Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

In cea de-a treia culegere de convorbiri duhovnicesti ale schiarhimandritului Ioachim (Parr), staretul Manastirii Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (S.U.A., New York), autorul isi impartaseste experienta duhovniceasca, laolalta cu o multime de exemple vii din Sfanta Scriptura, vietile cuviosilor din trecut, dar si ale contemporanilor nostri, precum si povestiri bazate pe comunicarea cu numerosi fii duhovnicesti, dintre care multi s-au aflat in fata nevoii de a rezolva chestiuni dificile ale relatiilor de familie.  Cartea va fi folositoare pentru cei care se pregatesc de casnicie, pentru familisti, dar si pentru cei care pur si simplu cauta raspuns la intrebarea legata de locul crestinului in lumea contemporana.

Au trecut unsprezece ani de atunci.  Noua mea viata se zideste pe temeliile duhovnicesti asezate de Staretul Paisie, care astazi este cinstit ca sfant, fiind praznuit cu dumnezeiesti slujbe in toata lumea ortodoxa, iar preafrumoasa biserica a Sfintilor Paisie si Arsenie Capadocianul zidita in Lemessos a fost deja sfintita si unsa cu Sfantul si Marele Mir de catre trei arhierei ai bisericii noastre locale, eveniment la care au participat mai mult de o mie de inchinatori.

Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restitutio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât şi alţi slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignoraţi, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilităţii faţă de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viaţa cetăţii este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.

Deoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcţionarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viața părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.

Un frate l-a întrebat pe un stareţ (un bătrân):
‒ Ce faptă bună ar trebui să fac şi să trăiesc aşa?
Stareţul a răspuns:
‒ Dumnezeu ştie ce este bine. Eu am auzit cum unul dintre stareţi l-a întrebat pe avva Nesteroi: „Ce faptă bună ar trebui să fac?” Şi avva i-a răspuns: „Nu toate faptele sunt egale?”
Scriptura spune:
„Avraamera iubitor de străini – şi Dumnezeu era cu el; Ilie iubea tăcerea – şi Dumnezeu era cu el; David era blând – şi Dumnezeu era cu el”.
Aşadar, vezi, ceea ce îşi doreşte după Dumnezeu sufletul tău, aceea să şi faci şi să îţi păzeşti inima ta.

(lipsa text)

Au sapat si au gasit sfintele moaste.  Cand arhiepiscopul Lazar a coborat in mormant si a luat in maini moastele, vantul a incetat dintr-o data.  S-a lasat o liniste adanca.  Toti aveau lumanarile aprinse, ingenuncheasera si priveau emotionati.  Cantau Sfinte Dumnezeule, stramutand moastele in biserica cimitirului, afierosita pomenirii Tuturor Sfintilor.  Langa biserica, o femeie demonizata a inceput sa strige: "- Prea Sfintite, nu ma chinui, lasa-ma".  In toate locurile lui de exil episcopul Luca si-a oferit gratuit serviciile, fara de arginti, si a vindecat multi bolnavi.  Pe acolo pe unde a trecut oamenii isi amintesc de ei cu o recunostinta deosebita.  Niciodata nu a refuzat sa-i ajute pe saraci, pe orfani, si desigur fara bani, precum Sfintii Doctori fara de arginti.  A dedicat zile intregi ingrijindu-i pe copiii bolnavi si murdari de la sate, care traiau in conditii mizerabile.  Starea sanatatii lui era foarte rea.  Suferintele prin care a trecut, foarte multe.  Sa adaugam la toate acestea si durerea de parinte; se afla departe de copiii lui dragi, care ramasesera orfani de mama.  Insa era mereu neobosit si dornic sa ajute.