Mâniosul este un mic locuitor al Cetăţii lui EU, care porneşte în căutarea Cetăţii lui TU, având ca unică merindă sfatul împărătesei Cetăţii lui EU, să pună mereu în faţă Sinele său.

Dar în ce fel va putea ajunge în cele din urmă din Cetatea lui EU în Cetatea lui TU?

Ce oameni va întâlni în această lume atât de diferită de a lui?

Ce sens va avea această călătorie a lui pentru toţi locuitori Cetăţii lui EU dar şi pentru fiecare dintre noi?

Să călătorim împreună cu el!

E vorba de un drum pe care pot umbla cei mici şi cei mari.

Ca hartă şi indicatoare pentru această călătorie a noastră vom avea unele cuvinte ale cuviosului Paisie.

Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Pe când a fost copil stareÈ›ul Porfirie, a avut drept singură companie a sa o carte cu viaÈ›a Sfântului Ioan ColibaÈ™ul. Și visa precum È™i Sfântul acela că într-o zi ar voi să plece, întocmai precum È™i Sfântul a făcut, cu o corabie ce repede călătoreÈ™te. Și de vreme ce a trecut peste mări întinse să arunce ancora corabiei în ultimul port al lumii È™i în primul port al cerului, care nu este altul decât Sfântul Munte.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

Vara, la KoniÈ›a, ochii micuÈ›ului Arsenie privesc "Lumina lumii". Odată cu trecerea timpului Arsenie devine îndrăgitul nostru părinte Paisie. Copiii noÈ™tri despre viaÈ›a lui È™i se vor bucura la citirea micilor întâmplări încântătoare, pline de înÈ›elepciune È™i umor.

Am învăţat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a oamenilor nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anume răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii 70, venerabila măicuţă Benedicta Braga îmivorbea, în chilia Prea Cuvioşiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul RomanBraga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de povestire hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuţei despre suferinţele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso şi care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleşeau şi pe mine tristeţea şi o milă nesfârşită faţă de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Şi nu doream altceva decât ca măicuţa Benedicta să apuce să-şi mai vadă o dată fratele înaintea sfârşitului, ca să-şi aline dorul şi durerea. 

Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Preacuviosul Părinte Ioan GuÈ›u este unul dintre marii rugători care s-au nevoit la Sfântul Munte Athos în secolul XX.
StareÈ›ul Efrem de la Mănăstirea Vatoped spunea că viaÈ›a lui duhovnicească trebuie vestită cu glas tare, de pe acoperiÈ™urile caselor, cu nădejdea că lumina chipului său ne va miÈ™ca inima împietrită de atâta părere de sine, aducându-ne lacrimile bucuriei întâlnirii cu un om sfânt.
Cartea aceasta prezintă viaÈ›a, nevoinÈ›ele È™i o parte dintre mărturiile despre minunile sale. Pornind de la munca documentară făcută de monahul Nicodim de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, autorul a încercat să prezinte icoana vie a unui rob ales al lui Hristos. Practic, Avva Ioan ar putea fi model pentru toÈ›i monahii vremurilor noastre precum È™i ocrotitor al celor care, trăind în viforul ispitelor lumii, îl aleg ca ocrotitor ceresc...

Editorul

Marturia Olgai Moss este absolut socanta.  Chiar si pentru cei obisnuiti cu literatura inchisorilor, suferintele si chinurile la care au fost supusi prizonierii de catre japonezi, in timpul celui de-a doilea razboi mondial, par neverosimile.

Cartea ne arata cele doua directii in care poate sa se manifeste omul - navalindu-se in noroiul rautatii si al patimilor de tot felul, fiind asemeni unui drac, sau incercand sa scape de povara incercarilor cu ajutor dumnezeiesc.

Cartea de fata este intr-un fel o scrisoare de dragoste a lui Dumnezeu pentru om.  Mai ales pentru omul deznadajduit al zilelor noastre.  Este o gura de aer curat.  Care ne arata ca, daca cere ajutorul ceresc, omul poate supravietui celor mai crunte incercari.

De nu cunosti duhul cel ucigator, nu vei cunoaste nici Duhul cel datator de viata, spune Sfantul Ioan de Kronstadt.  Aceasta poate fi considerata si ideea principala a cartii de fata.

Daca putem face mult sau putin din cele scrise e putin important, pentru moment.  Important este sa stim directia de urmat.

Cartea este de folos fie si numai pentru pregatirea zilelor de duminica si sarbatori si primirea Sfintelor Taine.

Chiar daca viata unui ortodox din lume si a unui calugar difera, totusi trecerea in vesnicie trebuie sa fie oarecum similara, pentru ca locul in care vor sa intre este acelasi: Imparatia cerurilor.

Pentru un crestin folosul poate sa fie, intr-o prima faza, schimbarea atitudinii fata de bunuri si de lume.  Ai aceleasi bunuri dar te atasezi tot mai putin de ele.  Apoi ar urma sa iesim din acest suvoi al innoirilor continue a bunurilor, uneori fara sa fie nevoie si sa aiba vreun sens, doar pentru ca a aparut o noua versiune sau un model noi caruia i se face intens reclama.

Aceste pagini, in care se regasesc momente luminoase si tragice ale unei vieti exceptionale, sunt printre cele mai captivante si cele mai intense pe care le‑a scris autorul Orei 25.  Un mare scriitor, martor al dramelor si marilor tulburari ale veacului nostru, se angajeaza sa reinvie si sa cante o lume disparuta...

Cartea descrie copilaria unui poet, tineretea, anii de formare a unui om pana la catastrofa istorica ce va inghiti regatul Romaniei in care s‑a nascut.  La fel ca tatal sau si ca stramosii sai, Virgil Gheorghiu trebuia sa ajunga preot.  Saracia lucie din copilarie ii va inchide insa portile seminarului.  Intra la liceul militar unde, vreme de opt ani, va purta uniforma regelui inainte de a se consacra in intregime poeziei, careia ii va fi credincios ca unei rugaciuni osardnice.

Dar acolo, in apropierea frontierei sovietice, lupoaica Istoriei e prezenta cu cortegiul ei de masacre, de teroare, de exterminare, de cadavre inghetate.  In curand, atunci cand Virgil Gheorghiu se va casatori cu avocata Ecaterina Burbea – ce va reusi sa obtina achitarea unei tinere din popor, ucigasa a seducatorului sau –, izbucneste al Doilea Razboi Mondial.

Este sfarsitul unei lumi, in care regatul Romaniei dispare sub valul Armatei Rosii.  Vocatia de scriitor nu este insa oare aceea de a reda viata acestei tari pierdute, a copilariei pe care o reanima aici cu o memorie intacta si cu o sensibilitate de foc?

Iata, scris cu pasiune, romanul adevarat al unei existente si marturia unui poet, a unui preot si a unui soldat.  A unui om „a carui privire preface colbu‑n aur”.

Luminatorul Apusului si descoperitorul celor de taina ale virtutii, parintele nevoitorilor si mangaierea sihastrilor, Sfantul Ioan Casian s-a nascut din parinti binecredinciosi si de bun neam in apostolicul pamant al Dobrogei cel odraslitor de sfinti, numele insusi indicand drept loc parintesc asezarea Casian de pe valea Casimcea.  Parintii sfantului nu erau inavutiti numai cu cele ale veacului de fata, ci si cu bogatia cea nepieritoare a evlaviei, pe care, fiind iubitori de fii, au transmis-o ca pe o mostenire de mult pret copiilor lor, dupa cuvantul Apostolului: "Daca radacina e sfanta, si ramurile sunt sfinte".