, spre a le descoperi cu multă gingășie calea minunată a revărsării harului și ocrotirii Cuvioasei Parascheva.

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Chiar dacă problemele ecologice impun într‑adevăr măsuri politice şi economice urgente din partea statelor, sunt tot mai multe voci care subliniază că la o soluţionare profundă şi deplină a acestora nu se poate ajunge decât printr‑o schimbare radicală a mentalităţii şi a modului nostru de viaţă, pentru că problemele ecologice au în fond cauze spirituale – legate de felul în care omul percepe şi concepe natura, de felul în care se apropie şi se foloseşte de ea –, şi prin urmare se impun soluţii spirituale.

Iar aici Biserica Ortodoxă – cu o lungă tradiţie de reflecţie (teologică, cosmologică, antropologică) şi de practică (liturgică şi spirituală) referitor la valoarea creaţiei şi cuvenita relaţie a omului cu ea – poate să ofere, în cadrul crizei actuale, principii călăuzitoare pentru reflecţia şi acţiunea tuturor celor care se străduiesc să salveze natura, acum şi în viitor.

Jean‑Claude Larchet