Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Adevărata viaţă cere curaj, riscuri şi avânt. „Dacă vrei să-ţi mântuieşti sufletul”, spune Hristos, care în limbajul biblic înseamnă „viaţă”, „atunci trebuie să-l pierzi”. Doar când pierzi poţi găsi. Trebuie să pierzi, să vii în conflict cu minciuna vieţii tale, ca să găseşti adevărul sufletului tău. Viaţa nu însemnă doar respiraţia care trece prin pieptul nostru, ci ceva mai adânc, ceva mai esenţial şi veşnic: ceea ce îţi dă sens şi bucurie, când se luminează de ziuă şi spui: „trăiesc cu un scop”, când se înserează şi Îl slăveşti pe Dumne[1]zeu pentru toate cele pe care le-ai trăit astăzi cu plinătate. Bukai menţionează o întâmplare fru[1]moasă, spunând că exista un cimitir în care pe morminte nu scria la câţi ani a murit fiecare, ci câţi ani a trăit cu adevărat. Asta este important. Cât trăim, nu cât supravieţuim. Însă de ce refuzăm să trăim? De ce murim încet? De ce nu schimbăm nimic? De ce repetăm aceleaşi greşeli, cădem în aceleaşi patimi, Trăieşte! 37 reproducem purtări şi obiceiuri care ne distrug? Nu trăim darul lui Dumnezeu care se numeşte viaţă, nu ne bucurăm de harul şi bucuriile lui Dumnezeu. Respirăm, da, dar nu trăim. 

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Vara, la KoniÈ›a, ochii micuÈ›ului Arsenie privesc "Lumina lumii". Odată cu trecerea timpului Arsenie devine îndrăgitul nostru părinte Paisie. Copiii noÈ™tri despre viaÈ›a lui È™i se vor bucura la citirea micilor întâmplări încântătoare, pline de înÈ›elepciune È™i umor.

În cele din urmă, cel mai frumos cadou pe care-l poți face copilului tău e...să-l lași în pace!

Înțelegeți-vă mai întâi voi doi: tata și mama.

Nu forța copilul, el va reacționa!

Vorbește-i dulce, ca să te audă cu inima, ea reprezintă „urechile” copilului.

Chiar și tăcerea ta, când este impregnată cu înțelepciune, revarsă valuri de iubire care-și ating scopul.

Treci cu vederea nervii și furia copilului tău obraznic, vezi-i sufletul care se chinuie, care crește, care se descoperă pe sine, și care se neliniștește pentru toate. Învață să privești mai adânc!

Să discerni fricile din spatele certurilor, singurătatea din spatele înjurăturilor și strigătelor, frumusețea sufletească a ființei lui din spatele înfățișării lui ciudate.

Mamă, tată, lăsați copilul vostru să calce pe pământul sfânt al inimii voastre, nu ca să-și așeze tabăra acolo pentru totdeauna, ci ca să-și întindă aripile și să zboare!

Vă admir și mă plec înaintea voastră, și vă sărut mâinile sfinte, care țin înăuntru cea mai pură făptură a planetei noastre. Și vă doresc din tot sufletul ca toate lucrurile bune și folositoare să vină în viața și în casa dumneavoastră.

Ești cel mai prețios părinte. Tu. Crede acest lucru și trăiește-l.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

În această carte, destinată citirii în familie, sunt lămurite din punct de vedere ortodox cele mai importante probleme ale educaţiei morale a copilului şi a adolescentului. Cartea îl pune în gardă pe băiat faţă de aşa numitele „obiceiuri rele”, care au o influenţă distrugătoare asupra trupului şi a sufletului său, şi îl ajută să dobândească obiceiuri bune. În ea sunt cercetate unele atracţii moderne ale adolescenţilor din zilele noastre şi într-o formă accesibilă se descoperă influenţa dăunătoare a programei, introduse în şcolile noastre, care prevede „educaţia sexuală”. 

Alcătuită sub forma convorbirilor duhovniceşti dintre tată şi fiu (la începutul cărţii acesta este un prichindel de cinci-şase ani, iar la sfârşit e un adolescent de paisprezece ani), cartea este uşor de citit şi, nădăjduim, va fi de folos atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.

Tuturor ne e teamă de relaţii. Adică de angajarea într-un schimb psihic onest şi profund, un schimb care are ca şi cost iluzia libertăţii fără limite şi despărţirea de ideea imaturităţii tinereşti fără sfârşit. Mai presus de toate, pe oameni îi sperie posibilitatea de a renunţa la un „complex” pretenţios pe care încă nu l-au clădit şi dobândit pe deplin: Ego-ul lor.

Puterea fără iubire se dovedeşte animalică. Dispoziţia de iubire, atunci când este despărţită de sentimentul suficienţei personale şi a puterii interioare elementare este slabă şi obositoare.

De obicei în relaţiile de prietenie fiecare om se agaţă inconştient de celălalt cu intenţia fie de a dobândi putere asupra lui, fie fascinându-l, ca să dobândească protecţia şi „iubirea” aceluia. În primul caz e lesne de înţeles că nu e vorba de „iubire”. În al doilea caz, întrucât în spatele nevoii de „iubire” interioară de obicei se ascunde deghizată manipularea victimei căreia îi dăm voluntar puteri, iubirea dispare din nou.

Problema este ca omul să vadă ce se ascunde în spatele dispoziţiilor lui de iubire nevăzute şi treptat, acceptând această contradicţie nedorită a valorilor şi măştilor, să le includă în ansamblul personalităţii lui conştiente. Înainte de a începe să vorbească despre iubire, să caute a se confrunta cu adevăratele lui mobile care mereu se ascund în spatele „celor mai bune” intenţii. Altminteri toată viaţa o să-şi vândă lui şi celorlalţi amăgiri pentru copii.