Patericul adolescentului

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-495-0
Status: in stoc

Patericul adolescentului

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 112

Patericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înțelepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor și adolescenților din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.Volumul de față continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii și tinerii participanți la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenții vor îndrăgi această carte.Patericul adolescenților se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Când folosim cuvântul „minune”, în mintea oamenilor se formează gândul acela în care imposibilul devine posibil, când se întâmplă ceva rar sau nemaiauzit. Cred că fiecare om are propriile sale povești minunate de viață, minuni mai mari sau mai mici cu care scurtul sau lungul lor drum pe pământ a fost împodobit.            O minune este ceva mărețîn viața noastrăși fiecare vede minunile diferit așa că m-am hotărât să vă spun și eu minunea mea. Aparent este simplă sau ceva normal pentru majoritatea. Dar eu văd altfel lucrurile. Faptul că am ajuns în viață până aici, că am cunoscut persoanele din jurul meu, că am privit atâtea lucruri mărețe, că am trecut prin unele situații dificile sunt o parte din minunea vieții mele. Minune este și faptul că mă mișc liber, sunt conștient, mă bucur de viațăși poate cel mai important lucru este că sunt creștin și am simțit deplin în sufletul meu iubirea, puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar cuvântul Lui este în inima mea. Aceasta este pe scurt povestea minunii mele.            Viața mea este însăși minunea vieții mele. Toate celelalte mici minuni formează marea minune a vieții mele. De aceea mă bucur de fiecare lucru, fiecare problemă o iau ca pe o provocare, iar fiecare durere încerc să o transform în fericire pentru a-mi face viața propria-mi minune și pentru a mă bucura de ea. Claudiu C., 15 ani, Merei, Buzău 

Pret: 9.90 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.

      Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare.

      De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou.

      Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă lui şi celorlalţi amăgiri pentru copii.

watch series